Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben,  Fischer| Fotoalbum // Album foto

„Ursulinenkirche und Salzturm – Bahngasse” // „Biserica Ursulinelor și Turnul Sării – strada Gării“

Strada care coboară de la Biserică Ursulinelor spre str. Constituției/Gară (astăzi o parte din str. General Magheru) se numea în sec. al XV-lea „drumul Sării“ // Salzgass, „strada sub Turnul Sării” // „Gasse unterhalb dem Salzturm”, sau „strada Sării la fântâna Călugărului” // „Salzgaß beim Mönchbrunnen”. În sec. al XVIII-lea str. Sării a fost despărțită în strada marea a Sării // Große Salzgasse și strada mică a Sării // Kleine Salzgasse. Din 1802 strada marea a Sării apare și sub denumirea de strada suprioară a Sării // Obere Salzgasse. În anul 1873 numele strada marea a Sării a fost schimbat în str. Gării // Bahngasse (tradus str. Trenului) iar strada mică a Sării a devenit str. Sării // Salzgasse (sursa informații: „Die Gassennamen Hermannstadts” Arnold Pankratz).
Din 1970 strada care coboara de la Biserica Ursulinelor spre Gara Sibiu este parte din strada General Magheru. Din 1947 str. Sării // Salzgasse se numește str. Constituției!
Numele strada Sării se trage de la denumirea zonei respective: „Salzrech” // dealul / povârnișul Sării (Salzrech – nume menționat deja 1401). Lângă Biserică Ursulinelor se afla Turnul Sării // Salzturm, un turn care făcea parte din incinta a III-a de fortificații. Fotografia a fost făcută înainte de 1890, an în care a fost demolat Turnul Sării.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert