>> Frohes neues Jahr <<
>> La mulți ani si fericire <<
>> Boldog új évet kívánok! <<…

Poveste de iarna

ce frumos ningea acasă pe străzi!
tata trăgea sania printre nămeţi,
cârnaţii se uscau ascultând
vinul ce bolboroseşte în butoaie,
apoi se auzeau cântări pe străzi şi de veselie cuprins
oraşul se învârtea turmentat de sus în jos
lunecând printre turnuri şi coridoare.

Adriana Moscicki

Sibiu / Hermannstadt / Nagyszeben – Parcul Cetății. Text verso: Promenada Turnului – Zwingerpromenade (carte poștală 1932 / foto Emil Fischer)

Cu aceste rânduri așternute în 31 decembrie 2014 am pornit într-o călătorie prin amintiri și clipe trăite în real, împărtășite cu toți cei care m-au însoțit pe acest drum/ hoinăreală virtuală.

Tuturor vizitatorilor și cititorilor, vă mulțumesc pentru lectură și prezența în acești 7 ani de Călătorie. Încă o iarnă ciudată încheie un an la fel de ciudat. Amintirea lui, ori poate trauma lui, se va sedimenta cândva și va urca firesc, cercuri – cercuri din adâncuri în alt an, estompată, îndulcită…

>>> La Mulţi ani 2022! <<<
An Nou fericit! Glückliches neues Jahr! Boldog Új Évet! Happy New Year! Bonne Année! שנה טובה ! vă dorește Călătorie în timp // Zeitreise // Időutazás

6

Târgul de Crăciun

M-am nimerit și eu, absolut întâmplător, la deschiderea barierei, pe un vânt tăios taman bun pentru plutirea pescărușilor locali. Porumbeii se țineau mai aproape de caldarâm, spre bucuria rarilor vizitatori.
Nu mă asteptam la mari surprize, după doi ani de pauză, dar continui să mă bucur la vederea căsuțelor, pentru toate gusturile și buzunarele. Grătarul sfârâia deja, deși abia se scria meniul, vinul bolborosea cuminte păstrându-și temeinic aromele sub capace. Desigur, acum pe-nserat totul se va învălui în sclipirile luminițelor colorate și magia se va înfăptui.
E trist un târg peste zi. Sau, poate, de la o vreme, ne lăsăm mai greu impresionanți. Doar căsuța cu vată pe băț a declanșat mecanismul acela miraculos care te întoarce instantaneu în copilărie. Și eu n-am văzut decât ligheanul de aluminiu în care ploaia de zahăr tos se transforma într-un fuior dulce, alb ori roz și se înfășura pe bețigaș, în zumzetul unui motor rudimentar. Un leu, atât costa bucuria dulce și era la îndemâna oricui. Apoi, cu degete lipicioase, cu insule dulci pe nas și obraji eram cei mai fericiți prunci.
Am zâmbit amintirii și-am promis să revin cândva.
Un domn voios se întorcea de la golf, cu crosa pe umăr. A bon entendeur!
Omul cu baloane, râzând din toată zugrăveala colorată a feței, trecea pe sub boltă, ca prin tunelul timpului.

Adriana Moscicki

4

din nou în Cămara boierului Ilie

Vremuri de pandemie. „Va fi foamete mare”, spune Ilie mângâind borcanele. La privește cu mândrie și ochii îi stralucesc asemeni unui copil în fața unei jucării noi.
S-au copt zeci de kilograme de vinete, ardei, gogoșari. Zacusca 2021, ketchup-ul, amestecul pentru ciorbe, fasolea, totul etichetat și ordonat ca soldații în pluton. Castraveții sunt murați în două feluri: cu pikant și tradițional. „Ticule, mie să-mi pui așa cum făcea Mama Chețe”! Și Ticu îi respectă dorința, alintă borcanele cu palma ca și cum și-ar fi trecut-o chiar pe obrazul fiului.
Pe „masa” improvizată se face degustarea țuicii de prune, producție 2021. „Îi numa bună” spune cu un plescăit de limbă și parcă numără deja în cap salba de mărgele la gura paharului. Mărioara apare îngrijorată „hai că se răcește ciorba, măi omule”!
„Vai ciorba de salată cu creste”, se trezește omul cu gura toată apă și umple iute sticla cu coniac – făcut în casă – din recipietul cu pompă!
Cămara boierului Ilie e cuprinsă de întuneric, așteptând zăpezi și ger să-și deșarte bunătățile pe masă. E munca unor oameni gospodari: Mărioara și Ilie, pe care îi cunoașteți deja.
Eu, voi mai trece pe aici, ne așteaptă grappa 2021!

Adriana Moscicki

3

„Strălucirea Soarelui să lumineze pe viață această casă“

S-o fi oglindit soarele în fereastră, dar, cu siguranță, veșnicul zâmbet și optimismul Sarei i-au prelungit prezența!
Aceasta este casa urmașilor acelor pionieri, muncitori, veniți din depărtări, care au desțelenit pământul, au ridicat ziduri, case, au bătătorit drumuri, au clădit un oraș cu turnuri, biserică, școli, au adus meserii și meșteri, învățați și artiști, s-au adunat ca apele de prin Saxonia, Austria și Luxemburg, au trăit, muncit și murit pentru pământ, loc, țară. Da, urmașii hulitului (din ziua de azi!) Brukenthal care au lăsat lumii moștenire un oraș monument, un muzeu, cultură și tradiție.
Nu putem cere celor fără rădăcini aici să priceapă, dar putem cere celor ce se numesc „oameni ai locului“ să-și cunoască și respecte adevărata istorie! Doar respect și bun simț!
„Să ridice piatra cel fără de păcat“!
Dar, eu voiam să vă vorbesc despre un om simplu. Un om mereu cu zâmbetul pe față! Zâmbetul nu costă nimic, dar poate oferi și primi atât de mult în schimb!
Sara n-a putut ține anotimpurile în frâu. Vremea și vremurile s-au arătat neprietenoase. Doar pământul s-a supus tăișului. Mărunțit și cumințit și-a oferit sămânța întru păstrare. Ici colo, flori răzlețe și – au ridicat corola pentru ultimul sărut al soarelui. Căruțul așteaptă supus parcarea pentru iarnă. Băncile vechi de lemn, pe care s-au odihnit de-a rândul Bunica, Mama, Copiii, Nepoții, sunt cuprinse de umbre și tăcere.
Doar Jose și Carlos – câinii Sarei – mai bântuie în sus și în jos, fericiți și nestingheriți, toată grădina.
Pălăriile stau în cui. Cuptorul a mai duduit o dată, înainte de plecare, rumenind pâinile și henclishul. Va dormi adânc o iarnă și o primăvară până când, prima flacără îl va trezi la viață.
Noi am râs, am ridicat paharele, am lins blidele și ne-am bucurat cu un om drag.
Să ne fie un an bun, normal! Să ne fie cu sănătate. Să fie asteptarea scurtă și re-întâlnirea dragă!
Drum bun, Sara! Pentru noi, nu ești doar prieten drag, ci talisman, semnul nostru de normalitate și continuitate!

Adriana Moscicki

„Ein Lebenvoller Sonnenschein soll diesem Haus beschieden sein“
„Strălucirea Soarelui să lumineze pe viață această casă“

6

Târgul Olarilor 2021

Vădit împuținat dar prompt, Târgul Olarilor s-a deschis azi, în Piața Mare. Fără noutăți ieșite din comun (uneori e bine!) dar, cu bucuria regăsirii unor meșteri pe care îi urmarim de ani buni. Măștile nu mai sunt nici ele o noutate-le-am purtat în anul precedent deja! – poate doar prețurile ne-au surprins și asta, de bună seamă explicabil prin facturile la curentul electric! (cel puțin așa s-a justificat unul dintre creatori)
Oricum ar fi, încă bucurie pentru ochi și inimă.
„Ceasul” Târgului numără anii, consecvent, imperturbabil. Nu o să desconspir la ce număr am ajuns eu! Bucuria nu cunoaște vârstă!

Adriana Moscicki
4 Septembrie 2021 – Târgul Olarilor, Sibiu-Hermannstadt

3

23 August altfel

Fanfară și majorete, tobe, unduiri vegetale, coroane de scoici și pene săltărețe și o mare de mâini cu telefoane flămânde să prindă clipa în nemurire, sau măcar până la următorul Festival. Și eu prin mulțime. Mă bucur și totuși mă strecor în margine, sub protecția măștii din piesa noastră zilnică.
Tim Burton is in town. Și mă umflu de mândrie autohtonă, chiar dacă prezența lui aici se datorează lui Purcărete! Oarecum, numele marelui regizor a devenit sinonim cu Festivalul, deci este „de-al nostru”!
În Piața Mică se nasc, din carton și lipici, replici ale clădirilor noastre. Casele au căpătat ochi umani, iriși colorați, fosforescenți în întuneric, stranii. Eye-Sibiu you! (Alexandru Cîneanu artist, expoziție). I-am privit, ne-am privit. Doar în ochiul gol, alb, ca într-o oglindă mată mi-am regasit amintirea umbrei, trecătoare… Alături (Habitus), „Kimonoul întâlnește Ia” (Iulia Gorneanu autor și mulțumiri Andreea Ciortea reprentant Sibian)! Îndrăzneață – și reușită – asociere a două spații culturale atât de diferite. Fluturi și flori zburdă cu nonșalanță din cămeșa populară pe mâneca nobilului kimono. Strălucirea borangicului nu se lasă intimidată de cea a mătăsii fine, orientale.
Undeva, departe de vânzoleala târgului și a Festivalului, o tribună de ciment învechit se lasă cuprinsă de vegetație. A cunoscut și ea entuziasmul și bucuria altor vremi, altui „festival”, popular, îmbibat în bere și mici – 23 August. Azi nu mai este decât nostalgie. Nu a sărbatorii, doar a Copilăriei – singura și cea mai curată fericire. Tânjim, chiar dacă, uneori, ne este greu să recunoaștem!

Adriana Moscicki

3

Sibiul se încinge, la propriu și la figurat.

După liniștea, nesiguranța și îngrijorarea celor doi ani trecuți, puhoaie de oameni se revarsă prin piețe și străzi. Terasele sunt neîncăpătoare, parcările pline până la refuz, șirul lung de mașini seamănă cu o omidă grasă și coaptă de soare, pufnind neputincioasă sub dogoarea neobișnuită a unui August ciudat.
Oameni transpirați, flămânzi de muzică și bere.
Se învârt drăcește fustele, scăpără încălțările.
Cântecele Munților în Piața Mare, ori în Dumbrava Sibiului alternează cu Jazz, ori muzică simfonică în Piață Huet-Tiff street festival, muzică și film. Mulțimi aleargă de colo – colo și eșuează doborâte și hămesite la terasă. Limbile pământului se încurcă, dar ce bucurie! Parcă nu suntem în România! – auzi pe ici colo și noi, autohtonii de umflăm în pene cu mândrie! Ori ne pitim în spatele obloanelor de lemn, așteptând să treacă „urgia”!
Dar nu este decât avanpremiera Festivalului de teatru, care Da!, ne-a lipsit!
Orașul vibrează, aleargă nebun după fiecare clipă de viață și bucurie până la epuizare, cu teamă să nu fie ultima! Și cald!

Adriana Moscicki

3

amiază de Vară

Nu mai e nimic din ce știam odată. Chiar și anotimpurile au devenit spontane. Te trezești dimineața în Primăvară și te culci Toamna pe înserat. Într-o amiază de Vară, acum câteva zile desigur, am schimbat rutina câmpului vecin cu o plimbare prin sate. Foarte firesc am ajuns în Sibiel. Satul mut și închis ca-ntr-o coajă de nucă, Biserica scotea apă din toți porii (cu ajutorul dezumidificatorului!). Turiștii se înghesuie mai degrabă la Expoziția de icoane apoi pornesc în trombă spre alte locuri, mai animate. Bine fac, mi-am zis, bucuroasă că nimeni nu vede și aude hărmălaia din cer, zarva de sub streșini. Se construiește, se repară, se vânează, se hrănesc pui lacomi cu ciocuri mari deschise ca niște pâlnii, pe care alunecă insecte grase, încă zbârnăind din aripi. Cerul tot cadrilat de tăierea nemiloasă a ciocului și aripii, escadroanele de vânători se lansau vertical și cădeau în picaj, razant și neînfricați pe lângă urechile mele nemișcate. Echipele de constructori se buluceau în baltă pentru aprovizionare, sub privirea atentă a motanului portocaliu. Nu prea știu să mă bucur decât foarte vocal, așa că, profitând de singurătate și de telefon -ca de un alibi- am făcut-o din plin! Doar nimic mai normal decât să vezi oameni vorbind singuri pe stradă!

Nu contează pe ce podeț vei fi trecut pârâul, drumuri ce se sugușeză, ocolișuri, grădini, te întorc totdeauna la șosea. Sunt poate 40 de ani că nu am văzut atât de multe rândunele la un loc. Pe sub streșini, cuiburi vechi și cuiburi noi, doar o înșirare de puncte de nămol, pe case vechi, ori case noi văruite în culori vesele. Nu poți trece cu vederea multele case noi, mândre, mașinile (bune) parcate în umbra gardului. Căruțele au rămas decor la marginea pârâului, ori sus pe culme, în grădini cu iarbă grasă și flori. Ici colo, case uitate de timp și om își poartă cicatricile cu măreție și rana singurătății lor le face mai frumoase, cred.
Sibielul e un sat binecuvântat, m-am gândit, doar e păzit de icoane și rândunici.

Adriana Moscicki

2

Sărbători…

Învățături din cărți vechi, pilde, povești, toate vorbesc despre iubire, empatie. Cea de zi cu zi. Cea pe care, uneori, o numim Sărbătoare.
Vederea cerului in fiecare dimineață, cantecul păsărilor, bucuria unui ram înflorit, blândețea unei atingeri, clipa de fericire pe care o simțim abia la trecerea ei.
Poate azi, mai mult decât oricând, Povestea este despre Iubire/ ahava –אהבה., suferință, sacrificiu, empatie, pe care mulți am uitat-o in goana cumpărăturilor. Să nu fie Mielul sacrificat doar o friptură rumenită. Nici ouăle înroșite doar un decor.
Burțile noastre să nu se umple doar de mâncare.
Gânduri bune si sănătate va doresc tuturor azi și în fiecare zi! Iubire pentru om, animal, pământ, viață!
Paște fericit!

Adriana Moscicki
(fotografie personală, Muzeul Israel, Ierusalim, Ahava – iubire)

3

Oshiana!

Palmsonntag – Duminica Floriilor
Căţărat pe coline, Ierusalimul se zăreşte de departe alb şi strălucitor. Departe de orice imagine construită în cap, Cetatea înghite, în marele ei bazar, om călător. Ascuns printre dughene e „Drumul durerii” (Via dolorosa), tocită şi ferecată în aur şi argint stă culmea Golgotei. Palmierii răsar pe marginea trotuarului, ascunzătoare şi hrană păsărilor cerului.

În Duminica Floriilor/ PalmSonntag, pe spinarea măgarului, urca în cetate Mîntuitorul Isus. Întîmpinat cu frunze de palmier/ finic în cîntări osanale: Oshiana! הושיעה נא! Salvează-ne!
Vechii evrei întîmpinau Sucotul/ Sărbătoarea colibelor (Tabernacule) cu mănuchi din cele 4 specii de plante: lulav/ finic, etrog/ citric, mirt şi salcie, fiecare în parte purtînd un simbol şi împreună cinstind numele Domnului.
Aceeaşi evrei, sau o parte din ei, îl însoţesc pe Fiul Domnului cu frunzele de lulav/ palmier/ finic, recunoscîndu-l ca Salvator. Erau zorii unei ere noi, a unei noi religii.
În viaţa evreilor palmierul juca un rol important: frunzele dau umbră şi sînt acoperiş de colibă, fructele sînt hrană, copacul ţine pămîntul bine închegat. Imaginea ramurilor este imprimată pe monezi.
Sărbătoarea Floriilor era cunoscută local, de comunitatea creştinilor din Ierusalim. S-a răspîndit apoi în lume prin gura pelerinilor credincioşi, luînd drumul, Egiptului, Constantinopolului, Europei.

Noii credincioşi nu mai puteau ieşi cu ramuri de palmier, dar trebuiau să se adapteze climei locale şi să folosească plante locale. Salcia este alegerea cea mai bună: ea se găseşte în buchetul iniţial al evreilor, alături de palmier/ finic. Salcia creşte pretutindeni şi este simbol al perpetuării/ nemuririi şi rezistenţei. Plante diferite servesc aceluiaşi scop în acelaşi ritual: palmier şi salcie, una la catolici/ evanghelici – PalmSonntag, alta la ortodocşi – Duminica Floriilor.
Numărători/ calendare şi egouri diferite fac ca ziua asta să se întîmple la date diferite. Esenţa ei este aceeaşi, Dumnezeul şi Mîntuitorul doar unul, numele lui ivit din acelaş cuvînt: הושיעה– oshia-salvare, Moshia / Mesia!

Azi se sărbătoreşte Duminica Palmierilor/ Floriilor/ Palmsonntag.
În comunitatea catolică/ evanghelică este o zi specială. Deja din anul 1793 se hotăreşte in Cetatea Sibiului ca singura dată în care să aibă loc Confirmarea, eveniment major în viaţa unui tînăr: intrarea lui în comunitate!
Pe vremuri, în ziua aceasta, fuste infoiate, panglici colorate si rîu de bortene în catifea ar fi umplut pieţele Burgului.
La mulți ani Oamenilor cu nume de flori!

Adriana Moscicki

2

Pesah – Passover-פסח

Ieşirea evreilor din Egipt, transformarea lor din sclavi în oameni liberi, se sărbătoreşte în fiecare an în ziua 15 a lunii Nisan (după calendarul evreiesc).
Sărbătoarea este precedată de îndelungi pregătiri, curăţenie, gătitul bucatelor şi vinderea simbolică a „hameţului” (a cerealelor), căci în toată săptămâna de Sărbătoare, evreii nu vor mânca şi bea nimic produs din cereale (pâine, făină, orez -la ashkenazi- bere, votcă etc). Se spune că, la plecarea în grabă din Egipt, oamenii au luat aluatul de pâine necopt, l-au pus în bocceluţe şi pe drum, acesta s-a turtit şi uscat şi asta a fost pâinea lor de fugari.
Întreaga „poveste” (istorie) a ieşirii din Egipt este relatată de Cartea ce se citeşte în noaptea de sărbătoare (Hagadah LePesah-Povestea Exodului) şi care este, de fapt, esenţialul ceremoniei. Cartea este presărată cu povestiri şi cântece care însoţesc mâncarea tradiţională, pentru că, în noaptea acesta se mănâncă ierburi amare, picior de miel fript (sau pui), ou fiert, carpas (rădăcina de păstârnac-pătrunjel), haroset (o pastă dulce din mere, smochine, curmale şi vin), hrean cu sfeclă şi pască (matza). Toate sunt aranjate pe o farfurie specială folosită doar cu acest prilej. Bineînţeles, fiecare din ele este un simbol şi se mănâncă într-un anumit moment al povestirii.
„Cu ce se deosebeşte noaptea aceasta de alte nopţi”? – (Ma nishtana) – este întrebarea pusă în cântec, pe care îl interpretează, de obicei, cel mai mic participant la masă.
Răspunsul este: pentru că în toate nopţile mâncăm pâine, doar în noaptea această matza (pască), pentru că mâncăm doar ierburi amare, pentru că le înmuiem nu o dată, ci de două ori în apă cu sare, pentru că în noaptea asta, mâncăm aşezaţi cu toţii în jurul mesei.
Povestea Exodului este lungă şi complexă… citirea ei durează toată noaptea şi se îndeplineşte conform tradiţiei în casele religioase. Ateii, deşi au transformat Layla Seder (noaptea de Passover) într-un prilej de a se întâlni cu familia, păstrează totuşi simbolurile sărbătorii: farfuria specială, mâncărurile şi cântecele.
חג פסח שמח!
Cu urarea de Hag Pesah Sameah… ne îndreptăm spre sărbătorile Pascale!

Adriana Moscicki

2

Mărțișor

Prin trupul pădurii trec poteci, ca artere. Pulsând sub tropăitul pașilor, sub silențioasa atingere de lăbuțe, ori lipăitul vreunei păsări curioase, traiectoria lor nu este niciodată dreaptă, fără de greș, ci sinuoasă, împletită în ritmul vreunei codițe vesele, a țopăitului năzdrăvan. Poveștile pașilor pe alei se deapănă în ritmul bucuriei, ori a gândului. Uneori punctate de tăceri, ori de absențe.
Umbrele se desfac în dantele vechi, precum amintirile. Am văzut și umbre jucăușe, neastâmpărate, zgândărite de un soare nou pe cerul curat.
Umbre de primăvară, prin Muzeu, m-au însoțit într-o zi fără cusur: oamenii păreau că zâmbesc, pe sub măști, mieii sugeau cu sârg din țâța mamei, măgărușul rumega cu capul peste gard, curios, pisicile își ondulau cozile pe sub uluci, păsările își regăsiseră cântecul. Să fie doar Primăvara, ori magia copacului în care au răsărit mărțișoare?
Eu știu, este, poate, singurul spațiu îngrădit în care domnește armonia și poveștile nu au murit: în muzeu!
Primăvară cu speranță și bucurie, vă doresc tuturor!

Adriana Moscicki
fotografii personale Muzeul Tehnicii populare/ Astra Sibiu

3

„Carne lavare”

Când se gată slana în pod şi frigul înşelător, omul e subit cuprins de nerăbdarea primăverii. Dintr-o dată, cu optimism și noi dorințe clocotind în sânge simte nevoia să iasă din tipare, să spargă rutina zilei!
Şi dacă aşa, ca în poveste, ar putea fi, pentru o zi, Rege, Prinţesă, Balerină, Cavaler?… Şi dacă doar pentru o zi ar putea fi Clownul ce râde spunând adevăruri, Nebunul ce biciuieşte în cuvânt? Şi dacă pentru o zi toate barierele între clase sociale şi genuri ar fi anulate şi fiecare poate fi orice doreşte şi spune ce doreşte? Ar fi haos? Sau ar fi Carnaval, Fastnacht, Fasching, Purim (carnavalul evreiesc)?
Istoria acestui festival cu măşti ne trimite undeva în Evul mediu când, la multitudinea de Curţi domneşti, înainte de Lăsata Secului, pentru o zi, toate legile erau suspendate, oamenii chefuiau şi îndrăzneau să spună adevăruri din viaţă dar şi să imite, pentru o zi, viaţa altora.
Originea latină, cuvîntului Carneval derivă din expresia „carne lavare” – intrarea în perioada de post înainte de sărbătorile Pascale: carnevale, carnivale.
Carnavalul din Veneţia este cea mai veche manifestare de acest gen din lume şi de acolo s-a împrăştiat în celelate ţări catolice şi, prin colonizare, a ajuns chiar în America (Mardi Gras).
Cuvântul „Fasching” datează din secolul 13 şi vine din germanul „vaschang” – Fastenschang (ultima servire de băuturi alcoolice înainte de post!)
Alt termen folosit pentru Carnaval, Fastnacht – este întîlnit în Nordul Bavariei, în Baden-Würtemberg și în Elveția. Deși la origine se referă la Ajunul postului, numele încorporează termenul Fasen = sălbatic, a prosti / a fi prostit, a fi batjocorit! Noaptea de Fastnacht – devine astfel una în care putem fi nebunatici și batjocoritori! Exemplul cel mai edificator este Elveția – unde Fastnacht a devenit o noapte a pamfeltului politic! Orașul Basel (Bale) este capitala Fastnachtului Elvețian! Începînd cu ora 4 dimineața, grupuri de măști (împărțite în gilde și având o anumită temă), defilează în sunetul tobelor și al flautelor. Din carele alegorice se aruncă bomboane, mărgele și fructe.
…
Fără carne şi fără băutură pentru 40 de zile!!! – eh, iată un motiv suficient de bun să ne bucurăm într-un festival cu măşti!
Luna Februarie era, şi în vremea copilăriei mele, lună de carnaval. Pe vremuri, măştile si costumele le confecționam singuri acasă şi ne mândream cu creaţiile noastre unice!
Să ne bucurăm de fiecare clipă, şi azi… cu sau fără măşti!

Adriana Moscicki
…
„Costumat la fotograf“ Hermann von Brukenthal – Atelier Theodor/Tivadar Glatz (*10 Decembrie 1818 Viena – † 3 Aprilie 1871 Sibiu)

1

Bobotează

De atîtea ori am privit apele Iordanului şi spectacolul botezului că, amintirea dimineţilor îngheţate de acasă, s-a estompat in capul meu!
Cum stau acum numărînd somnii enormi ce înoată liniştit în Iordan, nutriile ce-l traversează de la un mal la celălalt, cetele de peştişori mici ce te ciupesc uşor de degete deîndată ce coborî scările în apă, ştiu că am în faţa mea un rîu plin de viaţă.. Forfotă continuă, oamenii lăcrimează, aparatele aruncă bliţuri în cele patru zări, sticlele de plastic se umplu cu repeziciune, autocare vin şi pleacă, limbile se încurcă precum la Turnul Babilonului!
Grupuri, grupuri, credincioșii coboară scările cu evlavie, unii intră în extaz, alţii, îmbrăcăţi în cămăşi albe, primesc botezul prin scufundare în apele limpezi ale Iordanului. Cu chitări şi feţele îmbujorate îl cîntă toţi pe Isus şi pe Ioan Botezătorul.
La radio şi televizor se vorbeşte de“ marea furtună „ce va veni, ger, vînt şi ploi. Iarnă locală. Mama îmi spune „la noi e ger şi zăpadă mare, dar e aşa de frumos“…
Iubesc Iarna cu zăpada. Am în cap scîrţîitul ei ingheţat, în nări mirosul de motorină al autobuzului dimineaţa devreme. Îmi amintesc o iarnă cu zeci de grade sub minus. Motorina îngheţa în motor, matahala pe patru roţi nu se urnea din loc. Totdeauna plecarea, ori sosirea la destinație, la școlile din Mărginime, era o aventură și o surpriză.
Pînă la autogară mergeam pe jos. Era linişte, aburii respiraţiei rămîneau o clipă suspendaţi în aer şi, în lumina chioară a becurilor, zăpada sclipea rece şi indiferentă. Doar chiciura învîrtea crengile copacilor în vrajă albă şi frumuseţe nebună. Privirea căuta doar potecă prin nămeţi, fularul se umezea peste gură în respiraţie şi visam plaje albe şi albastru nesfîrşit.
Cîteva zile de aşteptare ţineau tot poporul în casă. După „marea ghiftuire“ de Crăciun, oamenii-şi trăgeau puţin sufletul pînă la venitul Popii cu Botezul. Şi Popa apărea nonşalant şi în fugă, cu căldăruşa de apă şi legătura de busuioc smotocit, arunca în grabă stropi binecuvîntători peste gazde, cîntînd zgîrcit și rapid în trecerea pe la alte case… „În Iordan botezîndu-te tu Doamne“.. ramînea ca un ecou pe străzi. Cantorul primea bănuţii cu mare sîrguinţă și îi făcea să dispară urgent, cu măiestria unui magician. Enoriașii zîmbeau eliberați și mândri: gata, casa primenită putea se înalțe fumul cîrnaţilor prăjiți și clipocirea paharelor cu țuică și vin.
Bucuria se scurgea dintr-o zi în alta. Fetele moțăiau cu busuiocul sub pernă, cu un ochi în vis, cu unul mijit în așteptare.
În Mărginime, la horă și pe ulițe, fetele puneau pantofi noi, făcuți la comandă, plătiți cu bani grei și păziți cu străjnicie să nu fie copiați, să poată scoate „mode“.
Flăcăii cu numele Ion aveau parte de un botez rece în rîu. Doar cei destoinici şi cei harnici aduceau crucea la mal.
Nu știu cît s-au schimbat obiceiurile în ani. Enoriașii se înghesuie și azi pentru apa fermecată , doar sticla de Sicola e înlocuită de peturi cu capac și etichetă. Moțul de busuioc a rămas doar în vreo casă bătrână, sub icoană.
Se spune că jivinele pământului vor capătă grai în miezul nopții, dar eu știu, puțini vor fi cei ce-l vor auzi și înțelege.
La mulți ani Ioni și Ioane!

Adriana Moscicki

foto: Copii citind din Sfânta Scriptură // Foto: Theodor Glatz, cca 1865

1