2015-09-03
Călătorul grăbit se opreşte în piaţa oraşului, face turul magazinelor, stă la o masă sub umbrela de soare, mănîncă o pizza, bea o bere şi hotăreşte despre frumuseţile locului. Localnicul cunoaşte toate cotloanele dar nu vede în ele decît ziduri şi case. Desigur, nu toţi localnicii sînt aşa. Unii privesc şi se îndrăgostesc iremediabil de casa lor, alţii privesc şi nu înţeleg, dărîmă, schimbă, vor case moderne într-un stil sau altul.
Acum ceva timp, vizitînd oraşul am fost mustrată de o doamna, cam aşa: „Doamna dragă, da de ce nu fotografiezi casele astea noi şi frumoase? Fotografiezi nişte dărâmături să rîdă lumea de noi?“. I-am explicat că am venit să văd „dărâmăturile“ pentru că ele sînt frumuseţea oraşului şi ce păcat că au ajuns doar nişte dărâmături!
Dar eu voiam să vă spun despre frumuseţea nevăzută a locurilor!
Sibiul s-a născut dintr-un cerc şi în cercuri. Piața Huet, Piața Mică, Piața Mare (Platz, Markt, Ring) sunt nuclee centrale, înconjurate de clădiri și protejate de ziduri și centuri de apărarepe crescute prin timp și spațiu. Între inele curgeau străzi şi străduţe înguste, scări, ganguri şi treceri misterioase, întortocheate. Din Oraşul de Sus treceai în cel de Jos, dintr-o stradă în alta ca şi cum ai traversa lumi, secole. Acesta este oraşul nevăzut, necunoscut, uneori secret păstrat cu zgîrcenie de oameni. Acolo timpul se scurge după bunul plac, molcom sau vijelios, după cum oamenii amestecaţi îşi duc existenţa de provinciali între zidurile năpădite de verdeaţă şi umezeală. Acolo aroma bucatelor pluteşte de la un vecin la altul, te gîdilă şi te îmbie, rufele se întind în curte sus pe sîrmă şi la vedere fără jenă şi fără teamă. Acolo sînt curţi năpădite de iarbă şi coridoare de lemn şi vocile trec prin pereţi dar se opresc totdeauna în zidul Cetăţii şi doar el ştie toate secretele. Cît de aproape treceau oamenii unii pe lîngă alţii şi cît de strîns trăiau unii cu alţii! Doamne cochete cu pălărie şi ţărani abia veniţi la oraş, muncitori şi meşteşugari, se petreceau şi trăiau sub acelaşi acoperiş, în casele cu pridvoare lungi şi învîrtite în curţi de-a lungul zidului, uneori lungi şi înguste, alteori pătrate, cu toţi împreună sub un cer decupat!
Pasajele Sibiului sînt (erau) ca mici vase de sînge prin care viaţa pulsa spre inima oraşului, spre Piaţă şi acolo izbucnea cu frenezie în zile de Tîrg şi în sărbătoare. În pasaj treci pe sub bolţi de piatră şi felinare ruginite, ferestre strîmbe şi porţi tocite.
Cîtă frumuseţe pe faţa bătrînă şi nevăzută a oraşului!
Adriana Moscicki
Pasajul Școlii – între str. Avram Iancu și str. Movilei – Carte Poștală, începutul sec.XX
