Alt-Hermannstadt // Sibiu // Nagyszeben,  Befestigungsanlagen // Centuri de fortificații,  Collagen // Colaje

„Centuri de fortificații ale orașului Sibiu ~ secolele XII-XIX // Hermannstädter Befestigungsringe ~ zwischen XII. und XIX. Jahrhundert“ (I)

Centuri de fortificații ale orașului Sibiu cu turnuri, porți de acces, bastioane și rondele construite de-a lungul timpului – desenate în harta lui Johann Böbel din 1882/1883 (1875)
Conform săpăturilor arheologice efectuate în zona Piața Huet, prima centură de fortificații era realizată din lemn, înconjurată de valuri și șanțuri de pământ. Primele ziduri de piatră au fost construite din bolovani de rău. Aceste centurile zidite au fost supraînălțate și apoi dublate de arce de descărcare din cărămidă.

Centuri de fortificații

Prima incintă fortificată a fost ridicată la sfârșitul secolului al XII-lea în jurul unei biserici construită în stil romanic, de tip bazilical. În interiorul centurii (astăzi Piața Huet) se afla un cimitir, despre care Johann Böbel notează 1883: Huetplatz, früher Friedhof genannt // Piața Huet, în trecut numit Cimitir. Se presupune că Turnul Scărilor (existent și azi) și Turnul Preoților (de fapt: Turris Praetorii / Turnului Comitelui, demolat 1898) făceau parte din prima incintă de fortificații. În colțul nordic, lângă Podul Minciunilor, se afla (probabil) un al treilea turn. Arhitectul Otto Czekelius era de părere că în zona pasajului care leagă Piața Huet de Piața Mică (trecere boltită cunoscută azi sub denumirea Gaura Pantofarilor // Schusterloch) se afla încă un turn de apărare.
Centura a II-a a fost ridicată între 1224 și 1241 (s-ar putea să fi fost finalizată abia la sfârșitul secolului al XIII-lea) și înconjura spațiul cunoscut astăzi sub denumirea de Piața Mică și Piața Huet. Turnul Sfatului datează din această perioadă. Turnul Scării Aurarilor, cu pasaj de trecere spre Piața Aurarilor, a fost ridicat mai târziu, probabil la mijlocul secolului al XVI-lea împreună cu centura a III-a. Argumentele care susțin această teză se bazează pe faptul că turnurile sunt total diferite din punct de vedere al construcției / materialului folosit și a stilului arhitectural: Turnul Sfatului este construit din piatră în stil romanic, Turnul Scării Aurarilor în stil gotic și din cărămidă.
Centura a III-a a fost ridicată între 1357 și 1366 și apăra orașului de Sus. Din această perioadă s-au păstrat Turnul de poartă pe str. A. Odobescu și două turnuri pe str. Cetății; Turnul Archebuzierilor și Turnul Dulgherilor. Se preupune că Turnul Olarilor a fost construit pe zidul incintei a III-a un secol mai târziu, împreună cu fortificațiile centurii a IV-a.
Centura a IV-a a fost ridicată / finalizată 1457. Din acest an datează un decret al Consiliului Sibian privind repartizarea turnurilor de poartă în grija breslelor. Astfel știm că Poarta Cisnădiei a fost dată în grija breslei măcelarilor // Fleischhauer-Zunft, Poarta Turnului în grija breslei croitorilor // Schneider-Zunft, Poarta Ocnei în grija breslei cizmarilor // Schuster-Zunft și Poarta Elisabetha în grija breslei cojocarilor // Kürschner-Zunft.

Sistemele de fortificații – ziduri, turnuri, porți, rondele, bastioane – au suferit de-a lungul secolelor o serie de schimbări și modernizări constructiv/funcționale (voite sau mai puțin voite). Aceste schimbări deveniseră necesare în urma perfecționării armelor de foc / artileriei, perfecționare care a dus la întărirea și ridicarea zidurilor și turnurilor existente dar și la apariția unor sisteme noi de fortificații, mai eficiente și puternice – rondele și bastioane. În comparație cu turnurile de apărare existente, fortificațiile noi puteau fi înzestrate cu tunuri, arme de calibru mare. Fortificațiile au fost întărite sau reclădite mai ales în urma distrugerii parțiale sau totale provocate de un asediu sau o invazie, cum a fost cea mongolă din anii 1241/42, sau turcească din perioada 1432 și 1438, dar și de un inamic mult mai „profan“, forța naturii – prin cutremur, fulger sau foc.
Dar cel mai mare dușman al cetății a fost însăși „omul cetății“, care și-a mutilat propria cetate în numele progresului și al modernizarii… distrugându-și astfel propriul habitat și propria istorie.
Dacă Sibiul și-ar fi păstrat (doar o parte din) arhitectura medievală specifică orașelor transilvănene ar fi putut concura astăzi cu orice alt oraș medieval renumit din Europa. Orașul Dinkelsbühl din Germania, înzestrat cu un zid de fortificație intact, cu turnuri și porți medievale este cel mai bun exemplu!

Din sistemul de fortificații ale orașului medieval Sibiu făceau parte, pe lânga zidul centurii a IV-a cu rondele, bastioane, curtine și turnuri de apărare, și șanțuri, valuri de pământ, canale de apă, lacuri și iazuri amenajate extra muros. Apele canalului Mühlkanal, canalului Seviș și pârâului Trinkbach proveneau din râului Cibin și râul Seviș/Șteaza. Existența primelor lacuri și canale este atestată documentar deja în sec. al XV-lea. Aceste lacurile erau intreținute și îngrijite de breslele sibiene. La sfârșitul sec. al XVII-lea au fost desființate primele lacuri iar 1781 magistratul sibian a hotărât astuparea tuturor lacurilor și iazurulor existente.

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert