2015-01-10
„Dumbrava amintirilor“ (I)
Plimbarea la Dumbravă era întotdeauna o aventură!Pe vremuri puteam ajunge la Grădina zoologică urmînd poteca de-a lungul lacurilor. Primăvara, după topirea zăpezilor, lacurile erau pline ochi, uneori se întindeau aproape de potecă şi apa lor invada ierburile fragede iar pipirigul se iţea semeţ smocuri, smocuri. Libelule vioi se alergau în zbor şi eu ţipam şi ţopăiam cu bucurie cînd zăream una roşie sau albastră, strălucitoare: uite, uite ce frumoasă! ai văzut???
Vara lacurile erau loc de plimbare şi plajă. Familiile veneau cu copiii şi pătura la iarbă verde. Îmi amintesc pîrîul ce lega lacurile „ca o salbă“ – aşa zicea Învăţătoarea şi mult mai tîrziu comparaţia asta se va face vorbind despre lacurile termocentralelor de pe Olt! – dar atunci rîulețul nostru lega cu veselie lacurile şi mă întrebam intrigată cum dispare şi cum se adună el din lac, dacă merge drept sau îşi face de cap pe acolo printre ape!
De veneai pe partea cealaltă, pe Calea Dumbrăvii, atunci plimbarea se numea tramvai şi mă emoţionam. În direcţia Dumbrava tramvaiul şi oamenii erau diferiţi: rasinarenii purtau haine de piele şi saci de lînă tesuti în casă legaţi la buza cu bandă cu ciucuri. „Orăşenii“ plecaţi la plimbare puneau hainele bune la sfîrşit de săptămînă şi femeile erau rujate. Mai erau apoi grupuri vesele de tineri cu chitări şi rucsacuri în spate. Îi deosebeam atît de uşor pe români de saşi şi eram fascinată de pantalonii aceea de piele, de bocanci şi de pana din pălăria verde. Mă gîndeam eu în sinea mea mică, aşa o să merg cînd voi fi mare: cu pantaloni de piele şi pană la pălărie. Cred ca tramvaiul avea şi un vagon de vara, deschis şi mă ţineam bine de tot de spătarul scaunului iar părul îmi zbura în toate părţile şi eram fericită. Şi acum, sper că imaginea asta pe care o port în mine este adevărată, căci eram chiar foarte mică. Da, cred că a existat vagonul de vara al tramvaiului spre Dumbravă!
Cling, cling sună tramvaiul şi se hurducă pe şine: Pădurea Dumbrava! Șuvoaie de oameni se revărsau peste şine şi se împrăştiau care într-o parte, care în altă.
Din depărtare se vedea fumul de la grătarele cu mici din partea unde se afla Hanul Dumbrava. Acolo, în spatele Hanului, se aflau şi scene pe care ţopăiam cîntînd. Săreau capacele la sticlele de bere cît colo şi micii stăteau pe o tăviţă de carton. Totdeauna tăviţa aceea rămînea pătată de grăsime şi cu vagi urme de muştar.
Aproape de liniile tramvaiului, stăteau ţigănci cu ligheane pline de seminţe şi le vindeau în cornete de ziar. Dar cornetele erau atît de mici că trebuia să te tîrguieşti pentru seminţe în plus pe care le turnau direct în buzunarul clientului. Tot acolo se făcea vată de zahăr şi pop-corn şi se vindeau baloane. Aşa înarmată şi cu mâinile lipicioase ajungeam la lac. Bărcile se închiriau pentru o jumătate de ora, bărci grele de lemn vopsite în albastru. Uneori se auzeau ţipetele fetelor din mijlocul lacului cînd băieţii legănau barca. Alţii vîsleau aproape de mal pe partea îndepărtată a lacului, la buza pădurii. Acolo erau sălcii cu ramurile în apă şi sub cupola lor se sărutau îndrăgostiţii. Dar eu stăteam la mal şi pîndeam peştii care scoteau guri lacome la bucăţile de pâine şi ochii noştri se întîlneau o secunda apoi lunecau în adînc şi spinarea le lucea o clipă în soare, atît de scurtă că nici nu mai ştiai dacă a fost peştele sau doar jocul luminii pe apă.
Adriana Moscicki
„Lacul dumbravei“ // „Waldsee“ // „Erdei tó“
