• Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-05-02

    Sărbători…

    Învățături din cărți vechi, pilde, povești, toate vorbesc despre iubire, empatie. Cea de zi cu zi. Cea pe care, uneori, o numim Sărbătoare.
    Vederea cerului in fiecare dimineață, cantecul păsărilor, bucuria unui ram înflorit, blândețea unei atingeri, clipa de fericire pe care o simțim abia la trecerea ei.
    Poate azi, mai mult decât oricând, Povestea este despre Iubire/ ahava –אהבה., suferință, sacrificiu, empatie, pe care mulți am uitat-o in goana cumpărăturilor. Să nu fie Mielul sacrificat doar o friptură rumenită. Nici ouăle înroșite doar un decor.
    Burțile noastre să nu se umple doar de mâncare.
    Gânduri bune si sănătate va doresc tuturor azi și în fiecare zi! Iubire pentru om, animal, pământ, viață!
    Paște fericit!

    Adriana Moscicki
    (fotografie personală, Muzeul Israel, Ierusalim, Ahava – iubire)

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-04-25

    Oshiana!

    Palmsonntag – Duminica Floriilor
    Căţărat pe coline, Ierusalimul se zăreşte de departe alb şi strălucitor. Departe de orice imagine construită în cap, Cetatea înghite, în marele ei bazar, om călător. Ascuns printre dughene e „Drumul durerii” (Via dolorosa), tocită şi ferecată în aur şi argint stă culmea Golgotei. Palmierii răsar pe marginea trotuarului, ascunzătoare şi hrană păsărilor cerului.

    În Duminica Floriilor/ PalmSonntag, pe spinarea măgarului, urca în cetate Mîntuitorul Isus. Întîmpinat cu frunze de palmier/ finic în cîntări osanale: Oshiana! הושיעה נא! Salvează-ne!
    Vechii evrei întîmpinau Sucotul/ Sărbătoarea colibelor (Tabernacule) cu mănuchi din cele 4 specii de plante: lulav/ finic, etrog/ citric, mirt şi salcie, fiecare în parte purtînd un simbol şi împreună cinstind numele Domnului.
    Aceeaşi evrei, sau o parte din ei, îl însoţesc pe Fiul Domnului cu frunzele de lulav/ palmier/ finic, recunoscîndu-l ca Salvator. Erau zorii unei ere noi, a unei noi religii.
    În viaţa evreilor palmierul juca un rol important: frunzele dau umbră şi sînt acoperiş de colibă, fructele sînt hrană, copacul ţine pămîntul bine închegat. Imaginea ramurilor este imprimată pe monezi.
    Sărbătoarea Floriilor era cunoscută local, de comunitatea creştinilor din Ierusalim. S-a răspîndit apoi în lume prin gura pelerinilor credincioşi, luînd drumul, Egiptului, Constantinopolului, Europei.

    Noii credincioşi nu mai puteau ieşi cu ramuri de palmier, dar trebuiau să se adapteze climei locale şi să folosească plante locale. Salcia este alegerea cea mai bună: ea se găseşte în buchetul iniţial al evreilor, alături de palmier/ finic. Salcia creşte pretutindeni şi este simbol al perpetuării/ nemuririi şi rezistenţei. Plante diferite servesc aceluiaşi scop în acelaşi ritual: palmier şi salcie, una la catolici/ evanghelici – PalmSonntag, alta la ortodocşi – Duminica Floriilor.
    Numărători/ calendare şi egouri diferite fac ca ziua asta să se întîmple la date diferite. Esenţa ei este aceeaşi, Dumnezeul şi Mîntuitorul doar unul, numele lui ivit din acelaş cuvînt: הושיעה– oshia-salvare, Moshia / Mesia!

    Azi se sărbătoreşte Duminica Palmierilor/ Floriilor/ Palmsonntag.
    În comunitatea catolică/ evanghelică este o zi specială. Deja din anul 1793 se hotăreşte in Cetatea Sibiului ca singura dată în care să aibă loc Confirmarea, eveniment major în viaţa unui tînăr: intrarea lui în comunitate!
    Pe vremuri, în ziua aceasta, fuste infoiate, panglici colorate si rîu de bortene în catifea ar fi umplut pieţele Burgului.
    La mulți ani Oamenilor cu nume de flori!

    Adriana Moscicki

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-03-27

    Pesah – Passover-פסח

    Ieşirea evreilor din Egipt, transformarea lor din sclavi în oameni liberi, se sărbătoreşte în fiecare an în ziua 15 a lunii Nisan (după calendarul evreiesc).
    Sărbătoarea este precedată de îndelungi pregătiri, curăţenie, gătitul bucatelor şi vinderea simbolică a „hameţului” (a cerealelor), căci în toată săptămâna de Sărbătoare, evreii nu vor mânca şi bea nimic produs din cereale (pâine, făină, orez -la ashkenazi- bere, votcă etc). Se spune că, la plecarea în grabă din Egipt, oamenii au luat aluatul de pâine necopt, l-au pus în bocceluţe şi pe drum, acesta s-a turtit şi uscat şi asta a fost pâinea lor de fugari.
    Întreaga „poveste” (istorie) a ieşirii din Egipt este relatată de Cartea ce se citeşte în noaptea de sărbătoare (Hagadah LePesah-Povestea Exodului) şi care este, de fapt, esenţialul ceremoniei. Cartea este presărată cu povestiri şi cântece care însoţesc mâncarea tradiţională, pentru că, în noaptea acesta se mănâncă ierburi amare, picior de miel fript (sau pui), ou fiert, carpas (rădăcina de păstârnac-pătrunjel), haroset (o pastă dulce din mere, smochine, curmale şi vin), hrean cu sfeclă şi pască (matza). Toate sunt aranjate pe o farfurie specială folosită doar cu acest prilej. Bineînţeles, fiecare din ele este un simbol şi se mănâncă într-un anumit moment al povestirii.
    „Cu ce se deosebeşte noaptea aceasta de alte nopţi”? – (Ma nishtana) – este întrebarea pusă în cântec, pe care îl interpretează, de obicei, cel mai mic participant la masă.
    Răspunsul este: pentru că în toate nopţile mâncăm pâine, doar în noaptea această matza (pască), pentru că mâncăm doar ierburi amare, pentru că le înmuiem nu o dată, ci de două ori în apă cu sare, pentru că în noaptea asta, mâncăm aşezaţi cu toţii în jurul mesei.
    Povestea Exodului este lungă şi complexă… citirea ei durează toată noaptea şi se îndeplineşte conform tradiţiei în casele religioase. Ateii, deşi au transformat Layla Seder (noaptea de Passover) într-un prilej de a se întâlni cu familia, păstrează totuşi simbolurile sărbătorii: farfuria specială, mâncărurile şi cântecele.
    חג פסח שמח!
    Cu urarea de Hag Pesah Sameah… ne îndreptăm spre sărbătorile Pascale!

    Adriana Moscicki

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-03-01

    Mărțișor

    Prin trupul pădurii trec poteci, ca artere. Pulsând sub tropăitul pașilor, sub silențioasa atingere de lăbuțe, ori lipăitul vreunei păsări curioase, traiectoria lor nu este niciodată dreaptă, fără de greș, ci sinuoasă, împletită în ritmul vreunei codițe vesele, a țopăitului năzdrăvan. Poveștile pașilor pe alei se deapănă în ritmul bucuriei, ori a gândului. Uneori punctate de tăceri, ori de absențe.
    Umbrele se desfac în dantele vechi, precum amintirile. Am văzut și umbre jucăușe, neastâmpărate, zgândărite de un soare nou pe cerul curat.
    Umbre de primăvară, prin Muzeu, m-au însoțit într-o zi fără cusur: oamenii păreau că zâmbesc, pe sub măști, mieii sugeau cu sârg din țâța mamei, măgărușul rumega cu capul peste gard, curios, pisicile își ondulau cozile pe sub uluci, păsările își regăsiseră cântecul. Să fie doar Primăvara, ori magia copacului în care au răsărit mărțișoare?
    Eu știu, este, poate, singurul spațiu îngrădit în care domnește armonia și poveștile nu au murit: în muzeu!
    Primăvară cu speranță și bucurie, vă doresc tuturor!

    Adriana Moscicki
    fotografii personale Muzeul Tehnicii populare/ Astra Sibiu

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-02-13

    „Carne lavare”

    Când se gată slana în pod şi frigul înşelător, omul e subit cuprins de nerăbdarea primăverii. Dintr-o dată, cu optimism și noi dorințe clocotind în sânge simte nevoia să iasă din tipare, să spargă rutina zilei!
    Şi dacă aşa, ca în poveste, ar putea fi, pentru o zi, Rege, Prinţesă, Balerină, Cavaler?… Şi dacă doar pentru o zi ar putea fi Clownul ce râde spunând adevăruri, Nebunul ce biciuieşte în cuvânt? Şi dacă pentru o zi toate barierele între clase sociale şi genuri ar fi anulate şi fiecare poate fi orice doreşte şi spune ce doreşte? Ar fi haos? Sau ar fi Carnaval, Fastnacht, Fasching, Purim (carnavalul evreiesc)?
    Istoria acestui festival cu măşti ne trimite undeva în Evul mediu când, la multitudinea de Curţi domneşti, înainte de Lăsata Secului, pentru o zi, toate legile erau suspendate, oamenii chefuiau şi îndrăzneau să spună adevăruri din viaţă dar şi să imite, pentru o zi, viaţa altora.
    Originea latină, cuvîntului Carneval derivă din expresia „carne lavare” – intrarea în perioada de post înainte de sărbătorile Pascale: carnevale, carnivale.
    Carnavalul din Veneţia este cea mai veche manifestare de acest gen din lume şi de acolo s-a împrăştiat în celelate ţări catolice şi, prin colonizare, a ajuns chiar în America (Mardi Gras).
    Cuvântul „Fasching” datează din secolul 13 şi vine din germanul „vaschang” – Fastenschang (ultima servire de băuturi alcoolice înainte de post!)
    Alt termen folosit pentru Carnaval, Fastnacht – este întîlnit în Nordul Bavariei, în Baden-Würtemberg și în Elveția. Deși la origine se referă la Ajunul postului, numele încorporează termenul Fasen = sălbatic, a prosti / a fi prostit, a fi batjocorit! Noaptea de Fastnacht – devine astfel una în care putem fi nebunatici și batjocoritori! Exemplul cel mai edificator este Elveția – unde Fastnacht a devenit o noapte a pamfeltului politic! Orașul Basel (Bale) este capitala Fastnachtului Elvețian! Începînd cu ora 4 dimineața, grupuri de măști (împărțite în gilde și având o anumită temă), defilează în sunetul tobelor și al flautelor. Din carele alegorice se aruncă bomboane, mărgele și fructe.

    Fără carne şi fără băutură pentru 40 de zile!!! – eh, iată un motiv suficient de bun să ne bucurăm într-un festival cu măşti!
    Luna Februarie era, şi în vremea copilăriei mele, lună de carnaval. Pe vremuri, măştile si costumele le confecționam singuri acasă şi ne mândream cu creaţiile noastre unice!
    Să ne bucurăm de fiecare clipă, şi azi… cu sau fără măşti!

    Adriana Moscicki

    „Costumat la fotograf“ Hermann von Brukenthal – Atelier Theodor/Tivadar Glatz (*10 Decembrie 1818 Viena – † 3 Aprilie 1871 Sibiu)

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-01-06

    Bobotează

    De atîtea ori am privit apele Iordanului şi spectacolul botezului că, amintirea dimineţilor îngheţate de acasă, s-a estompat in capul meu!
    Cum stau acum numărînd somnii enormi ce înoată liniştit în Iordan, nutriile ce-l traversează de la un mal la celălalt, cetele de peştişori mici ce te ciupesc uşor de degete deîndată ce coborî scările în apă, ştiu că am în faţa mea un rîu plin de viaţă.. Forfotă continuă, oamenii lăcrimează, aparatele aruncă bliţuri în cele patru zări, sticlele de plastic se umplu cu repeziciune, autocare vin şi pleacă, limbile se încurcă precum la Turnul Babilonului!
    Grupuri, grupuri, credincioșii coboară scările cu evlavie, unii intră în extaz, alţii, îmbrăcăţi în cămăşi albe, primesc botezul prin scufundare în apele limpezi ale Iordanului. Cu chitări şi feţele îmbujorate îl cîntă toţi pe Isus şi pe Ioan Botezătorul.
    La radio şi televizor se vorbeşte de“ marea furtună „ce va veni, ger, vînt şi ploi. Iarnă locală. Mama îmi spune „la noi e ger şi zăpadă mare, dar e aşa de frumos“…
    Iubesc Iarna cu zăpada. Am în cap scîrţîitul ei ingheţat, în nări mirosul de motorină al autobuzului dimineaţa devreme. Îmi amintesc o iarnă cu zeci de grade sub minus. Motorina îngheţa în motor, matahala pe patru roţi nu se urnea din loc. Totdeauna plecarea, ori sosirea la destinație, la școlile din Mărginime, era o aventură și o surpriză.
    Pînă la autogară mergeam pe jos. Era linişte, aburii respiraţiei rămîneau o clipă suspendaţi în aer şi, în lumina chioară a becurilor, zăpada sclipea rece şi indiferentă. Doar chiciura învîrtea crengile copacilor în vrajă albă şi frumuseţe nebună. Privirea căuta doar potecă prin nămeţi, fularul se umezea peste gură în respiraţie şi visam plaje albe şi albastru nesfîrşit.
    Cîteva zile de aşteptare ţineau tot poporul în casă. După „marea ghiftuire“ de Crăciun, oamenii-şi trăgeau puţin sufletul pînă la venitul Popii cu Botezul. Şi Popa apărea nonşalant şi în fugă, cu căldăruşa de apă şi legătura de busuioc smotocit, arunca în grabă stropi binecuvîntători peste gazde, cîntînd zgîrcit și rapid în trecerea pe la alte case… „În Iordan botezîndu-te tu Doamne“.. ramînea ca un ecou pe străzi. Cantorul primea bănuţii cu mare sîrguinţă și îi făcea să dispară urgent, cu măiestria unui magician. Enoriașii zîmbeau eliberați și mândri: gata, casa primenită putea se înalțe fumul cîrnaţilor prăjiți și clipocirea paharelor cu țuică și vin.
    Bucuria se scurgea dintr-o zi în alta. Fetele moțăiau cu busuiocul sub pernă, cu un ochi în vis, cu unul mijit în așteptare.
    În Mărginime, la horă și pe ulițe, fetele puneau pantofi noi, făcuți la comandă, plătiți cu bani grei și păziți cu străjnicie să nu fie copiați, să poată scoate „mode“.
    Flăcăii cu numele Ion aveau parte de un botez rece în rîu. Doar cei destoinici şi cei harnici aduceau crucea la mal.
    Nu știu cît s-au schimbat obiceiurile în ani. Enoriașii se înghesuie și azi pentru apa fermecată , doar sticla de Sicola e înlocuită de peturi cu capac și etichetă. Moțul de busuioc a rămas doar în vreo casă bătrână, sub icoană.
    Se spune că jivinele pământului vor capătă grai în miezul nopții, dar eu știu, puțini vor fi cei ce-l vor auzi și înțelege.
    La mulți ani Ioni și Ioane!

    Adriana Moscicki

    foto: Copii citind din Sfânta Scriptură // Foto: Theodor Glatz, cca 1865