Călătorie ~ 2016,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2016-04-13

Parcul Elisabeta

Greu de recunoscut, în puzzelul oraşului de azi, imaginea aceasta. Acum un secol, verdele părea o prelungire firească a Parcului Sub Arini, clădirile în linii drepte şi viguroase impuneau respect. O mică aglomeraţie vegetală supusă rigorilor estetice umbreşte fostul Palat de Justiţie şi adăposteşte, în umbra clorofilei, mici stoluri de păsări cîntătoare ce gîdilă plăcut urechile funcţionarilor şi trecătorilor!
Sîntem în Parcul Elisabeta, oază minusculă în faţa sobrietăţii Palatului de Justiţie, înfiinţat la sfîrşitul sec XIX şi dăruit cu numele Reginei Austriei şi Ungariei. În vecinătatea parcului se ridica, demnă ca un templu roman, Casa Societăţii. Pe la 1903 se mai aflau acolo două vaze masive de piatră, aduse din fosta reşedinţa de vară a Baronului Bruckental. După amenajarea parcului Elisabeta, vazele sînt găzduite în trupul lui verde, pentru o vreme. Pînă în 1904 bulevardul acesta larg şi luminos era străbătut doar de căruţe, poștalioane şi diligenţe. Abia după 1905, liniile de fier ale tramvaiului îi voi tăia trupul şi vor duce în iuţeală vagoane de călători spre Sub Arini. Atîta linişte aici şi o ordine desăvîrşită. Străjuit cu un gard perfect rînduit în lemn, parcul şi trotuarul se bucurau seară de seară de lumina felinarului. Din cuşca lor de sticlă răzbăteau fascicolele de lumină ce învăluiau strada şi trecătorii ei întîrziaţi.

Adriana Moscicki

„Salutări din Sibiu“ – Parcul Elizabeta din fața fostului Palat de Finanțe al autorităților Austro-Ungare. – Carte Poștală circulată 1907 – adresată doamnei Adele von Stör, soția căpitanului von Stör / Kaposvar

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert