Călătorie ~ 2015,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2015-05-14

Butoiul de Aur

Ca orice restaurant care se respectă, „Butoiul de Aur“ îşi anunţă prezenţa prin firma, reclama ce se vede din depărare: un butoi pîntecos tot în „aur“ strălucitor. Îmi imaginez desigur, căci istoria este pînă la urmă şi o poveste tivită cu fantezie… că de bună seama o fi fost o torţa în zid pe vremuri şi butoiul o fi strălucit în bătaia flăcării. Cum nu am găsit prea multe date istorice, vă spun şi eu o povestioară! Se spune că „Butoiul de Aur“ e cel mai vechi local/restaurant din ţară (1542) şi, şi-ar fi păstrat arhitectura originală până în zilele noastre, și… se spune că însuşi Mihai Viteazul s-ar fi ospătat aici!

Sînt zeci de ani de cînd nu i-am mai călcat pragul, dar ştiu zidurile lui groase şi reci, mirosul acela de stătut şi întunericul ce pe vremuri era apărătoare de ochi curioşi şi iscoditori, fumul gros ce se ridica spre tavan, sticlele de vin din frapiere şi mirosul de carne friptă. Pe vremuri era restaurant cu tipic românesc. Am încercat să-mi imaginez locul acesta în timp. Ce se mînca? cum se mînca? Evul Mediu a fost o perioada de mari descoperiri culinare, mirodeniile Orientului şi-au făcut drum în Europa, oamenii au învăţat gusturi noi. Pe vremuri vinul era băutură de bază şi digestiv, iar crîşma aceasta stă în buricul târgului! Îmi imaginez cănile mari de lut pline cu licoare îngrămădindu-se pe mese! Tot aici, în Transilvania, se foloseşte şi metoda de distilare a alcoolului. Se prea poate să se fi băut aici şi „vin ars „. Îmi imaginez muşterii şi hărmălaia aceea pitorească şi cuţitele lor personale, căci pe vremuri muşteriu venea cu sişu la brăcinar, cu el tăia bucatele şi cu el se scărpina mai apoi în dinţi! Bucătăria noastră nu a păstrat rafinamentul celei franţuzeşti, nu a excelat în sosuri şi condimente extravagante, dar a avut desigur o identitate bine conturată şi o savoare dată de folosirea plantelor şi fructelor locale.

Două cărţi de bucate descoperite la Cluj:
„Ştiinţă bucătarului“ – Cartea de bucate din secolul al XVI-lea a bucătarului principelui Transilvaniei (autor necunoscut) şi „Cărticica meseriei de bucătar“ – Cartea de bucate de la Cluj din anul 1695, tipărită de Miklós Misztótfalusi Kis, ne învaţă cîte ceva despre obişnuitele şi ştiinţa artei culinare din epocă.
Există o bucătărie elaborată şi distinctă, ea se deosebea în funcţie de etnia şi experienţa dobîndită de bucătar pe la curţile vremii. Astfel aflăm că, pe lîngă varză, cârnaţi şi macaroane italiene (olasz makaro), se gătea şi „zeamă nemţească“, o „mâncare nemţească cu lapte“, „carne de miel preparat în mod nemţesc“, „ouă preparate în mod nemţesc“, „terci arăbesc cu lapte“, un preparat cu mere coapte amintit ca fiind cehesc (cseh rántott). Printre supe apar un „borş polonez“ (lengyel cibre) şi o „zeamă poloneză“; o „zeamă spaniolă“ şi o „zeamă ungurească“. În câteva locuri sunt comentate gusturile concetăţenilor: la varză cu smântână se spune că „este o mâncare îndrăgită“, „carnea de cap de porc cu hrean“ este amintită ca fiind“ obişnuită“, „racii cu smântână „sunt amintiţi ca “ mâncare bună a ardelenilor“. Printre reţete cu preparatele din carne găsim „zeamă Luther“ pregătită din peşte, slănină prăjită şi un sos făcut din oţet, ghimbir şi piper! În Evul mediu, mincarea devenise nu numai un element de demarcare socială între clase şi pături dar şi o reală bucurie a vieţii. În famiile înstărite, exista obiceiul ţinerii unui reţetar secret şi personal căci mesele trebuiau să impresioneze şi să rămînă în memorie!

Noi nu ştim dacă (și cu ce) s-a ospătat Mihai Vitezul la „Butoiul de Aur“, dar ştim că saşii găteau gîscă cu orez şi foloseau sosuri de fructe, umpleau gogoşile, găteau carnea de vînat, ungurii găteau varză şi cîrnaţi şi alte cărnuri, românii o frigeau pe foc.
Poate că a fost un regal şi un bou întreg s-o fi învîrtit la proţap şi-n burta lui un purcel, şi-n burta lui un miel şi-n burta lui un clapon într-o demonstraţie de măiestrie şi ştiinţă. Doar iubim (şi) ce trece prin stomac!

Adriana Moscicki

„Butoiul de Aur“ – 2014 (bibliografie-Lukacs Jozef-Începuturile gastronomiei în Transilvania)

 

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert