2015-04-11
Noaptea în care se revarsă lumina
Oamenii au postit. Mâine vor face cruci mari peste pântec sau mici şi zgârcite în capul pieptului, se vor apleca în sărutat mâna popii şi vor mânca din „trupul Tău“ şi vor bea „sângele Tău“.
În mâna Popii, potirul de argint pare însuşi Graalul sfânt pierdut în lume. Şi el e plin cu pâine şi vin. Credincioşii deschid gura să primească Paştele. Unii fac gură mare, alţii deschid o guriţă mică şi timidă. Întotdeauna m-am gîndit la nişte copii neputincioşi hrăniţi cu linguriţa şi am zâmbit în mine.
Oamenii aceştia vor mastica încet pâinea înmuiată în vinul acela acru. Vor fi mai buni? Inima lor mai curată? Apoi vor pleca spre case ţinând în mâini paharul acoperit cu şervet de pânză, ori de hârtie.
Pe masă – ceapă verde, usturoi, ridichi, ouă roşii, telemea proaspătă şi drob. Cu mic cu mare se trezesc, îşi spală faţa şi iau Paşti: „Hristos a înviat!“… „Adevărat a înviat!“ răspund cu toţii în cor.
În toate casele începe bătălia cu ouă. Bunica colora doar ouă roşii, un coş întreg. Stăteau strălucitoare unse cu grăsime şi aşteptau. Noi, nepoţii le alegeam pe cele mai mici (bunicul ne vânduse pontul asta!) Erau acolo ouă mai măricele ce se crăpaseră la fiert. Culoarea străpunsese coaja poroasă şi sub ea, oul crescuse artere sofisticate, păienjeniş roşu ca de sânge în trupul alb şi moale. Le priveam imaginînd fel de fel de forme şi teritorii.
De Paşti era todeauna soare, sau cel puţin aşa îmi amintesc. Şi todeauna aveam pantofi noi şi haine noi. Iepuraşul venea la timp încărcat de cadouri. Nu-mi băteam prea tare capul cum făcea tocmai iepuraşul minunea asta şi alergam cu nerăbdare să rup ambalajul pachetului lăsat. Apoi începea o zi obositoare cu mese întinse şi grele.Toată lumea părea moartă de foame după postul îndelungat. Guri lacome îngurgitau cantităţi enorme de friptură şi drob şi sarmale şi cozonac şi prăjituri colorate şi bere şi vin şi ţuică… şi ce plictiseală pe capul nostru. Pantofii cei noi mâncaseră din carnea piciorului, rochiţa era deja şifonată şi pătată, ciorapii rupţi, mâinile lipicioase.
Masa mi se părea o hidoşenie, oamenii de jur împrejur umflaţi ca nişte baloane cu apă. Nimeni nu mai vorbea de har, lumină, bunătate, simplitate şi iubire! Mai degrabă trăgeau o cântare cu vorbe fără perdea dar vesele, femeile chiţăiau şi zâmbeau cu subînţeles, bărbaţii se umflau ca nişte cocoşi graşi. În jurul mesei oamenii s-au împuţinat. Apoi se lăsa ceaţă. Am adormit sau am uitat prin timp.
Acum Lumina sfânta călătoreşte cu avionul în toate colţurile lumii şi nu înţeleg cum se plimba ea odată pe jos, sau pe ape, sau pe spinări de asini aşa prin lume. Ca prin aburi îmi amintesc poarta grea a bisericii şi ritualul acela aşteptat de toată suflarea: toc, toc, toc… „Am venit cu lumină!“… Ahhhhhhh, se auzea un foşnet în lume şi exaltarea cuprindea feţele oamenilor! „Luminaaa, lumina Hristos a înviat!“, şi ei cu toţii răspundeau ca în delir: „Adevăraaat a înviat!“ şi se porneau pe cântat: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând…!“
E mult de atunci, port în mine amintirea precum luminiţa aceea în Noaptea de Înviere. Candela mea pâlpâie, focul meu e viu. Omul a suferit pentru om: trupul lui hrană, sângele lui viaţă.
Luaţi de mâncaţi, le-a spus! Luaţi de beţi, le-a spus. Şi Omul se înfruptă. Şi măcar o clipă, în Ziua asta, Omul este mai bun! Sărbători fericite!
Adriana Moscicki
