2015-04-10
Schitul Mănăstirea Peştera Ialomiţei
În Peștera comorilor, un text apocrif siriac din secolul al V-lea sau al VI-lea, este prezentată o legendă ce explică apariția și folosirea toacei. După ce Noe a terminat de construit arca, Dumnezeu i-a poruncit să fabrice o toacă din lemn de trei coți lungime și un cot și jumatate lățime și un ciocan din același lemn. În această toacă Noe trebuia să bată de trei ori pe zi, dimineața devreme, la prânz și seara, după apusul soarelui, pentru a-i aduna și informa pe oameni despre iminența potopului și a-i îndemna să se pocăiască și să se convertească. Această legendă a fost folosită de Lucian Blaga în piesa Arca lui Noe.
Toaca și clopotul au rolul de a anunta începutul slujbei și de a chema credincioșii. În liturgia ortodoxă toaca are un rol de delimitare temporală (trecerea de la timpul profan la cel liturgic) și spațială (delimitarea spațiului liturgic de cel cotidian prin înconjurarea bisericii cu toaca). Timpul când se bate „toaca”: „pe la toacă” înseamnă pe la ceasurile 15-16 după amiază (se bate când se apropie slujba de seară – vecernia).
Toaca se utilizează în toate țările ortodoxe, inclusiv în lăcașurile de cult greco-catolic. Poate fi amplasată în clopotniță sau undeva sub streașina bisericii. Ea se bate, de obicei, la începutul diferitelor slujbe și mai ales la slujbele de noapte. Există însă destule variații de la o parohie la alta. Toaca nu înlocuiește clopotul, deci pot fi folosite simultan. Astăzi s-a format o adevărată artă în jurul clopotelor și toacei. Clopotul și toaca se bat alternativ, de obicei în trei „stări”, adică toaca, apoi clopotele, apoi toaca, și tot așa, de trei ori fiecare. (Sursa Wikipedia)
Adriana Moscicki
Călugăr bătând toaca – Schitul Mănăstirea Peştera Ialomiţei / Fotografie facută în data de 1 iunie 1925 – SKV Siebenbürger Karpatenverein // Societatea Carpatină din Ardeal
