Călătorie ~ 2015,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2015-11-10

mică poveste despre o casă mare

Din negura timpului, omul a încercat să facă o legătură între lumea văzută, materială şi cea spirtuală, nevăzută. Omul şi-a construit toteme, amulete, a desenat pereţii peşterilor, a meşterit figurine. Omul a inventat zei şi le-a construit temple. Apoi a construit case pentru trup şi case pentru suflet. Biserica a devenit, pentru creştini, casa întregii comunităţi, locul în care profan şi sacru se puteau întîlni. În Evul Mediu, constructorii de biserici trebuiau să respecte reguli stricte: forma geometrică, orientarea, dimensiunea, armonia.

O veche legendă ne povesteşte despre un meşter constructor în Cetatea Sibiului, căruia i s-a încredinţat clădirea unei Biserici impunătoare. Meşterul nostru se pune pe treabă şi ridică ziduri măreţe. Din cauza greutăţii însă, terenul spre Pasajul Scărilor începe să cedeze. De teamă că intreaga construcţie se va prăbuşi şi va plăti eşecul cu însăşi viaţă, meşterul dispare din oraş. Zidurile rămîn însă bine înfipte în pămînt şi, dupa o lungă aşteptare, meşterul se întoarce să-şi desăvîrşească opera. Aşa explică povestea noastră lunga pauză între începutul construcţiei Bisericii Evanghelice şi terminarea ei. Se ştie că lucrările la Biserica Evanghelică au fost începute în anii 60 ai sec. al XIV-lea şi reluate abia cîteva decenii după aceea la 1424. După 1474 bazilica gotică a fost modificată şi transformată într-o biserică-hală. În 1494 a fost terminat turnul bisericii. Este meşterul din legendă un laş? Acesta a fost primul meu gînd. „Fugă de răspundere“ s-ar putea califica dispariţia lui. Dar meşterul se întoarce şi-şi continuă munca.

Desigur, este doar o legendă, dar închide în sine un simbol: construirea unei biserici este o aventură umană şi spirituală în acelaşi timp. Între începutul construcţiei şi terminarea ei se scurge timpul. Aşa cum aluatul are nevoie de timp de creştere pentru a deveni pufos şi gustos, toate creaţiile au nevoie de un timp pentru împlinire. Uneori se întîmplă, alteori niciodată. Din fericire pentru Cetatea noastră, Biserica nu s-a dărîmat. Ea s-a clădit după legile timpului: să întreacă toate clădirile în înălţime căci este centrul lumii (oraşului) şi ea este Ierusalimul terestru. Şi din semeţia turnului, peste acoperişul glazurat, suspendat între pămînt şi cer omul poate avea, pentru o clipă, conştiinţa propriei dimensiuni.

Adriana Moscicki

Biserica Evanghelică cu hramul Sf. Maria – Litografie cca.1854

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert