2016-03-16
poveste la vechiul Han
În dogoarea din mijlocul zilei, Cetatea moţăie pe sub obloane de lemn. Linişte şi toropeală, cu greu întîlneşti picior de om pe uliţele pietruite. Diligenţele au tras la umbră, caii asudaţi rumegă fînul din trăiştile aspre de lînă atîrnate de gîtlejul lor vînjos. Scuturîndu-şi coama, praful joacă în soare o clipă, pleoape cu gene scurte clipesc, copita loveşte pămîntul, coada nervoasă alungă muşte sîcîitoare.
În cămăruţele răcoroase sforăie adînc comedianţii ajunşi în cetate, damele se cufundă în cîte un „beauty sleep“, cuferele stau în aşteptare lîngă uşa. La ora prînzului Hanul lîncezeşte într-o tăcere bolnăvicioasă. Doar după apus cănile se umplu cu vin, carnea sfîrîie, din cămăruţe urcă zumzet vesel de cîntări şi replici repetate în faţa oglinzilor bătrîne, puţin afumate. Turnul e demn cu ochii spre cer. Prin trecerea dinspre Tipografilor (Wisengasse), încă nici un trecător. Peste cîteva ore, sala se va umple de lume, rochiile vor foşni aruncînd ape de mătase. Cu voie bună şi forţele refăcute, actorii părăsesc hanul şi traversează curtea teatrului. După cortina lăsată vor căuta cu privirea starea naţiunii şi măsura interesului cetăţenilor, numărînd locurile rămase neocupate. Vechiul han se înălţa în curtea teatruluii lui Hochmeister şi adăpostea actorii veniţi în turneu. Nu ştim dacă marele actor vienez Ludvig Lowe a locuit aici sau la Împăratul Romanilor, cînd va deschide stagiunea în 1852.
Defapt, „Hanul vechi“ rămîne pentru noi un mister… Meşterul Böbel l-a zugrăvit conştiincios într-o pictură pentru posteritate. De aici doar imaginaţia mai poate face poveşti despre dive şi admiratori, diligenţe şi cufere pline ochi de costume. Pînă şi Sigerus îl trece sub tăcere. Ştim că în anul 1865 oraşul cumpără cu 35.000 de guldeni „teatrul cu clădirile anexe şi grădina“. Se prea poate ca şi hanul, aflat în curtea teatrului, să treacă în proprietatea oraşului. În 1875 are loc „regularizare Pieţei Teatrului“, ne spune Sigerus în Cronică şi fiecare îşi imaginează ce doreşte! Mai ştim că în 1876 Hanul este demolat, după un an cade şi Turnul. Turnul din preajmă a fost în grija breslei Turnătorilor de cositor (Zinngießerturm). Deşi sună curios, se pare că era o ocupaţie importantă în perimetrul Cetăţii! La Sigerus acest turn apare sub denumirea de „Turnul Lăcătuşilor“ (Schlosserturm).
Mai tîrziu, directorul băncii pe nume Michael Herbert (de aici numele de „Turnul lui Herbert“) va primi dreptul de a-l folosi şi transforma în locuinţă. O vreme se putea zări din turnul Bisericii Evanghelice, pînă cînd s-a ales de el doar praf şi pulbere.
Acum cîţiva ani, amintirea lui a fost marcată pe stradă Cetăţii prin construirea unui mini turn. Şi eu cred că Cetatea de altă dată ar fi fost o minune, unică bijuterie ferecată în piatră, de s-ar fi păstrat demnă în picioare.
Adriana Moscicki
Curtea teatrului cu Hanul si „Turnul lui Herbert“ – Johann Böbel (sursa foto: www.turism.sibiu.ro)
