• Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás,  Jurnal ~ 2014/12/30

    2014-12-30 „Jurnalul unei hăbăuce“

    Ce aminitiri să iau cu mine, îmi spun? Să le iau unde? Cîte amintiri stau chircite în cotloane întunecate? Şi ce resort, precum Madeleine a lui Proust le învie? Sau poate sunt amintiri ce nici nu vreau să învie… să rămînă așa, mumificate în întuneric!

    Orașul! da, orașul s-a trezit în mine ca o caracatiță, îşi suceşte braţele înăuntru şi mă sfîşie. Zi de zi am bătut pietrele lui şi aceiași lei ponosiți se decolarau sus pe un zid, aceleași cariatide țineau pe umeri un balcon, prin aceleași ganguri întunecoase treceam cu spaimă, mirosea a pișat și bețivanii găseau acolo loc bun de a și deșerta beșica. Şi ochii caselor stăteau ațintiți pe noi, în nemișcare mereu, dar le simțeai în spate privirea arzînd. Ani am trecut pe lîngă ziduri şi porți și turnuri și-mi părea firesc să stea acolo fără să le văd. Uite, acum în mine crește orașul în voie şi sălbatic: casele se urcă una peste alta ca un turn de frişcă, ferestre și porți se colorează în roșu și albastru, turnurile sunt în ocru şi semețe, ca niște imense cartițe sapă în mine galerii, treceri secrete dintr-un capăt la celălalt al corpului meu oraș… Pietre îmi curg prin sînge și ticăit pe macadam îmi pulsează la tîmplă și pe artera mea merge zguduit un tramvai roșu. Stau pe o bancă de lemn cu fruntea lipită de geam. Linia traversează orașul și-l despică în două cu veselie. Oamenii se îmbulzesc, precupețe merg spre gară, au sacoșe pline de cumpărături, ciobani cu desagi din lînă de oaie mirositoare, cu pălărioare negre sus pe scăfîrlie, doamne cu pantofi de lac şi ciorapi cu dungă, muncitori cu mîini negre mirosind a transpirație. Ah, îmi spun, acum cum ajungem în Piața Mare! Omul cu toneta de îngheţată stă aproape de linie. Are pe cap o bonetă albă și halat, ridică un capac strălucitor şi scoate din burta tonetei îngheţata de ciocolată sau de fistic, sau de vanilie… nu are decît două gusturi. De obicei e ciocolată şi vanilie. Cu lingura rotundă specială scrijeleşte pasta îngheţată, uneori bila e marmorată, căci gusturile se amestecă sau lingura a săpat adînc în granița celor două gusturi şi ele se așează cu grijă în coșulețul de napolitană, îl aud scrîşnind cînd lingura se scutură şi tremură să și lase preţioasa încărcătura… Da, uite toneta cu îngheţată lîngă linii şi vagonul se hurducăie și se opreşte cu scrîşnit lung pe linii. Uraaa! vînzătorul e acolo zgribulit!

    Adriana Moscicki – Jurnalul unei hăbăuce

    https://www.facebook.com/zeitreise.hermannstadt.sibiu.nagyszeben