„Povestea Butoiului de Aur // Das Märchen vom Goldenen Fass”

Există rețele sociale de site-uri și platforme publice care distribuie informații eronate despre restaurantul Butoiul de Aur din Sibiu. Dacă le-m da crezare atuncea Butoiul de Aur din Sibiu ar fi astăzi „cel mai vechi restaurant din Romania” și ar fi existat la „parterul” clădirii Piața Huet 3 deja în sec. al XVI-lea. Aceste afirmații sunt promovate ca adevăruri istorice atestate, confirmate „din auzite“ sau de legende fară sâmbure de adevăr. Asemenea informații false, neadevăruri fără bază istorică, trebuie tolerate doar ca reclame comerciale sau „propagandă economică”!

Restaurantul/ Vinăria Butoiul de Aur a fost deschis în perioada comunistă în spațiul de la parterul (de fapt pivnița/ beciul) clădirii Piața Huet 3 situată la nivelul intermediar între platforma Orașului de Jos și de Sus, în spațiul Zwinger aflat între zidul centurii a I-a și a III-a! Imobilul compus din două volume denivelate a fost construit în etape succesive. Latura clădirii spre Pasajul Scărilor a fost ridicat parțial „pe” zidul centurii a III-a, fațada înglobând resturi ale zidului centurii respective. Dinspre Pasajul Scărilor exista o ușă de intrare în încăperile primului nivel al clădirii (pivniță) – vezi prima ilustrație, realizată după o pictură executată de un artist necunoscut la mijlocul sec. al XIX-lea, mai exact înainte de 13 aprilie 1860, dată la care a fost înlăturată rampa de urcare a drumului spre Piața Huet. Drumul spre piață urca pe rampa amenajată paralel cu fațada vestică a clădirii Piața Huet 3 lângă Scările Turnului, traversa casa și curtea clădirii str. Turnului 4 spre Colțul Ispășirii (Bußwinkel) unde se bifurca în două. Un braț, cel pentru căruțe, continua pe lângă zidul primei centuri de fortificație spre Podul Minciunilor și Piața Huet, iar cel pietonal urca spre Turnul Scărilor Sag sub care ieșea în aceeași piață. În cartea Topografia monumentelor din Transilvania | Municipiul Sibiu | 5.1.1. (p.101) autorul Ioan Bucur ne informează, pe drept, că astăzi „Numele clădirii provine de la firma restaurantului de la parter”, ceea ce însă NU înseamnă că restaurantul a existat (pentru unii) deja înainte – de a fi deschis în perioada comunistă!
Anul 1542 incizat pe Turnul Scărilor Sag* în tencuiala fațadei spre Piață Huet NU atestă existența restaurantului Butoiul de Aur! Această inscripție, încă vizibilă într-o acuarelă realizată 1963 de artista sibiană Juliane Fabritius-Dancu, a fost eliminată împreună cu friza de tencuială de sub cornișă și cea deasupra trecerii boltite de pe fațada turnului de „specialiști-diletanți” cu ocazia unei renovări mai mult sau mai putin reușite! (*Turnul Scărilor Sag este singurul turn păstrat al primei incinte fortificate.)

NU exista niciun singur document, sau informație în bibliografia cronicarilor/ istoricilor sibieni care menționează o crâșmă / cârciumă / bodegă / berărie / cramă / pivniță de vin denumită Butoiul de Aur în încăperile acestui restaurant sau în altă locație în Sibiu înainte de a doua jumătate a secolului al XX-lea.
NU exista nicio singură carte de adrese din ultimul sfert al sec al XIX-lea / din perioada antebelică și interbelică în care este menționată o crâșmă / cârciumă / bodegă / berărie / cramă / pivniță de vin denumită Butoiul de Aur în spațiul în care se află astăzi acest restaurant sau în altă locație.
NU există nicio singură carte scrisă și publicată de Emil Sigerus (1854-1947), etnograf, colecționar, istoric și scriitor sibian, în care apare denumirea Goldenes Fass (Butoi de Aur) sau Das Goldene Fass (Butoiul de Aur).

După cum dovedește acest video scurt Restaurantul/ Vinăria Butoiul de Aur, deschis la parterul clădirii situată între Pasajul Scărilor // Pempflingerstiege și Scările Turnului // Sagstiege, este o realizare (ispravă) din perioada comunistă!

„O noua vinăria la Sibiu – Butoiul de aur 1967”

Oare cum ar fi funcționat o vinărie, pivniță de vin, cramă sau „restaurant” în sec. al XVI-lea în spațiul de la parterul clădirii Piața Huet 3, într-o pivniță întunecată, cu un singur gemuleț prin care nu intra nici lumină și nici aer suficient pentru a permite iluminarea încăperilor cu lumânări sau facle și consumarea în tihnă a băuturilor și de-ale gurii bunătăți (gătite la foc deschis sau cuptor) servite mușteriilor… indiferent de anotimp și la orice oră din zi?

~~~o~~~

În primele trei ilustrații apare rampa de urcare din fața clădirii Piața Huet nr. 4 înlăturată în ziua de 13 aprilie 1860 (vezi cronica lui Sigerus: 1860 13.4. – Die Sagstiege wird reguliert und die Auffahrtsrampe abgetragen). Se pare că în cursul acestor lucrări a fost renovată și fațada nordică a clădirii respective, deoarcece în pictura realizată de Johann Böbel 1864 peretele de susținere de la primul nivel între cele două contraforturi apare întărit cu zidărie.

Pentru a mări ilustrațiile dați de două ori click pe poză și activați funcția zoom!

Mijlocul sec. al XIX-lea – pictor necunoscut || Anii 1850 – pictură de Heinrich Trenk (1818-1892)

Anii 1850 – litografie de Joseph Hoegg (1818-1885) || 1864 – pictură de Johann Böbel (1824-1887)

1906 – str. Turnului / Scările Turnului Sag || 1917 – str. Turnului / Scările Turnului Sag

1932 – str. Turnului / Scările Turnului Sag || Anii 1930 – Pasajul Scărilor (fotografie Emil Fischer)

1956 – str. Turnului / Scările Turnului Sag || Anii 1960-70 – Pasajul Scărilor „Vinăria Butoiul de Aur”

Anii 1960-70 – str. Turnului „Butoiul de Aur” || 2013 – str. Turnului „Butoiul de Aur“ (fotografie din arhiva familială)

Până în sec. al XVIII-lea Sibiu era un oraș închis. Abia după anul 1781, prin Rescriptul de concivilitate şi Edictul de toleranţă religioasă emise de împăratul Iosif al II-lea, Sibiul devine un oraș deschis pentru cetățenii altor naționalități. Chiar dacă pare de necrezut, primele crășme/ cărciume au fost deschise în interiorul orașului Sibiu (intra muros) abia la începutul sec. al XVIII-lea. Pe vremuri fiecare gospodar avea propriul vin în pivniță iar bere încă nu era băutură populară. Prima fabrică de bere (Bierbrauhaus) a orașului Sibiu a fost înființată 1717 pe str. Turnului. Primele cafenele (Kaffeehäuser) au fost deschise în Sibiu în primul sfert al secolului al XVIII-lea.

De la cronicarului Emil Sigerus aflăm că în trecut oaspeții de rang înalt erau cazați, ospătați în casele particulare ale autorităților orașului Sibiu. Pentru acești oaspeți se organizau „mese festive opulente” în Piața Mare, de exemplu în anul 1494 cu ocazia vizitei regelui Wladislau, anul 1562 cu ocazia vizitei regelui Johann Sigismund Zapolny sau anul 1599 cu ocazia vizitei principelui Transilvaniei Sigismund Bathori.
Primul han (Gasthaus) deschis în Sibiu este menționat în 1555. Este vorba de hanul La Sultanul Turcilor (Zum türkischen Sultan), mai târziu numit La Staua Albastră (Zum blauen Stern) și din 1773 Împăratul Romanilor (Römischer Kaiser). Vechiul hotel Împăratul Romanilor se aflat pe locul unde s-a construit 1892 clădirea pentru Comandamentul corpului de Armată cezaro-crăiesc, astăzi N. Bălcescu 8.
În Calendarul de călătorie (Reisekalender) din 1790 sunt listate două adrese pentru buget redus în orașul de Jos pe str. Ocnei (Burgergasse): „La Mielul alb” (Zum weißen Lamm) nr. 882 și „La Calul alb (Zum Weißen Rössel) nr. 868. Pe lângă acestea existau și localuri unde se servea prânz și cină: exemplu pe str. Cisnădiei (Heltauergasse) la parterul hotelului „Împaratul Romanilor” (Römischer Kaiser); în așa-numita Mănăstire (Kloster) din Piața Mare (Großer Ring) nr. 397; în noua clădire ridicată lângă teatru; pe str. Tribunei (große Quergasse) nr. 79; „La cei 3 Marocani” (Zu den drei Marokanern) pe str. Ocnei (Burgergasse) nr. 466; în Piața Mică (Kleiner Ring) nr. 419 sau pe str. Cisnădiei (Heltauergasse) nr. 178…
Numărul vinăriilor/ tavernelor crescuse considerabil la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cele mai frecventate erau pe str. Pământul Mic / Filarmonicii (Kleine Erde) nr. 314; „La Boul de aur” (Zum goldenen Ochsen) în Piața Mică (Kleiner Ring) nr. 443 lângă măcelării sau în Piața Huet (Kirchplatz) nr. 405”. [numerotare veche].
Calfele străine care veneau la Sibiu erau cazați în hanurile (Herbergen) breslelor respective.
Pentru cazarea deputaților participanți la întrunirile anuale organizate în capitala Sibiu (scaunul principal) erau achiziționate de scaunele (secundare) și districtele săsești case de oaspeți. În orașul Sibiu existau 10 asemenea case de oaspeți/ hoteluri numite Herrenhöfe // Curți domnești.

~~~o~~~

Următoarele texte au fost traduse din capitolul „Despre mâncare și băutură” (Vom Essen und Trinken) din cartea „Despre vechiul Sibiu” (Vom alten Hermannstadt) vol. I  scrisă și publicată de cronicarul sibian Emil Sigerus 1922:

„O prescripție a magistratului sibian din 1726, permitea introducerea băuturilor spirtoase (rachiu) în oraș doar în zilele de jarmaroc; „cu excepția târgului anual, nimănui este permis să introducă rachiu.” („außer dem Jahrmarkt aber soll niemenden erlaubt sein Brandwein hereinzuführen.”)
…
„La sfârșitul secolului al XVIII-lea au existat deja o mulțime de crâșme/ cârciume în Sibiu, în timp ce cu câteva decenii mai devreme, existau pe lângă „Împăratul Romanilor” (Römischen Kaiser) doar crâșma orășenească „La Cerbul de Aur“ (Zum Goldenen Hirschen) în fața Porții Cisnădiei (Heltauertor) pe str. Turnu Roșu (Rotenturmstrasse) și crâșma orășenească din „Transchement”*. Cele doua crâșme ale orașului au fost date în arendă contra sumei de 800 de Galbeni / Gulden în anul 1745.” (*Crâșma din „Tranchement” se afla în cartierul Terezian pe strada Gladiolelor, în spatele clădirii actuale în care a funcționat cinematograful 7 Noiembrie.)
…
„Au fost puțini cetățeni care nu aveau (măcar) un butoi de vin în pivniță… deoarece vinul era privit ca o investiție de capital care aducea dobânzi bune. Pentru a gestiona acest comerț particular cu vin, s-au format în cadrul „Vecinătăților” (Nachbarschaften) uniuni/ comunități independente numite „Schrott”, a căror sarcină era aceea de a reglementa și promova producția vinicolă a cetățenilor. Odată cu apartenența la un „Schrott”, cetățeanul a dobândit dreptul de a produce și stoca vin, de a se folosi de ajutorul celorlalți membri la stocarea butoaielor și de a servi/ vinde vinul propriu la el acasă. Membrii trebuiau să se ajute reciproc la stocarea butoaielor de vin, altfel trebuiau să plătească o amendă. Dispozitivele, cum ar fi frânghii și scări, erau deținute de fiecare uniune/ comunitate în parte. Fiecare comunitate a fost împărțită în grupuri mici individuale numite „Zeiger” (semn, indicator), care cuprindeau între 4 sau 6 gospodării. În fiecare dintre aceste grupuri, doar un singur proprietar de casă avea dreptul să servească/ vândă vin timp de 8 zile, ceea ce a fost făcut cunoscut cetățenilor în general prin agățarea unui „indicator” (Zeiger) pe fațadă/ casă. După opt zile a venit rândul unui alt proprietar să-și vândă vinul. Numai în timpul târgului, fiecare proprietar era liber să afișeze un „indicator” și să-și vândă vinul. Vecinii care nu erau proprietari de casă nu aveau dreptul să servească/ vândă vin.”
…
„Pe vremuri ferestrele erau mici și modeste. Vezici de porc sau piei subțiri, apoi hârtia impregnată cu ulei înlocuia sticla de fereastră. Când sticla a fost folosit în cele din urmă, acesta era de dimensiuni mici, dintre care 8 bucăți umpleau adesea o cercevea de fereastră și erau fixate în plumb. Cronicarul Kraus menționează că în anul 1611 slugile de război ale lui Bathori au distrus ferestrele de sticlă din Sibiu pentru a folosi plumbul la fabricarea gloanțelor – (Der Chronist Kraus erwähnt, daß Bathoris Kreiegsknechte 1611 in Hermannstadt die Glasfenster „des wenigen Blei wegens zerdrimmert“, um dieses Blei in Kugeln umzugießen)”.

Turnul Scărilor Sag – acuarelă realizată de pictorița, etnografa și scriitoare sibiană de limbă germană Juliana (Juliane) Fabritius-Dancu în anul 1963.
(Ilustrații din arhiva grupul de Facebook Alt-Hermannstadt)

~~~o~~~

Reuniunea Meşteşugarilor Sibieni // Hermannstädter Gewerbe-Verein (înființată 1840) a fost proprietarul clădirii Piața Huet nr. 3 la mijlocul sec al XIX-lea. Sediul acestei reuniuni se afla în clădirea din Piața Mică 11, astăzi Casa Asociaţiei Micilor Meseriaşi. Reuniunea Meşteşugarilor Sibieni deschise în încăperile de la etajul clădirii Piața Huet nr. 3 o școală de meserii, urmată de o crâșmă. În anii 1880 casa intră în proprietatea patiserului Thois Friedrich (Weißbäcker) care deschide la adresa respectivă o patiserie. (sursă: M. Bozdoc)

Cartea de adrese 1875 – Piața Huet/ Huetplatz (lista cu proprietari: Besitzer) || Cartea de adrese 1882 – Hanuri și crâșme 1 || Cartea de adrese 1882 – Hanuri și crâșme 2

Cartea de adrese 1882 – Piața Huet/ Huetplatz (lista cu proprieteri) || Cartea de adrese 1933 – Lista cu restaurantele (Restaurationen) în Sibiu || Noua Nomenclatură a străzilor din Sibiu 1948 – Lista cu localuri în Sibiu