2015-10-24
sîntem pe hartă!
Dirijabilul LZ 127 „Graf Zeppelin“ a trecut pe deasupra Sibiului în 16 octombrie 1929 în încercarea, reuşită de altfel, de a face înconjurul lumii! Oamenii s-au urcat în turnuri, au făcut semne cu mîinile şi s-au bucurat. Nu era prima apariţie de obiect zburător pe cerul Sibian! În anul 1904 primul zeppelin trecuse deasupra Sibiului, fiind dirijat de prinţul Frederick al Prusiei.
Desigur, mulţi s-au scărpinat în scăfîrlie şi s-au întrebat: cum stă ditamai coşmelia pe cer?
Trupul lung ca un trabuc obez, zgomotul infernal al motorului a putut fi văzut şi auzit deasupra Cetăţii noastre. Desigur, mi-ar fi plăcut să fiu în locul lui Lady Grace Drummond-Hay, singura femeie la bord şi jurnalistă cu drept exclusiv de a relata călătoria! Doar visam să fiu astronaut! Dar va povestesc doar acum, cu căştile pe urechi, ascultînd Led Zeppelin: sîntem pe hartă! Deasupra Cetăţii noastre modeste a trecut marele dirijabil!
Adriana Moscicki
foto: „LZ 127 Graf Zeppelin“ deasupra Sibiului – 16 octombrie 1929. În 1929 aeronava „Graf Zeppelin” a înconjurat pămîntului în 12 zile şi 11 minute zburînd şi deasupra oraşului Sibiu în data de 16 octombrie. LZ 127 Graf Zeppelin avea 25 de cabine pentru pasageri, grupuri sanitare, sală de mese, bucătărie, bibliotecă şi un salon pentru fumători. Era dotat cu 5 motoare Typ Maybach VL 2, 2850 CP şi zbura cu o viteză medie de 125 km/h (viteza maximă 128 km/h). A făcut aproximativ 500 de zboruri şi a traversat oceanul Atlantic de peste 100 de ori transportînd în total peste 16 000 de pasageri şi 20 tone. Ocolul pămîntului a început în Friedrichshafen în data de 15 august 1929. Zeppelinul va zbura spre est, dar nu va lua ruta deasupra oraşului Moscova ,ci se va îndrepta, via Jakutsk, spre Tokio, unde va ajunge în data de 19 august. Pe această etapă, care va dura 101 ore şi 49 minute, va zbura şi un băiat de 16 ani ca pasager clandestin. În Tokio pasagerii şi membri echipajului au fost primiţi de împăratul Japoniei în rezidenţa de vară. În 23 August călătoria continuă, aeronava traversînd Oceanul Pacific în 67 de ore. Trecînd de San Francisco, Zeppellinul va ateriza în data de 26 august în Los Angeles. Pe acest traseu, ocolind globul în direcţia est s-a „cîştigat“ o zi! „Graf Zeppelin“ îşi va continuă zborul şi va ajunge în Lakehurst şi New York. În data de 1 septembrie va porni spre Europa. După 4 zile şi 19 ore, traversînd oceanul Atlantic, Spania şi Franţa, LZ 127 va ajunge în dimineaţa zilei de 4 septembrie în Konstanz. (Sursă : Almanahul Neuer Weg 1974)