2015-08-04
Casa Lutsch – o poveste romanțată
La porţile oraşului se întind livezi ce urcă dealurile şi în culoare spoiesc zarea. Prin cîmp se aud fluiere şi păscut tihnit de oi. Turme de porci grohăie liniştiţi în băltoace, clipesc repede din ochi lîncezind sub soare. Hărmălaie de copii în cămeşi joacă mingea de cîrpe şi paie. Menestrel de departe venind, la porţile cetăţii ajuns, îşi întinde oasele obosite. Poartă în straiţa lăută, poartă în inima cîntare.
În mijlocul zilei cetatea pare amorţită. După obloanele de lemn ochi urmăresc fiecare mişcare. Şi ochii caselor nemişcaţi stau dar ficşi pe cal şi călăreţ. Păsăret se scaldă în fîntînă, apa dă pe afară şi cade cu un plescăit pe caldarîm. Fornăie calul de parcă a ajuns în pădurea fermecată. Casa cu turn și acoperișuri înalte din Piața Mare se avîntă spre cer, ca nişte săgeţi de cărămidă roşie. În jurul ferestrelor zăbrelite, chenar roşu şi alb şi steme cu arme şi blazon zografisit cu migală de Valentin Pictorul. Menestrelul se îndreaptă spre han, acolo în noapte cu lăută va cînta poveste adusă din depărtare. Dogoarea se subţiază în după masă şi un vînt uşor adie asupra caselor, giruetele în fier forjat se învîrt cu zgomot. Bărbaţii calcă apăsat cu cizmele lor de piele, nevestele au umbrela şi trupul strîns în rochii negre, capul de dantelă apărat şi priviri înalte, sigure pe ele. Noaptea va cuprinde cetatea în miros de carne friptă şi pîine. Să ne cînţi menestrel!
„La casa cu turn creşte trandafirul. Vrejul lui se lipeşte de piatră şi cuprinde casa toată. La casa cu turn, după geam ascuns chip de femeie. Cu mâinile împreunate aşteaptă cavaler. Casa e toată umbră şi miros de mentă. La casa cu turn, porumbeii dorm liniştiţi gîngurind, pisica pe cuptor încolăcită, cîinii în jurul focului tolăniţi. Femeia cu mîini grăbite netezeşte patul pentru omul iubit.“
Aşa cîntă menstrel şi hanul se umple de suspine. Mai toarnă vin în cupe, mai pune carne pe foc! Menestrelul povesteşte de ţinuturi străine, departe în Nord cu caveleri. Opaiţul afumă cămara, bărbaţii joacă zaruri şi popice şi nu-i vede ochiul lui Dumnezeu. Minţile se înfierbîntă. Se pierd case, se pierd averi! Mai cîntă menestrel! El cîntă de vitejie, despre viaţă şi moarte, despre iubire şi onoare şi averi.
„Noaptea neagră se lasă. La geam o femeie aşteaptă cu ochi duşi în visare. Sînul rotund tresaltă sub cămaşă, neatins, nesărutat. Tăcerea din turn e groasă. O bufniţă mişcă în noapte capul ca un far.“
Menestrelul doarme pe o masă. Popicele răsturnate la pămînt, cupele goale, cîinii rod oase şi aleargă visînd. Nimic nu rămîne pînă dimineaţă. Visul spulberat, casă pierdută în joc de popice, turnul dărîmat. Liniştea Pieţei neclintită într-un desen, menestrel dus în alte cetăţi la cîntat. Poate chiar povestea asta nouă vor spune. Eu doar am stat şi am visat!
Adriana Moscicki
Casa „Lutsch“ // „Lutschhaus“ (Piața Mare nr.13) – desen inspirat după tabloul lui Franz Neuhauser cel Tînăr (1763-1836) – „Iarmaroc în Sibiu 1789“ (sursa ilustrații: „Alt-Hermannstadt“)
