„Schildermaler-Werkstatt / Weinanger No. 4 // Atelier Pictura Firme / Târgu Vinului nr. 4“

* * *

Geschichten aus dem Rosengarten // Povești din Grădina Trandafirilor
(I)

* Atelier Pictură Firme Târgu Vinului 4 *

* Es war einmal eine Schildermaler-Werkstatt // A fost odată un atelier de pictură firme *

Pe vremea când nu existau tehnologiile și materialele necesare pentru realizarea firmelor și reclamelor cu litere tăiate din folii autocolante cu ajutorul unui cutter-plotter, nici inscripții prin procedeul de decupare/ gravare CNC, nici tehnologia tiparului digital și nici reclame cu LED, se afla în Sibiu un atelier de pictură firme bine cunoscut sibienilor în perioada anilor 1950-1980. Atelierul de Pictură Firme, sau cum apare în actele vremii – Atelierul 30 Pictori – aparținea de coop. Igiena Sibiu și se găsea pe strada Târgu Vinului nr. 4.

Fotomontaj realizat cu ajutorul fotografiilor din arhiva personală

Atelierul 30 Pictori se afla într-o clădire veche, ridicată în sec. XV/XVI și modificată la sfârșitul sec. al XIX-lea. Accesul în atelier se făcea prin ușa cu obloane pline din partea dreaptă. Vitrina cu obloane pe axa de mijloc aparținea de asemenea de atelierul de pictură firme. Prin ușa din partea stângă a fațadei se intra într-o încăpere relativ îngustă în care fucționase în anii 1970/1980 o tutungerie și scurt timp o Sifonărie a coop. Igiena.
Atelierul era împărțit în două camere. În prima încăpere, cea mare, se afla atelierul propriuzis, în camera a doua, cea mică cu tavan boltit și dotat cu o sobă de teracotă, se afla biroul. Camera mare avea tavan foarte înalt ceea ce permitea inscripționarea/ pictarea panourilor de dimensiuni mai mari în poziția verticală. Aceasta era posibil deoarece ușa de intrare putea fi deschisă în întregime, inclusiv partea superioară prevăzută cu geamuri (Oberlichter).

Pardoseala din lemn masiv era îmbibată cu resturi de vopsea, ulei de în, leșie și alte materiale folosite de-a lungul timpului în atelier. Acest amalgam de substanțe emana un miros specific, interesant, chiar plăcut pentru unii. De intrai în atelier aveai impresia că pășești într-o lume deosebita, parca de poveste! Cred că această atmosfera aparte, sesizată de oameni străini dar și de prieteni care fegventau mai des atelierul, era generată de aroma specifică atelierului, dar poate și de ambianța fermecătoare emanată de istoria clădirii!
Pentru mine atelierul de pictură firme era un spațiu/ univers deschis, în care frumusețea și tainele unui meșteșug vechi, din păcate pe cale de dispariție, erau transmise din generație în generație, supraviețuind astfel în memoria timpului prin ritualuri și rutina unei meserii trăită zi de zi cu pasiune. Peste un deceniu am avut deosebita plăcerea de a fi parte activ integrată a acestei tradiții!

Ritualul diminieții începea de fiecare dată cu descheierea celor două lacăte, deschiderea obloanelor și aerisirea atelierului prin gemulețul mic din camera din spate, care dădea într-o curte de lumină îngustă. Urma stropirea obligatorie a podelei de lemn cu o stropitoare specială în formă de pâlnie mare pentru a înlesni măturarea prafului depus peste noapte. Bineînțeles măturam și trotuarul din fața atelierului, udat cu aceeași stropitoare, iar iarna curățam cu lopata zăpada căzută peste noapte în fața casei. Nu lipseau nici scurtele conversații cu vecini sau pasanți cunoscuți, iar câteodată mă surprindeam sprijinit în mătura precum ciobanul în bâtă, ascultând povești născute pe buzele oamenilor peste noapte…

~~~o~~~

* Patru Comori ale Camerei de Studiu *

Cele Patru Comori ale Camerei de Studiu (文房四寶 Wen Fang Sì bǎo) sunt uneltele principale ale caligrafiei chineze: pensula, cerneala, hârtia și piatra. Arta caligrafiei chnineze este strâns legată de filozofia daoistă – 道家.

1) Pensula 筆 (bǐ) a fost realizate din păr de capră (pensule moi), blana cozii de nevastuică (pensule dure) și bambus. 2) Cerneala 墨 (mo) se afla în stare solida având aspectul unor batoane fabricată din minerale (grafit sau cinabru) sau din cărbune amestecat cu rășînă de pin. 3) Hârtia 紙 (zhǐ) chinezească era produsă din fibre de plante strivite și amestecate cu apă. Hârtia absorbea foarte repede cerneala. 4) Piatra pentru cerneală 硯 (Yan) era folosită la măcinarea și amestecarea cu apă a batoanelor de cerneală.

În atelierul de pictură firme se foloseau ustensile, materiale și tehnici speciale, mai mult sau mai puțin asemănătoare celor din camera de studii, cu deosebirea că pentru noi cea mai valoroasă comoară nu era piatra de măcinat ci setul de pensule de scris.

Pensule SCHLEPPER folosite în anii 1975 – 1987   ~~~o~~~    心(xīn) inimă – caligrafie chineză realizată 2009

Pensule de scris/ ustensile // Schlepper/ Utensilien || Inscripțiile și picturile erau realizate cu pensule speciale numite Schlepper. Pensulele Schlepper aveau păr lung, fixat într-un cotor/ tub din metal (rotund sau plat) sau într-un cotor tăiat dintr-o pană de gâșcă cu coadă din lemn. Pentru panouri din metal, lemn sau hârtie se foloseau pensule cu păr moale sau tare în funcție de tehnica de scris sau tipul/ caracterul literelor folosite. Pentru reclame pe sticlă se foloseau pensule cu păr natural, moale și lung. Sticla era inscripționată pe verso, etapele de lucru fiind în ordine inversă. Literele prevăzută cu diferite efecte: contur, contur cu umbră, umbră, efect prismatic sau reflex luminos erau realizate/ pictate în straturi, primul strat fiind întodeauna efectul dorit, de exemplu reflex de lumină sau un contur, iar ultimul strat culoarea propriuzisă a literei.
Cele mai frumoase reclame sunt cele realizate cu texte desenate! Dinamica și imperfecțiunea optică a textelor, frazelor, cuvintelor scrise cu mâna liberă este inegalabilă. Armonia unui text desenat cu mâna liberă se naște din jocul și interacțiunea literelor în funcție de poziția în text – litera, înălțimea, spațierea/ spațiul dar și din înclinația, grosimea liniei care urcă sau coboară (dünner Aufstrich / dicker Abstrich) la texte scris cursiv. Se știe că într-un cuvânt scris cu pensula două litere identice din alfabet nu sunt niciodată perfect identice. Această diferență optică între litere identice apare voit mai ales la cuvinte scrise cursiv…
Fiecare avea setul propriu de pensule, pe care îl îngrijea ca lumina ochilor! Întrucât nu existau pensule de scris (Schlepper) în magazinele de specialitate eram nevoiți să le fabricăm din materiale disponibile. Primul lucru care am învățat de la fostul maistru a fost tehnica confecționării unei pensule de scris, cu cotor tăiat dintr-o pană de gâscă cu coada din lemn (sau Schlepper fără coadă pentru trasat linii) dar și transformarea unei pensule obijnuite, cu cotor din metal și coadă din lemn, într-un Schlepper cu păr lung! Această tehnică am dat mai departe viitorilor mei colegi. Tehnica de aurire pe sticlă am furat cu ochii de la maistrul meu. Într-o cutie de carton păstrată sub cheie în dulapul de materiale se aflau ustensilele pentru aurire: pensulă lată (Anschießer), cuțit, pernă perntru tăiat foițe și foițe de aur și argint.

Un mic instrument din metal, deosebit de folositor, nu lipsea din dotarea fiecărui pictor de firme. Era un fel de răzuitor (Schaber) confecționat dintr-o tijă de metal lungă de 15cm prevăzută la un capăt cu un dispozitiv cu șurub pentru fixarea unei bucăți de lamă tăiată dintr-o lamă de ras. Răzuitorul era folosit la retușarea literelor scrise pe sticlă și la crearea unor dungi translucide pe vitrine. De fapt dungile erau rase cu ajutorul răzuitorului din suprafața de vopsea albă aplicată cu o zi înainte pe geamul/ vitrina de sticlă. Stratul subțire de vopsea, prelucrat/ stufuit (gestupft) cât timp era înca ud cu o pensulă rotundă/ mare, avea un efect „asemănător” celui obținut astăzi cu folie decorativă geam.
Pe vremea aceea nu lipsea în atelierele de decor și pictură firme renumitul suflici, un accesoriu universal folosit la pulverizarea lichidelor. Pulverizatorul (Mund-Zerstäuber) original era inscripționat pe extremitatea lată, cea în care se sufla, cu textul în limba franceză „souffle ici” – suflă aici – suflici ::)

Vopsele/ lianturi // Farben/ Bindemittel || Vopselele folosite pentru scris și vopsit erau pe bază de ulei de în. Pentru texte scrise cu pensula se foloseau culori pe bază de ulei în tuburi, procurate de la Fondul Plastic Sibiu. Erau culori de calitate foarte bună, folosite în atelierele de pictură de artiști amatori sau profesioniști. Culorile de ulei din tuburi se diluau cu medii pe bază de ulei (ulei de în fiert) și esențe de petrol (petrosină, terpentină/ terepentină). Pentru litere de dimensiuni foarte mari vopseaua din tuburi era amestecată cu vopsea pe bază de ulei din cutii. Panourile de sticlă sau tablă erau vopsite cu vopsele pe baza de ulei ambalate în cutii/ recipiente metalice. Vopselele și materiale inflamabile se aflau sub cheie depozitate în doua dulapuri din metal. Bineințeles exista echipament de protecție contra incendiilor format din stingător de incendiu, găleți, lopate și ladă cu nisip. Fumatul în atelier era strict interzis!
Fiecare avea propriul șevalet și scaun de materiale. Pe scaunul de materiale, prevăzut cu un sertar în care se păstrau pensulele de scris și alte ustensile, se afla o cutie îngustă din lemn, câteva cutii mici din metal și o bucata de sticlă. În cutia din lemn se aflau la îndemână două sticluțe (inițial sticluțe de sirop pentru tusă cu dopuri din plastic) din care una era umplută cu ulei de în fiert și una cu petrosină (cu dop găurit!), creioane, cretă, metru pliant, sfoară pentru trasat linii (Schlagschnur) ș.a.
Vopseaua pentru scris se pregătea/ amesteca cu un cuțit de paletă pe placa de sticlă. Vopselele necesare pentru lucrări efectuate în afara atelierului erau transportate în cutii mici din metal. Aceste cutii (inițial conserve de pastă de roșii) aveau mărimea perfectă pentru a fi ținute în mână împreună cu așa-numitul malștoc (Malstock). Malștocul, un băț din lemn, lung de peste un metru, prevăzut cu un ghemotoc de stofă fixat la un capăt, se folosea la trasat contururi, linii drepte dar mai ales la sprijinirea mâinii care ținea pensula de scris. Grosimea ghemului corespundea pe o parte a bățului cu grosimea unui deget, ceea ce permitea poziționarea malștocului exact paralel cu suprafața pe care se trasa cu pensula/ Schlepper o linie dreaptă/ contur. Cutiile mici cu vopsele rămase de la comenzi erau umplute cu apă și păstrate pe un raft special lângă o cutie de metal pentru spălat pensule, un decantor cu sită umplut cu petrosină și prevăzut cu un o spirală pentru fixat pensule. Stratul de apă deasupra vopselei de ulei împiedica uscarea acesteia. Pentru comenzi noi cutiile mici erau curățate de resturile de vopsea prin arderea acestora.

Pe lângă vopsele pe baza de ulei se foloseau și două lacuri cu uscare rapidă: bronz auriu și bronz argintiu.
Bronzul auriu era folosit pentru inscripționări deosebite, dar mai ales la trasat contururi/ linii ornamentale pe anumite mărci de motociclete, cu o pensulă specială (Schlepper) cu cotor din pană de gâscă fără toc de lemn.
Bronzul argintiu se folosea în primul rând la inscripționat panglici funerare confecționate din hârtie neagră cu texte scrise cursiv cu pensule late.

Materiale/ tehnologii // Materialien/ Technologien || Majoritatea reclamelor montate pe fațadele clădirilor, deasupra magazinelor (firme) sau pe pereții laterali (laterale) erau confecționate din placi de sticlă montate într-o ramă de lemn sau din panouri de tablă. Panourile reclamelor noi și vechi au fost livrate în atelier unde au fost vopsite în poziție orizontală, culcate pe șipci lungi așezate pe două capre/ bocuri din lemn (bocuri = Böcke). Se aplicau două straturi de vopsea pe bază de ulei de în cu o pensula rotundă cu păr lung, la un interval de uscare de 24 de ore. Al doilea strat de vopsea era prelucrat/ finisat/ netezit cu așa-numitul „Vertreiber”, o pensulă lată cu păr moale folosită pentru netezirea perfectă a stratului de vopsea proaspăt aplicat. Caprele și șipcile din lemn erau folosite ca suport la diferite procese de lucru, dar mai ales pentru a fixa/ sprijini rama din lemn lunga de 4 m, pe care se poziționau reclamele formate din mai multe placi de sticlă, pregătite pentru inscripționare (vezi fotografia alb-negru).
Pe lângă lucrări realizate pe materiale noi (sticlă, tablă ș.a.) se reimprospătau inscripțiile vechi sau se refoloseau (bineînțeles la cererea clientului) materialele reclamelor vechi pentru comenzi noi. Vopseaua veche de pe panourile din sticlă se înlătura cu o soluție alcalină – leșie lichidă – diluată după cerințe în apă! După răzuirea stratului vechi de vopsea și leșie cu o spatulă, sticla era spălată bine cu apa și curățată pe ambele părți cu cretă de munte.
Reclamele pe sticlă erau inscripționate pe verso/ dosul plăcilor de sticlă. În funcție de aspectul dorit textele puteau fi realizate în două feluri: desenate artistic, cu mână liberă sau construite exact/ corect, cu riglă și compas. Textele desenate erau schițate cu cretă, cu mâna liberă direct pe fața sticlei. Pentru texte construite se foloseau șabloane din hârtie, desenate cu creion pe față, copiat pe dosul hârtiei prin intermediul unei mese iluminate și poziționate în spatele panoului de sticlei.
Pentru reclame cu inscripționari complexe sau de serie mare din materiale opace (tablă/ lemn/ plăci compozit/ PVC) se foloseau șabloane de desen confecționate din hârtie subțire sau hărtie transparentă/ hârtie calc – așa-numitele pause (Pausen). Contururile literelor desenate pe hârtie erau perforate din spate cu un dispozitiv special (cu rotiță mică cu dinți ascuțiți, sau ac gros montat într-un toc de lemn) și transferate cu ajutorul unui praf alb, prin intermediul unui săculeț umplut cu vată pe suprafața materialului pregătit.
Pentru realizarea efectelor decorative speciale, care creau iluzia fibrei lemnoase (Holzmaserung) sau imitau structura marmurei, se foloseau pensule de diferite forme și mărimi, cu păr tare sau moale (Spitzpinsel, Plattpinsel, Rucker, Modler / Vertreiber), burete și un pieptene din cauciuc. După aplicarea și uscarea primului strat se aplica un al doilea strat de vopsea de contrast prelucrat (în tehnica fladern) în funcție de efectul dorit.

De la maistrul Friedsam am învățat și tehnica picturii aplicată pe sticlă prin procedeul de transfer numit abțibild // Abziehbild. Pictura nu se realiza direct pe placa de sticla, ci pe un suport, de obicei o hartie subțire impregnată cu o substanță cleioasă solubilă în apă. Cleiul folosit se prepara din pulbera alb-gălbuie – dextrină. După aplicarea și uscarea adezivului pe hârtie se picta motivul cu vopsele de ulei din tuburi. După uscarea vopselei se introducea foaia cu pictura într-un lighian cu apă caldă și în momentul în care cleiul începea să se dizolve se transfera pictura pe sticlă. Grosimea picturii, realizată din mai multe straturi, împiedica deformarea acesteia la transferare. Apa aflată între sticlă și stratul de vopsea era eliminată cu o foaie de hârtie și o rolă presoară.
O lucrare în tehnica abțibild am realizat la începutul anilor 1980 pentru atelierul de reparații încălțăminte din Piața Mică 23 al coop. Timpuri Noi / Sibiu. Pe fațada clădirii se aflau reclame din anii 1960 cu modele vechi de încălțăminte pictate pe sticlă în tehnica abțibild. Întrucât picturi în tehnica abțibild erau relativ scumpe (se calcuta la mp) am fost însărcinat doar cu prelucrarea lateralei din partea dreaptă, pe care am înlocuit pictura unui pantof model vechi, cu o pictură nouă realizată în tehnica abțibild reprezentănd un pantof de bărbat la modă ::)

Piatra cu pistil pentru frecat pigmenți // Steinplatte mit Reibstein/ Läufer || Piatra din atelier era o placă/ lespede pătrată de 40x40cm și 4cm grosime pe care se afla o adancitură rotundă în care se zdrobea, freca materialul/ pigmentul cu un fel de pistil, o piatră dură de formă conică, înaltă de c.15cm cu baza netedă, numită Läufer (alergător). În funcție de pigmentul prelucrat – mineral natural sau pigment artificial – pulberea era amestecată cu diferite lianturi: ulei de uscare de nuc sau de în, emulsie din ou, ulei sau apă. Am folosit doar o singură dată piatra din atelier la pregătirea unei paste speciale care înlesnea uscarea vopselei folosite.

~~~o~~~

* Povești din Grădina Trandafirilor *

Strada care poartă din 1921 numele Târgu Vinului apare în documentele vechi sub denumirea de: Of(auf) dem Anger (Pe pajiște), Kleiner Anger (Mica pajiște), Weinanger (Târgul Vinului). La intersecția străzii Târgu Vinului (Weinanger) cu str. Târgu Peștelui (Rosenager) se află o mică piață de formă triunghiulară. Puțini stiu că pe locul acestei piețe se afla în trecut o grădină frumoasă numită Grădina Trandafirilor // Rosengarten, nume de la care se trage și denumirea germană a străzii Rosenanger, astazi str. Târgu Peștelui. Terenul pe care se afla Grădina Trandafirilor era cunoscută sibienilor din perioada interbelică sub denumirea de Piața Brânzei, deoarece era locul unde veneau cei din Mărginime cu produse din prelucrarea laptelui, dar și cu produse de lână – în piața situată lângă fabrica de brânză de pe str. Târgu Vinului 6!

Deoarece fumatul în atelier era strict interzis, noi fumătorii, trăgeam din când în când o țigară pe treptele atelierului, de unde aveai o privire de ansamblu peste piața. Așa fumând în pragul ușii, câteodată șezând pe lada de gunoi, aveai senzația că te afli într-o loja de teatru sau cinematograf vizionând solitar povestea clipelor turnată și derulată sincronizat ca o peliculă holografică pe platoul de filmare, sub ochii regizorului. O piesă reală jucată pe o scenă, într-o piață sau – la strada – noastră, parcă inspirată din neorealismul italian postbelic. De fapt erau povești trăite clipă de clipă de NOI – persoane/ personaje/ protagoniști/ eroi principali/ vecini, cunoscuți, prieteni de drum, călători en passant sau perechi – trecători – prin fața ochiului privitorului, el însuși parte din povestea magică.

Vis à vis de atelierul nostru, în casa Targu Vinului 1 trăiau cei din familia (clanul) Manole și Bozdoc (Bebe / Ovidiu).
Clădirea noastră avea spre stradă la parter două uși și o vitrină cu obloane. Prin ușa din partea dreaptă se intra în atelierul nostru, prin ușa din partea stângă intr-o camera îngustă în care funcționa în anii 1970/80 o tutungerie. Între atelierul de firme si tutungerie se afla o ușă zidită! După desființarea tutungeriei s-a mutat în spațiul respectiv sifonăria coop. Igiena de pe str. 9 Mai (Elisabetgasse). Sifonarul Rühn era tatăl cunosutei gimnaste cu renume international Melitta Rühn, cea care a castigat o medalie de aur la Campionatul Mondial de gimnastica la Fort Worth 1979 și o medalie de argint și doua de bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980.
La parterul imobilului de la nr. 2, în camera din partea stangă a clădirii, se afla în anii 1930 măcelăria lui Wolf Hans. La începutul anilor 1980 s-a mutat în același spatiu comercial Atelierul de reparații radio și televizoare al coop. Tehnica Nouă de pe str. 9 Mai. În atelierul respectiv lucrau electrotehnicienii Dan L., Mircea R., și Cornel F. Între atelierul nostru și atelierul de reparații radio se afla de asemenea o ușa zidită, care în trecut permitea trecerea dintr-o casa în cealaltă!
La adresa Târgu Vinului 6 se afla în perioada interbelică restaurantul MEȘTERUL MANOLE deschis de Simion Manole 1928. Într-o reclamă comercială din anii 1930 se poate citi următorul text: „La restaurantul MEȘTERUL MANOLE se mănâncă și se bea bine și ieftin. Singurul local preferat și de toți intelectualii satelor! SIBIU Târgul Vinului 6”. În perioada postbelică a funcționat în clădirea respectivă restaurantul/ bodega CARPAȚI, renumit pentru ciorba de burtă și alte specialități culinare. Din când în când ne ospătam cu de-ale gurii bunătăți de la restauranrul Carpați, pregătite și de bucătarul Samy. În zile de târg restaurantul era plin ochi iar vara nu găseai masa libera pe terasa trotuarului. Mai ales în zilele de târg intra unul sau altul îmbrăcat în haină neagră, cămașă alba strânsă la brâu cu un șerpar lat din piele maro, pălărie neagră cu boruri mari pe cap, un zîmbet sub mustață și un sac plin cu oale și cratițe în mână, întrebând politicos daca are voie să-și lase marfa la noi în atelier… unde știa că este în siguranță. După ce mânca bine și bău o bere două la Carpați romul nostru (atunci toți foloseau expresia țigan) se întorcea în atelier, iși lua sacul și pleca cu un mulțumesc domnule sau domnișorule pe buze ::)

În clădirea Târgu Vinului 5, cu extindere la parterul clădirii de la nr. 7, se afla în anii 1970 un atelier de croitorie. După desființarea croitoriei s-a mutat în spațiul respectiv atelierul decor al Intreprinderii 13 Decembrie, unde lucra scurt timp bunul meu prieten Dan D.
În casa de la nr. 8 (după unii casa cu cel mai abrupt/ ascuțit acoperiș din Sibiu) exista timp de câțiva ani un atelier de reparații frigidere a fabricii de frigidere Arctic. La etaj locuia un sas bătrân de la care am cumpărat un frac negru, original, confecționat la croitoria lui Julius Kvanka de pe str. 9 Mai 51-53 (Elisabethgasse). Pe partea cealaltă a străzii, la nr. 9 exista un atelier mic de reparații ceasuri! Vis à vis de atelierul arătoasei ceasornicărițe Magda, în clădirea Târgu Vinului 10, se afla atelierul DECOR de la OCL (ICL) Alimentara, responsabil cu decorarea vitrinelor și magazinelor alimentare din Sibiu. Cu decoratorii de la alimentara am împărțit de-a lungul timpului amintiri dragi… cu șefa dna Agnes J., Petru I., Mihai Z., Dan D., Tanta C., Uca Z., și bineînțeles prietenul Liviu S... Vitrinele și interiorioarele magazinele alimentare erau decorate cu mare profesionalitate și fantezie artistică! Obiectele și textele volumetrice folosite la decorare erau confecționate mai ales din polistiren, prin decupatre dintr-o placă cu ajutorul unui aparat cu fir cald, dar și din carton (duplex) și alte materiale.
La parterul clădirii de la nr. 14 se afla atelierul fotografic FOTO FILM al coop. Tehnica Nouă, pentru care Richard a pictat la sfârșitul anilor 1979 o firma pe sticla cu design interesant, reprezentând o rola de film derulată, care era inscripționată cu denumirea atelierului. După un timp firma a fost reinoită, dar designul nostru refolosit nu a fost prea reușit. Richard a pictat și reclama atelierului fotografic FOTO-LUX-COLOR (în trecut atelierul renumitului fotograf sibian Emil Fischer) care se afla în clădirea din curtea imobilului str. N. Bălcescu 3. Clădirea Târgu Vinului 11 colț cu Piața Koroana aparținea Asociației măcelarilor din Sibiu (Hermannstädter Fleischhauergenossenschaft).
Piața de la intersecția străzilor Târgu Vinului, Turnului, Faurului și V. Tordășeanu este cunoscută sub denumirea de Coroana // Krone. Numele provine de la hotelul-restaurant KRONE / COROANA care se afla în prima jumătate a sec al XX-lea în clădirea str. Târgu Vinului 16. În perioada anilor 1960-1990 a funcționat in clădirea respectivă restaurantul cu autoservire TIMIȘ, primul „împinge tava” în Sibiu.

Daca ne îndreptăm pașii spre intersecția str. Târgu Peștelui cu str. Masărilor (Rosmaringasse) văd în fața ochilor un om în vâsta cu mâini de aur care avea un atelier de reparații biciclete pe str. Măsarilor 13 – maistrul mecanic Rudolf Nussbächer. Mă fascina atelierul plin de piese și aparaturi vechi, dar mai ales tehnica și precizia cu care lucra; de exemplu când centra o roată de biciletă. De la dânsu am cumpărat un far vechi bicicletă cu sistem de suspensie, o sonerie specială (de speriat căini) prevăzută cu un cilindru rotator cu camere pentru gloanțe oarbe, două manșoane strunjite din lemn, o șa lungă din piele cu arcuiri laterale ș.a., folosite la restauraea bicicletei Möve.

Mă intorc pe Târgu Peștelui în curtea de la nr. 1, unde se afla o brutărie mică, de unde cumpăram o pâine de casa excelență. Bineînțeles trebuia să aduci făina de acasă, dar primeai/ cumpărai o pâine caldă foarte gustoasă.
La parterul imobilului Târgu Peștelui 3 se afla atelierul de reparații instrumente muzicale al lui Dieter Seiler, succeseorul lui Franz Belohlawek. Familia Belohlawek locuia în anii 1930 la acceași adresă, str. Târgu Peștelui 3 (numărul vechi 5), clădire în care bătrânul Julius Belohlawek avea un atelier de fabricație biliarde (Billardmacher). Dieter a plecat în anii 1980 în Germania unde a deschis un nou atelier de reparații instrumente muzicale. La începutul anilor 1990 l-am vizitat împreună cu Richard în atelier. Pe partea dreaptă a clădirii se afla un mic atelier de reparații încălțăminte unde lucra pantofarul Orășteanu.
În casa de la nr. 5 se afla crâșmă LA POENARI, adresă la cere trăgeau căruțele celor de la sate.

În clădirea Târgu Peștelui 8 se afla un hotel cu restaurant în perioada interbelică. Peter Gündisch, proprietarul hanului (Gasthof), decorase fațada la etaj cu o frescă reprezentând un tânăr cu un păhar de vin în mâna dreaptă, stând sub o boltă de viță de vie. Lângă hotelul restaurant, în clădirea de la nr. 10 se afla sediul poliției în anii 1950.
La parterul clădirii str. Târgu Peștelui 12A se afla atelierul DECOR al coop. Igiena Sibiu, unde lucrau colegii decoratori Dan J., Dan M., Dumitru (Nea Puiu) N., Zink Fritz, Mache, Hette și alții.
Vis à vis, în casa str. Târgu Peștelui 11, colț cu str. Dogarilor (Bindergasse), se afla o băcănie/ brutărie (Greising?) în perioada interbelică.
La capătul nordic al străzii Târgu Peștelui, în clădirea de la nr. 15, exista scurt timp o tocilărie, un atelier de ascuțit cuțite și alte obiecte casnice al coop. Igiena Sibiu. Vis à vis, la nr. 16, se afla atelierul de tâmplărie al coop. Munca Tâmplarilor. Atelierul era dotat cu mașini și utilaje vechi, preluate la naționalizare din atelierului lui Josef Datky. În clădirea respectivă deschise Andreas Rieger în anul 1868 un atelier de forjă. Bătrânul Datky cumpărase casa și atelierele în jurul anului 1890 de la Andreas Rieger și confecționa caroserii din lemn pentru trăsuri. Casa de la nr. 16 este imobilul în care s-au pus bazele întreprinderii Rieger din care s-au format Uzinele Independența și I.P.A.S.
Josef Datky junior locuia în clădirea din partea stangă a curții, unde avea un atelier de tâmplărie la demisol. Cu toate că era bătrân, cred că avea aproape 80 de ani, confecționa în atelierlul propriu mobilier în stil țărănesc săsesc, pe care le vopseam și pictam manual cu motive florale.

Dincolo de dispariție // Jenseits des Verschwindens || În anul 1984 am avut deosebita plăcere de a face cunostiință cu fotograful sibian Josef Fischer, fratele vitreg al renumitului fotograf Emil Fischer. Josef (Pepi) Fischer a realizat o serie remarcabilă de fotografii etnografice dar și fotografii inedite cu motive montane. Într-o zi a apărut în ușa atalierului și m-a întrebat daca doresc să cumpăr reproduceri fotografice cu Sibiul vechi. Bineințeles am cumpărat la repezeală vreo 30 de fotografii alb-negru (10 lei poza) ștampilate pe verso cu numele lui. Din păcate nu l-am mai întâlnit iar astăzi îmi pare rău că atunci nu am cumpărat mai multe fotografii. În anul 1985 a decedat.

~~~o~~~

Colaj realizat cu ajutorul materialul video filmat de Lorenz Thal 1989 aflat în arhiva familială

* Comenzi/ lucrări realizate în perioada anilor 1975/1987 *

Atelierul de Pictură Firme str. Târgu Vinului 4 executa la comandă reclame, firme, panouri pentru instituții de stat/ întreprinderi, fabrici, cooperative, școli dar și pentru persoane particulare din Sibiu și împrejurime.
Inscripționările și picturile au fost realizate manual, fară mașini sau utilaje ajutătoare, pe diferite tipuri de materiale puse la dispoziție de clientelă. Pe lângă lucrări efectuate în atelier se executau și lucrări pe teren, cum ar fi reclame pictate pe vitrine, geamuri, uși sau inscripționări autovehicole comerciale si utilaje.
Chiar dacă programul de lucru era zilnic de la ora 7 până la ora 16 (opt ore cu o oră pauză de masă) eram dimineața cel puțin cu un sfert de oră mai devreme prezent în atelier, și nu de puține ori lucram ore suplimentare, când o lucrare începută trebuia încheiată în aceeași zi! De fapt nu erau ore suplimentare deoarece nu erau compensate cu ore libere și nici cu adăugarea unui spor la salariu. Salarile noastre erau calculate procentual (33%) din volumul de comenzi realizate de fiecare în parte în acord individual. Cu alte cuvinte, neexistând salar de bază minim garantat, fiecare dintre noi începea lunar cu zero lei/ salar și-și realiza noul salar prin muncă, angajament și talent personal. Eu primeam un mic obolus sub formă de spor de responsabil, bineînțeles calculat procentual doar din realizările colegilor mei.

În perioada anilor 1970/1980 am realizat o gamă variată de comenzi: firme și laterale din sticla și materiale opace :|: firme și reclame pentru atelierele coop. Igiena :|: firme și reclame pentru cooperativele Technica Nouă / Textila / Timpuri Noi / Munca Tâmplarilor :|: panouri de protecție contre incendiilor PCI și Protecția muncii PM pentru intreprinderi sibiene :|: firme și reclame pentru magazine și complexe alimentare :|: panouri pentru Muzeul Tehnici Populare din pădurea Dumbrava :|: panoul de orientare, cu drumuril și cabane din Păltiniș :|: panouri orientative/ informative pentru arterele principale de acces în oraș :|: lozinci și pancarde :|: panouri de Absolvenți ș.m.a.

Povești păstrate în sertarul cu amintiri:

ION: Blestemul pământului, blestemul iubirii || În 1977(78) am realizat împreună cu Richard o serie de inscripționări de firme și reclame pe clădiri și culise pregătite pe platoul de filmare din piața centrală a orașului Miercurea Sibiului (Reußmarkt) pentru filmul ION. Cu aceasta ocazie am avut deosebita plăcere de a întâlni pe directorul filmului Ion Florin (împreună cu soția lui), actorul Ion Besoiu (în rolul preotului Ion Belciug), Gert Brotschi (ca soldat austro-ungar) și echipa de producție/ filmare… arhitecții, tehnicienii, constructori decoratori. Țin minte o scenă hazlie petrecută într-o seară pe când ne întorceam la Sibiu împreună cu câțiva „colegi de platou”. În timp ce autobuzul aștepta la o barieră de cale ferată colegii (pesemne foarte obosiți) încercau să deslușească enigma unui pom fructifer aflat lângă drum. Explicația dată de unul din protagoniști a fost acceptată în unanimitate: „este un pom de țuică de prune” ::)

Mersul Trenurilor || Un panou mare de sticlă, inscripționat cu informații/ texte legate de plecările și sosirile trenurilor în gara Sibiu, se afla în vitrina Agenției CFR str. Nicolae Bălcescu 6. Schimbarea textelor era specialitatea colegei noastre Marga. Cu răbdarea și concentrația necesară ștergea cu lama și rescria/ actualiza textele de pe panoul de sticlă (vopsit pe verso cu vopsea alba) cu litere negre de c. 8-10mm. Actualizarea panoului cu mersul trenurilor era o lucrare rentabilă deoarece manopera de inscripționare se calcula și în funcție de numărul literelor scrise ::)

Stadionul Voința || La sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 am vopsit și inscripționat mantinela stadionului Voința cu diferite reclame/ texte pentru cooperativele sibiene. Lucrările au fost coordonate de dl Cristea de la stadionul Voința, o persoană carismatică, binecunoscută sibienilor și datorită automobilul alb Ford Taunus (adaptat infirmității). În 1978 am vopsit și inscripționat mantinela stadionului împreună cu Marga și Richard iar în anii 1980 cu Marga și Erwin.

Liceul Industrial Alimentar (LIA) || la începutul anilor 1980 am realizat o serie de panouri pe sticlă cu schema procesului de fabricare al berii pentru laboratorul Liceului Industrial Alimentar / Sibiu din Terezian. Întreaga instalație schematică era pictată pe dosul a mai multor panouri de sticle montate pe casete din metal înzestrate cu beculețe legate în circuite electrice. Conductele și aparatura necesară erau lucrate/ pictate negativ în culori diferite, transparente, pe un fundal negru și puteau fi luminate din spate, în funcție de circuitele de producție. După montarea panourilor pe pereții din clasa de chimie (laboratorul de chimie?), doamna profesoara/ directoarea mi-a prezentat instalația iluminata!

O noapte furtunoasă || Într-o după-masă, așa pe la sfârșitul anilor 1970, s-a oprit un ARO în fața porții mele. Din mașină au coborât doi indivizi bine-crescuți și m-au invitat politicos să petrec câteva ore creative împreună cu colegii mei la Intreprinderea Balanța din Sibiu. Am înștiințat colegii și am plecat la atelier pentru a pregăti materialele necesare. Pe drum am intrat la magazinul Cibin (fostul Friedsam) de unde am luat o sticla de elixir pentru diluarea orelor nocturne. De la atelier ne-am deplasat cu Richard și Marga în Dacia ei 1100 la intreprinderea Balanța din Lazaret, unde am fost primiți cu brațe deschise și o lozincă de aproximativ 20m lungime pregătită pentru inscripționat. Lozinca compusă din vreo 10 panouri (dimensiune c. 2×1,5m) vopsite în roșu se afla într-o hala mare de producție. Făcând abstracție de textul inscripționat a fost o comandă așa pe placul nostru. Fiecare dintre noi trei știa ce trebuie făcut! În timp ce eu am schițat/ construit/ desenat textul cu cretă albă pe panouri Richard a început cu conturarea literelor cu vopsea albă iar Marga a umplut și finisat literă cu literă. Pe la ora 3 dimineața am terminat împreună inscripționarea panourilor și sticla cu elixirul nocturn. Pe lângă noi trei (de la atelierul de pictură firme) se învârteau o sumedenie de indivizi în jurul lozincii. Unul dintre ei se dădea mare cu sfaturi pe lângă colega noastră. După ce Marga l-a rugat de câteva ori să înceteze cu bla bla-urile, iar tipul impertinent a contiuat, draga noastră colegă s-a înfuriat și a urlat la el: „daca nu taci iți trag una cu malștocul peste cap de iți zboară ochelarii de pe nas”… și individul a dispărut ::)
Lozinca aruncată pe geamul istoriei a fost una dintre cele mai rentabile comenzi realizate în așa scurt timp de atelierul nostru. Oricum panourile au fost fabricate în zadar deoarece cel mai iubit fiu nu ne-a vizitat burgul…

Asfințire: Frescă Tarkowskiană || La mijlocul anilor 1980 am inscripționat pentru o întreprindere din Sibiu vitrina unei filiale din Mediaș. Deplasarea la Mediaș a fost efectuată cu autoturismul prietenul meu Dan D. însărcinat cu decorarea vitrinei magazinului respectiv. Seara, în drum spre casă, ne-am oprit în comuna Târnava pentru o scurtă vizită la prietenul nostru comun, pictorul de biserici Eugen P. care picta pe vremea aceea interiorul bisericii ortodoxe din localitate.
Satul era cufundat în beznă. Siluetele caselor se pierdeau în lumina farurilor micuțului Fiat 500. După ce am rătăcit prin sat ne-am oprit și întrebat de drumul spre biserica ortodoxă. Țin minte că bisericuța se afla pe partea stangă a unei ulițe care urca și se pierdea undeva în negura nopții. Dan a oprit mașina cu farurile aprinse, orientate spre lăcașul sfânt. O liniște neobijnuită se lășase peste sat și noi. Am deschis ușa bisericii și am pășit într-o lume ireală.
Bezna furișată în bisericuță, se ascundea de lumina unui bec montat într-o lampa provizorie care își arunca lumina spre peretele din partea stângă a ușii de intrare. Pe o schelă din lemn ridicată în fața peretelui luminat stătea Eugen și aplica tencuială pentru fresca începută. Hârtia cu desenul sfântul se afla fixat pe peretele alăturat. Era tărziu și amicul nostru obosit se grăbea să termine partea lucrării începută așa că am zăbovit doar scurt timp în atmosfera unei scene parcă tăiată dintr-un film regizat de marele Tarkowski.
În tinerețe eram vecin cu Eugen Pomeran și de fiecare data când ne întâlneam mă saluta cu un „servus pretene“. Absolvise Liceul de Arte Plastice cu doi ani înaintea mea (prima promoție). Eram fascinat de pictura sa expresiva, în care se oglindea și firea lui deosebită – ceva între van Gogh și Gauguin. La sfârșitul anilor 1980 l-am vizitat o ultimă dată acasă. După câteva păhare de vorbă pretenul Eugen a scos de sub pat o pictură realizată în ulei pe carton reprezentând o scena din viața unei familii da săraci, și mi-a destăinuit că a simțit nevoia de a picta ceva pământesc/ palpabil/ uman! Trebuie să recunosc, era un tablou excepțional! Cine cunoaște povestea picturii Mâncătorii de cartofi înțelege ce am simțit privind tabloul pretenului meu Eugen.

~~~o~~~

Lucrări de examen realizate manual pe diferite materiale în tehnici speciale în anii 1988-1990

~~~o~~~

* Colegi de atelier/ prieteni de drum *

După plecarea lui Radu G. și emigrarea lui Johannes Friedsam am preluat atelierul de firme. Împreună cu draga mea colegă Marga C. și noul coleg Richard W. am continuat tradiția picturii de firme și reclame în atelierul din str. Târgu Vinului 4 timp de peste un deceniu. După emigrarea lui Richard am găsit doi succesori calificați în persoana lui Hans-Martin S., și Erwin Sch.
Relațiile interpersonale bazata pe respectul și încrederea reciprocă au generat o atmosferă colegială într-un mediu de lucru productiv – cheia succesului nostru!

Fotografia realizată 1978 în fața atelierului de pictură firme str. Târgu Vinului 4 este singura poză din perioada anilor 1975-1987 în care apar împreună cu Marga și Richard. Colega noastră Marga a trecut în neființă. Cu Richard mă leagă o prietenie pe viață. Momente imortalizate cu obiectivul aparatul de fotografiat 1986 în Sibiu și 1991 împreună cu Marga și Richard pe treptele atelierului wagner grafik în Nürnberg!

* Meseriași care au lucrat la atelier de Pictură Firme str. Târgu Vinului 4 *

În perioada anilor 1960-1987 au lucrat în atelierul de pe Târgu Vinului 4 pictorii de firme: Ladislaus (Latzi bácsi) Fleischer (șef secție ~1960~1972), Heinz R., Kurt W., Hollinek jun., Johannes (Hansi) Friedsam (șef secție ~1972-1977), Marga C., Rudi F., Radu G., Richard W., Hans-Martin S., Erwin Sch.

Fotografii alb-negru realizate în atelierul de pictură firme în anii 1960, pe schela din lemn în fața ceasului de la Biserica Evanghelică din Sibiu 1956 (unde se vede dl Hollinek sen. lângă dl. Fleischer) și pe scările Aurarilor 1964 (unde apare dl Fleischer împreună cu bătrânul Hollinek și fiul acestuia.).

Pictori de firme din Sibiu la o petrecere organizată la restaurantul VENEȚIA 1963. În fotografie apare pictorul de firme Ladislaus Fleischer (al doilea din partea stângă) împreună soția Mathilde/ Tilli Fleischer (doamna din mijloc). În spatele Matildei stă pictorul de firme Nicolae Tălmăcean(?). Aceste 5 fotografii alb-negru din arhiva familiei Fleischer au fost puse la dispoziție de verișoara Alice, fiica unchiului meu Latzi bácsi!

~~~o~~~

Reclame comerciale inserate în cărți de adrese tipărite în prima jumătate a sec. al XX-lea

~~~o~~~

* Firme și Reclame realizate în Sibiu în sec. XVIII-XX *

O scurtă istorie despre firme și reclame realizate în orașul Sibiu // Hermannstadt // Nagyszeben în perioada sfârșitul sec. al XVIII-lea – începutul sec. XX. Textele au fost traduse în limba română din capitolul intitulat „In den Gassen” // „Pe ulițe” din cartea renumitului etnogrfa, colecționar și istoric sibian Emil Sigerus – „Vom alten Hermannstadt” // „Despre Sibul vechi” (vol I/1922):

„În timp ce în ultima jumătate a sec. al XIX-lea, pavajul drumurilor a sporit curățenia și străzile au primit un aspect mai plăcut, culorile clădirilor, dimpotrivă, au devenit mai monotone și mai plictisitoare datorită fațadelor zugrăvite mai ales în gri-maro sau verde. În trecut șirurile de case obișnuiau să ofere imagini prietenoase și colorate datorită fațadelor care alternau în nuanțe de galben, verde, roșu șau albastru; în plus, în perioada Biedermeier existau clădiri zugrăvite în violet și alb-negru.
În 1868 clădirile de pe str. Cisnădiei // Heltauergasse, aflate pe partea cu numere impare* și anume nr. 1-31, aveau următoarele culori: verde deschis; mov cu verde și alb; negru grafit cu alb; roz carmin; galben; roșu; galben; verde; verde; galben deschis; negru grafit cu alb; roz; verde deschis; maro de ciocolată; galben; verde. Pe partea opusă (nr. 2-16) aveau următoarele culori: galben; verde; galben; verde; verde deschis; roz; galben; gri. Rozul și carminul erau culori des folosite pentru zugrăvirea fațadelor clădirilor în Sibiu, în timp ce casele vopsite în albastru erau mai rare. [*aflate pe partea cu numere impare: aici Sigerus se referă la numerotarea nouă a străzii Heltauergasse efectuată 1872, când clădirile pe latura vestică au primit numere pare și cele pe latura estica numere impare. În 1868 clădirile aveau numerotare continuă!]
Numeroasele reclame pictate se potrivesc perfect cu imaginea plăcută creată prin alternarea culorilor fațadelor. Influența vieneză era evidentă. Poetul H. C. Andersen a scris: „Piețele mai mari din Viena și străzile principale oferă aspectul unei galerii cu picturi; fiecare magazin are raclama proprie frumos pictată”. Străzile din Sibiu nu aveau o decorație atât de bogată, deoarece nu existau atâtea magazine ca la Viena… totusi, aproape fiecare magazin din Sibiu avea o reclamă proprie, pictată intr-o maniera mai mult sau mai puțin artistică…”
Articolul întreg se poate citi la link-ul accesat jos.

Fotografia color arată reclama la coniacul Czuba-Durozier de pe fațada clădirii str. Mitropoliei 26 (Fleischergasse), realizată în perioada antebelică pentru magazinul lui Hans Balthes.

~~~o~~~

* Firme și Reclame luminate cu becuri electrice și tuburi de neon *

În ultimile două decenii ale sec. 19 apar și la Sibiu primele clădiri iluminate cu ajutorul curentului electric. În anul 1895 are loc adunarea constitutivă a uzinei electrice din Sibiu Hermannstädter Elektrizititäswerk AG (H.E.W.), și un an mai târziu se inaugurează Uzina Electrică din Sibiu // Hermannstädter Elektrizititäswerk Aktiengesellschaft H.E.W. La începutul sec. 20 (perioada antebelică) au fost electrificate centrul și cartierele orașului Sibiu.
În al doilea deceniu al sec. 20 au apărut primele reclame luminate în Sibiu. Erau reclame prevăzute cu becuri electrice montate pe litere fixate pe o construcție prevăzută cu un suport de plasă metalică împletită. Un exemplu bine cunoscut sibienilor era marea reclamă a lui Karl F. Jickeli de pe coama acoperișului clădirii din Piața Mare 14, a cărei construcție cu plasă metalică împletită era încă vizibilă în anii 1970.
La sfârșitul anilor 1920 au apărut în Sibiu și primele reclame luminoase înzestrate cu tuburi de neon. O reclamă foarte frumoasă, cu litere luminata cu tuburi de neon, se afla la magazinul de modă și pălării de barbați, deschis de Paul Gvoitsch la parterul clădirii str. N. Bălcescu (Heltauergasse) nr. 5 în anul 1932.
În perioada interbelică și postbelică s-au etablat și au predominat reclame luminate cu tuburi de neon. Literele volumetrice pentru reclame luminoase erau realizate din tablă zincată, aluminiu și mai târziu din materiale plastice. Pentru reclame cu neon, se foloseau litere volumetrice dotate cu sisteme de tuburi din sticlă, curbate artistic, umplute cu diferite substanțe chimice și gaze nobile (Neon, Heliu, Argon) care, sub tensiune de câteva mii de volți aplicat electrozilor, emitau lumină colorată. În funcție de materialul literelor volumetrice, și de efectul dorit, sistemele de tuburi puteau fi poziționate în interiorul sau pe fața acestora. La reclame cu litere volumetrice confecționate din materiele translucide (Acrylglas) tuburile de neon se aflau în interiorul literelor (lumină directă). La reclamele cu litere volumetrice confecționate din materiale opace tuburile de neon erau poziționate pe fața (lumină directă) sau în interiorul literelor cu lumina reflectată spre fațadă (lumină indirectă). Reclamele cu tuburi de neon pozitionate vizibil pe fața literelor (Spiegel) emiteau cea mai intensă lumină. Reclamele cu lumină indirectă (reflectată spre fațadă) erau folosite mai ales în zone istorice, bineînțeles ținând cont de regulile stabilite de primăria orașului respectiv. Aceste reclame luminate erau confecționate în intreprinderi specializate în prelucrarea sticlei și metalelor necesare. O variantă mai puțin costisitoare era luminarea reclamelor cu tuburi fluorescente (casete luminoase) sau cu spoturi/ corpuri de luminat.

În fotografia alb-negru se vede reclama cu litere luminata cu tuburi de neon de la magazinul de modă și pălării de barbați, deschis de Paul Gvoitsch 1932 la parterul clădirii str. N. Bălcescu 5 (Heltauergasse).

~~~o~~~

* Prima Fabrică de Brânză de Oaie din Ardeal *

Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal, întemeiată de Groffner Johann în anul 1872, se aflata pe str. Târgu Vinului la nr. 2-6. În anul 1905 fabrica a fost cumpărată de Friedrich Homm. În cărțile de adrese din 1908 și 1911 fabrica apare sub denumirea de: Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik – tradus mot à mot – Prima fabrică de brânză cu valțuri din Ardeal.

Din reclama comercială înserată în anul 1911 aflăm că produsele fabricii de brânză din Sibiu str. Târgu Vinului 2-6 au fost premiate cu medalia de argint la Sibiu în anul 1903 și la Ostrava în anul 1909, și cu medalia de aur și diplomă de onoare la Timișoara în anul 1908. Homm Friedrich apare în cartea de adrese din 1933 la capitolul Fabrici de brânză (Käsefabriken) / Fabricant de brânzeturi (Käsefabrikant) la adresa Târgu Vinului 4.
În reclama publicitară din anul 1934 fabrica de brânză nu mai apare la adresa Târgu Vinului 6 ci la adresa nouă: str. Trei Stejari 5 (Drei Eichenstr. 5). (fabrica era dotată cu mașini înzestrate cu „tăvălugi” folosite la prelucrarea brânzei).
Articolul întreg se poate citi la link-ul accesat jos.

~~~o~~~

Închei această călătorie în timp cu mulțumiri adresate celor care au readus la viață un spațiu plin de istorie, înțesat cu fire/ clipe trăite de-alungul timpului de generații întregi… și de noi, cei care astăzi ne perindăm cu nostalgie gândul și ochii prin amintiri. Clădirea str. Târgu Vinului 4 a fost renovată/ restaurată cu grijă și profesionalitate în anul 2018 și găzduiește astăzi casa de oaspeți FREDRICH HOMM.
„Proprietarul actual, arhitect de meserie a reușit să păstreze notele vechi ale clădirii și să le imbine armonios cu modernul zilelor noastre, atât în exterior, dar mai ales în amenajarile interioare subtil intercalate între vechi și nou, placute ochiului și oferind cădura și confortul celor care aleg să petreacă zile de neuitat în Sibiu.” (sursa textului cursiv: casafriedrichhomm.ro)

Proiectul A fost odată un atelier de pictură firme a fost realizat pe baza amintirilor proprii legate de evenimente reale. Materialul ilustrativ a fost preluat din arhiva personală și arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt. Materialul documentar-istoric preluat din bibliografia lui Emil Sigeru și Johann Böbel a fost completate cu informații de pe website-ul patrimoniu.sibiu.ro

~~~o~~~

Cap. II „Vier Schätze des Gelehrtenzimmers // Patru Comori ale Camerei de Studiu” se poate citi aici: LINK
Cap. III „Durch die Gassen mit Emil Sigerus // Pe ulițe cu Emil Sigerus” se poate citi aici: LINK
Cap. IV „Erste Siebenbürger Walzenkäsefabrik // Prima fabrică de brânză de oaie din Ardeal” se poate citi aici: LINK