Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben,  Collagen // Colaje

„Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér“ ~ anul 1856

Piața Mare fotografiată dinspre latura vestică, de la fereastra Palatului Brukenthal. Fotografia a fost realizatăt de renumitul fotograf Theodor Glatz în anul 1856, cu ocazia celebrării unui eveniment deosebit sau în timpul unei festivități importante desfășurate în prezența gărzii de onoare în Piața Mare(*).
Lângă statuia Sf. Nepomuk se afla o lampă / laternă montată pe un stâlp. În spatele statuii se văd reclamele spațiilor comerciale aflate la parterul clăririlor din partea sudică a Pieței Mari.

Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anul 1856

Pe clădirea din Piața Mare nr.13 se vede reclama librăriei „F.A.R. KRABS“. Friedrich August Robert Krabs s-a născut la Leipzig în 12.11.1816 și a decedat la Sibiu în 22.7.1884. Robert Krabs, un tînăr librar (Buchhändlergeselle) din Leipzig, s-a stabilit la Sibiu în anul 1836 unde a cumpărat librăria lui Thierry în anul 1842.
Wilhelm Heinrich Thierry s-a născut în anul 1787 la Mühlhausen în Elveția. Întrucât există nouăsprezece de Mühlhausen în Europa – unul în Saxonia, patru în Prusia, trei în Baden, cinci în Württemberg, patru în Bavaria, unul în Hesse, unul în Franța (Mulhouse), dar nici unul în Elveția – nu se știe cu siguranță unde s-a nascut Thierry… probabil la Mulhouse în Franța. După eliberare din armata franceză în anul 1816 Thierry s-a stabilit la Sibiu unde a lucrat pentru tipograful Martin von Hochmeister. Mai târziu a înființat librării proprii la Sibiu, Brașov și București, de unde a aprovizionat cu diferite publicații librăriile din orașele mai mari din Ardreal, cum ar fi Aiud, Cluj sau Târgu Mureș. Considerând că este mai potrivit să-și concentreze activitatea de librar la Sibiu, a vândut filiala din Brașov lui Wilhelm Németh în anul 1827, și cea din București lui Friedrich Wallbaum în anul 1834.
În ziua de 29 decembrie 1834 Wilhelm Heinrich Thierry decedează la vârstă de 47 de ani la Sibiu. Văduva lui Thierry continuă afacerile soțului timp de opt ani, apoi vinde librăria în anul 1842 lui Robert Krabs.
Informații preluate din biblioteca Wikisource. Textul original în limba germană se poate citi la link-ul accesat: LINK

Fotograful Theodor Glatz apare în unele din propriile sale instantanee fotografice. În această fotografie Glatz se află în partea dreaptă în fața clădirii de la nr. 8. (fotografie din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)
(*) Fotografia este datată 1856. Umbrele scurte ne destăinuie că fotografia a fost făcută (cu mare probabilitate) în timpul amiezii într-o zi de vară – vezi vestimentația de sezon a femeilor: rochii elegante, pălării de vară și umbrele de soare sau îmbrăcămintea de culoare albă a copiilor: rochițele fetițelor. În perioada respectivă s-au organizat anual, în ziua de 18 august, festivități în Piața Mare (cu slujbe la biserica romano-catolica) cu ocazia aniversării zilei de naștere a împăratului Franz Josef I. Informația primită de la dl Konrad Klein confirmă această ipoteză.

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert