Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben,  Fischer| Fotoalbum // Album foto

„Ledererturm“ // „Turnul Pielarilor“

Turnul Pielarilor, construit în anii 1475-1485, făcea parte din cea de-a IV-a centură de fortificații a orașului Sibiu. De-a lungul timpului a fost folosit și ca depozit de pulbere neagră, ceea ce a dus la distrugerea și reclădirea lui în urma incendiului din 1556 și 1579 și la explodarea lui în anul 1638 după ce a fost lovit de un fulger. Turnul se află la intersecția străzilor Pulberăriei, Zidului și Rimski-Korsakov.
Într-un document din anul 1751 turnul apare sub denumirea de „Pulver Thurm“ // „Turnul Pulberăriei“. Turnul Pielarilor este cunoscut și sub denumirea de
Marien Turm deoarece se află la capătul străzii Maria Gasse (astăzi str. Rimski-Korsakov). Acest turn a fost apărat de breasla curelarilor / pielarilor.

(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert