2016-02-21
A fost odată… „Păltiniș – casa de odihnă / Пэлтиниш – Дома отдыха“
De zeci de ani ochiul meu n-a măsurat tăcerea ei, nici în ureche nu mi-au curs ici colo izvoare coborîte din munte, nici nara mea nu a tremurat la întîlnirea cu aerul ei tare…
La Păltiniş era pe vremuri suficient de aproape să ajungi şi suficient de departe să evadezi. Un autobuz mirosind a motorină te urca hurducat sus în vîrful muntelui şi mîndria locală urca şi ea la cota cea mai înaltă de staţiune naţională. Dificultatea drumului şi unghiul serpentinelor îi făcea pe tinerii noştri de atunci să se umfle în pene ca demni stăpîni ai volanului şi cuceritori ai populaţiei feminine. Ce putea fi mai macho decît plimbarea la Păltiniş, grătarul cu cartofi prăjiţi, vinul şi Kentul în hala restaurantului?
Daciile erau deja stăpîne pe drumurile noastre şi astfel te puteai opri o clipă cu mîna streaşină la ochi să cuprinzi pînă departe imaginea stînelor risipite pe muchia văilor. Atîta linişte că nici nu-i de mirare că un filozof s-a aciuit aici să-şi asculte gîndurile. Iarna te trezeai în poveste. Albul se înviora de culoarea clăparilor şi schiurilor primite „de afară“, locul întreg se anima şi inima lui bătea într-un ritm de tinereţe şi iubire. Atît de frumos va fi fost prin pădurea neumblată, pe cărările ştiute doar de dihănii şi nici nu-i de mirare că o mînă de oameni au visat să facă aici un cuib de fericire şi tihnă.
După naţionalizare, staţiunea a devenit mîndrie colectivă, atracţia şi visul proletarilor, dar auxiliar de lux al conducătorilor lor. Restaurantele primeau nunţi chic ale marilor oraşului, vilele se umpleau în vacanţe sau la sfîrşit de săptămînă. Acolo se urzeau intrigi, amiciţii şi mici idile. Aleile erau şi atunci pustii, camerele întunecate, pădurea tăcută.Turişti de prin ţară se mişcau cu încetinitorul în sus şi jos pînă cînd ameţiţi de aerul tare se refugiau în camere la lîncezit. Nu am cunoscut frumuseţea de altă dată, doar tristeţea de altă dată, doar drumul gri cu răni adînci, doar cîntecul lupilor a pustie. Cabanele au îmbătrînit sub zăpezi şi vînturi.
În mintea mea o amintire însorită de iarnă, două copile alergau prin zăpada neîncepută şi rîdeau.
Adriana Moscicki
Carte Poștală – „Librăria noastră“ din anii ’50 – Text verso: Republica Populară Romînă, Păltiniș – Casa de odihnă / Пэлтиниш – Дома отдыха
