„Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér“ ~ anii 1890 (ante 1898)
Piața Mare fotografiată într-o zi de târg dinspre latura estică, din fereastra clădirii de la nr. 13.
Autorul fotografiei realizată ante 1898 este (probabil) Emil Fischer, care cumpărase în 1897 atelierul fotografei Camilla Ashbóth din Piața Mare nr. 16. În mijlocul mulțimii se distinge fântâna medievală din fața turnului Bisericii Catolice și statuia Sf. Nepomuk din fața clădirii Casa Albastră.
Făcând abstracție de motivele religioase care au dus la instalarea monumentului în Piața Mare, Sf. Nepomuk și-a găsit, totuși, locul în amintirea oamenilor și a rezistat în spațiul și timpul obijnuinței 250 de ani… cu toate că, după părerea mea, statuia realizată în stil baroc s-a potrivit în Piața Mare „ca nuca în peretele orașului medieval Sibiu“.
(Fotografie dintr-un set de reproduceri fotografice primite 1984 de la Josef Fischer.)
Großer Ring // Piața Mare // Nagy tér ~ anii 1890 (ante 1898)
Despre statuia Sf. Johann Nepomuk din Piata Mare se poate citi aici un extras din articolul profesorului universitar doctor Paul Brusanowski: „Etapele Contrareformei în Transilvania până la Mijlocul sec. al XVIII-lea“.
“Ca semn al puterii confesiunii catolice în Sibiu, generalul comandant Wallis a instalat, în anul 1734, în Piața Mare, statuia Sf. Johann Nepomuk, obligând Magistratul să asigure materialul pentru înălțarea soclului. Autoritățile catolice au considerat o blasfemie faptul că execuțiile se desfășurau în continuare în Piața Mare, chiar în imediată apropiere a statuii sfântului. De aceea au cerut conducerii orașului să mute în Piața Mică atât stâlpul infamiei, cât și căsuța nebunilor…
Așezarea acestei statui în Piața centrală a unui oraș majoritar luteran a deranjat opinia publică, cronicarii vremii consemnând faptul că populația nu îi acordă deloc cinstirea cuvenită. Poate tocmai de aceea au fost organizate de garnizoana militară numeroase procesiuni catolice, pe care credincioșii evanghelici erau obligați să le respecte prin păstrarea tăcerii. Mai mult, generalul comandant Wallis a ordonat ca atunci când era dusă Sfântă Împărtășanie celor bolnavi, sașii luterani să-și aplece capul sau să se retragă în casele lor. În același timp, preoții catolici rosteau predici în piețele publice prin care îi îndemnau pe sibieni să treacă la catolicism. În Piața Mică a fost înălțat un amvon, din care paterul Sandschuster adresă injurii la adresă protestanților, numind „bisericile acestora capele ale diavolului și case ale prostituatelor, pe păstori drept predicatori prosti” și considerându-i pe protestanți ca „pierduti și blestemați pentru veșnicie, urmându-i pe predicatorii lor în iad”. Este explicabil faptul că în acești ani de ofensivă a catolicismului, exista în oraș o stare de încordare, autoritățile militare nefiind deloc preocupate să liniștească spiritele. Mai mult, foloseau orice incident pentru a spori această dușmănie. Astfel, în anul 1727, în timpul unei procesiuni catolice cu ocazia Înălțării la Cer a Domnului, o servitoare a predicatorului orășenesc Schun (viitor superintendent al Bisericii Evanghelice) a aruncat din neatenție apa murdară de vase pe stradă, murdărind rochia scumpă (valora 70 florini) a unei soții de locotenent austriac. Autoritățile militare, considerând faptă drept un atentat la libertatea religioasă și o ofensă adusă religiei catolice, au poruncit arestarea predicatorului (care însă lipsea de acasă) și a servitoarei. Aceasta din urmă a fost biciuită de soldați în Piață Mare. Este explicabil faptul că abia a putut fi oprită o revoltă a populației cu ocazia cedării vechii mânăstiri dominicane.“
Articolul intreg se poate citi la link-ul accesat: LINK
