2015-02-12
hoinar prin tîrg
Uite aşa, cu mîinile la spate, merg pe strada mare, io şi Negruţ – cîinele meu! Cel mai mult îmi place, în zi de tîrg, să mă amestec printre oameni. Şi aerul e plin de miros. Caii ce-au tras căruţele pînă în buza tîrgului stau acum şi rumegă liniştiţi, din traista ţesută în casă, iarbă uscată şi mei, şi dau cu coada stînga şi dreapta după muşte. În jurul lor, totdeauna zumzăie muştele şi se ridică miros de oaie, de bălegar şi piele asudată. Trec pe lîngă magazinul de fierărie şi pe lîngă băcănia de delicatesuri… pşiiii, ce miros dulce în nara mea şi-mi lasă gura apă numai la gîndul bomboanelor colorate ce stau închise în borcan! Şi sînt acolo aşezate pe raft tot felul de cutiuţe de tablă, de borcane şi sticle minunate şi de te apropii simţi aromă de cafea şi de mirodenii de tot felul.
Mai încolo, urcă miros de ceară topită şi oamenii îndoliaţi vin uneori să cumpere lumînări pentru mort, (ăştia au ochii roşii de plîns!) dar sînt şi lumini de bucurie, de nuntă şi botez, dichisite cu panglici şi flori de hîrtie. Hei Negruţ, îi zic cu un fluierat scurt! Vin‘ aici mintenaş, că trecem pe lîngă Ficioru‘ cu măturoi din faţa prăvăliei şi Cucoana nu-l pierde din ochi, că drumul tre‘ să fie „perfekt sauber“! Aşa stă acolo în drum şi-şi mîngîie şorţu‘ şi nu-l pierde din ochi pe ficior! Mereu murmură cîte ceva pe limba ei, dar nimic nu aud, decît la sfîrşit „Gott sei Dank!“ şi-şi ridică ochii spre cer. Ehhh, năzdrăvanule, vin aici, lasă căţeaua omului, îi zic lu Negruţ, că uneori birjarii dau cu biciul de piele împletit şi, de te ating, vai şi amar de coama ta! Aşa-mi place mie să merg pe mijlocul străzii, în zi de tîrg, să colind pe lîngă mese şi să trag cu urechea la înţelegeri. Unii beau adălmaşu‘ chiar acolo, la masă, şi rîd cu voce tare şi gura deschisă toată, de li se văd toţi dinţii. Da‘ uneori suduie şi se ceartă pentru preţ şi-mi trag pălăria pe o ureche şi trec mai departe şi-s tare ocoş cu pălăria mea! Minteni se aud clopotele bisericii şi-i vezi pe toţi zicînd „Doamne ajută“!… fiecare pe limba lui, da‘ se înţelg cu toţi! Şi cînd duduie soarele, cumetrele pun deasupra meselor rogojini să ţină de umbră şi să nu se strice bucatele şi fac meru vînt cu mîna să alunge muştele ce roiesc în jurul cărnii.
Bunicu‘ zice că în tîrg la noi nu se înşeală şi nu se fură, doar toate casele sînt cu ochii pe oameni şi de veghe. Aşa stau zi şi noapte şi dau de veste şi şuieră omului în somn să se trezească şi să se apere de-i necaz. Io n-am văzut niciodată casele să doarmă!… uite aşa stau mereu cu ochii deschişi, doar de-i soare puternic parcă-i mijesc o ţîră! Şi-s tare mîndru de oraşul meu, şi Negruţ la fel!
Adriana Moscicki
Strada Turnului // Saggasse
