„Siebenbürgen, süße Heimat“

Transilvanie, vechi ruine
dintr-un ev îndepărtat,
urme mari și milenare
odihnesc sub glia care
||: rodnicia și-a păstrat. (traducere Dan Dănilă)

Siebenbürgen, Land der Trümmer
einer Vorzeit, stark und groß,
deren tausendjährige Spuren
ruhen noch în deinen Fluren
||: ungeschwächtem Ackerschoß!

Voiam să va scriu despre un ținut frumos, cu sate cetăți și biserici uitate, cu drumuri pustii. Voiam să va scriu despre oameni care au clădit, trudit, iubit și trăit, care au lăsat totul în urmă și au plecat doar cu durerea în suflet… dar azi s-a întâmplat ceva atât de frumos și de spontan: azi am întâlnit oamenii!
Am hălăduit câteva zile prin sate: Biertan, Richiș, Alma Vii, Moșna, Valea Viilor. Zăpada a învăluit totul într-o haina curată, peturi și gunoaie s-au ascuns ochiului- cel puțin până-n primăvară. Ger aprig și aer curat. Am umplut aparatul de fotografii până la refuz, căci am descoperit frumusețea în fiecare turlă de biserică, gard prăbușit, ramură grea de nea, case în ruină. Doar oamenii nu se arătau pe drumurile înghețate. Multe biserici nu le-am putut vedea. Stau zăvorâte, cu turnuri crăpate și garduri proptite, cu schele îmbătrânite insinuând intenția unei renovări înghețate de ani de zile.
Biserica din Moșna e impunătoare și încă demnă, cu obrazul crăpat, dar cu toate turnurile înțepând albastrul. Cea din Richiș stă zveltă cu ogivele-n soare, cu o splendidă intrare în dantelă și basorelief de piatră. Chiar și „Barul de zi“ de peste drum e zăvorât. Nici țipenie de om, doar un tânăr tatuat care plimbă un câine stresat și speriat. În Alma Vii m-a primit un dulău vigilent, mare și negru, dar l-am ignorat timp de o privire în trecere spre dealul unde lucea sub zăpezi Biserica, ca o cetate din altă lume.
Drumul acesta l-am revăzut azi, doar în cap, preț de o cântare, într-o adunare veselă. Acolo erau oamenii: din Sibiu, Turnișor, din Germania, chiar cei care au clădit, urmașii lor și alții care doar s-au îndrăgostit și au rămas aici simțindu-se „acasă“. Azi au cântat în cor popa Galter și Sunhild și mulți pe care nu-i cunosc. Au cântat spontan, în canon, bucuria unei aniversări -La mulți ani Beatrice Ungar!- și au cântat bucuria locului acestuia – Siebenbürgen, süße Heimat!
Și pentru mine, dincolo de emoția momentului, asta înseamnă iubirea și respectul! Nu declarații fanfaronarde, nici slava unor eroi, doar cuvinte simple care vorbesc despre pământ, natură, armonie, despre dragostea pentru Dumnezeu făptuită în viața de zi cu zi a omului, a fratelui ce vorbește uneori o altă limba.

Transilvanie, patrie dulce,
țară a părinților,
frumusețe, slavă ție,
fiii tăi în armonie
||: să-i unească doar un dor. (traducere Dan Dănilă)

Siebenbürgen, süße Heimat
unser teures Vaterland!
Șei gegrüßt în deiner Schöne
und um alle deine Söhne
||: schlinge sich der Eintracht Band!

Adriana Moscicki

3

despre iubire şi credinţă!

Boboteaza (epifania) încheie cele 12 zile de ospăţ şi sărbătoare ale Crăciunului ţinute de toată lumea creştină. Oamenii petrec şi dănţuiesc. Cele sfinte, aromate şi condimentate cu cele lumeşti, se amestecă în zilele astea toate. Rămăşiţe păgîne scot vîrfuri şi lujeri ce se împletesc peste toate obiceiurile ivite odată cu creştinismul.
Dar cîte biserici, atîtea sărbători şi obiceie. Dacă o parte a lumii alege să sărbătorească vestirea venirii pe lume a Mîntuitorului – povestea celor trei magi, cealaltă parte, orodoxă, se ocupă de botezul Fiul şi pogorîrea harului ceresc.
Multă vreme n-am înţeles cum abia s-a născut şi s-a făcut atît de mare Fiul ceresc! De la o vîrstă însă, ne aplecăm cu mai multă înţelegere şi răbdare asupra poveştilor religioase. Oricare ar fi povestea, în Cetate se serbau amîndouă şi nimeni nu era deranjat! Trei magi în costume de rigoare şi cu daruri, treceau cu nonşalanţă pe uliţa pe care Popa venea şi el cu botezul. Ba Popa mai stropea cu mănunchiul de busuioc (şi fără bani!) stinga dreapta prin vecini, uite aşa, să fie totul curat şi sfinţit!

Îmi amintesc zdroaba cu care se căutau pe vremuri recipiente de adus apă sfinţită de la Biserică. Preferate erau sticlele de jumate, albe, de ulei! Erau frecate cu Dero sau Soda şi străluceau de mamă-mamă în dimineaţa de Bobotează!
De la Biserica se întorceau cu moţ de busuioc şi aşa se păstrau curate un an întreg! Era bună la orice apă sfinţită, un panaceu universal: de durere, de supărare, de inimă neagră, de frică, de pază, de ochi răi, de alungat duşmani, de deochi! Şi se spune că apa asta e o minune, nu se strică şi pură rămîne veci pururi!
Se mai spune şi că, în ziua aceasta, animalale ar prinde glas şi ar vorbi! Sincer, tare m-aş bucura să se întîmple! Să grăiască toate dobitoacele pămîntului despre adevărata iubire, despre grijă şi recunoştinţă! Omul a primit în grijă lumea să facă din ea grădină şi viaţă, să ia cît are nevoie, să lase roade de prăsilă. Dar Omul s-a făcut stăpîn peste lume. Spiritul Crăciunului nu mai este decît spiritul cumpărăturilor. Totul este de cumpărat şi vîndut, de aruncat, de prăduit, de îmbuibat şi de ocoşit. Sfinţii stau cuminţi pe pereţi, nemişcaţi. Or fi fugit din cer sau doar tac? Şi tare mi-aş dori să grăiască animalele povestea adevărată despre iubire şi despre credinţă!

Magi vor merge pe străzile Oraşului de la biserică spre casă, mîndrii de rolul pe care l-au jucat în piesă, femei cu sticlă de apă sfinţită vor trece luminate de har, şi în armonia asta poate, oameni bătrîni şi singuri, animale aruncate, flămînde şi chinuite, vor primi o fărîmă din gingăşia uitată a Creştinului. Demult demult, în alte vieţi, om şi animal împărţeau cămara şi se încălzeau împreună şi erau parte din avutul cel mai scump al omului: muncă şi mîncare.
Aşa venea pe vremuri Popa şi boteza oameni şi animale, să fie ocolite de boli, primenite şi de rod.
Să fiţi rodnici şi curaţi tot anul!

Adriana Moscicki
(foto Hyeronimus Bosch)

2

Primiţi sorcova?

Nu demult – doar în viaţa Oraşului anii sînt doar clipe! – dimineţile de Anul Nou erau tăceri obosite. Casele abia îşi ţineau ochii mijiţi! Trifermentul şi cafeaua cu lămaie erau mic dejun potrivit. Ne cufundam în somn trupul ostenit de atâta ţopăială, ghiftuială şi veselie. Amiaza începea cu un forfot şi, troznindu-şi oasele bătrane, Oraşul tot dezmorţit deschidea drumuri pentru copii colindători, purtători de cuşme şi sorcove de hârtie creponată. Oameni cu Vasilici speriaţi mişunau prin tramvai şi te lăsau să atingi animalul tremurând, pentru vreun leu, să-ţi meargă bine tot anul!
Şi, de aveai norocul să te prindă vreo sorcova şezând pe scaun, te alegeai cu ploaie de urări direct în creştetul capului. Mai erau călători ce priveau pe geam, sau într-o parte, ca şi cum trupul lor nu era acolo, dar copiii colindători îi băteau pe umăr cu sorcova insistent şi hotăraţi!
În ochii mei, mersul cu sorcova era o dovadă de mare curaj, în timp ce sorcovitul, un pic umilit sub bătăile ritmice ale florilor, un pic agasat, suporta cu stoicism ploaia de urări turuite cu hărnicie. Existau desigur, o grămadă de personaje ce se simțeau brusc înnobilate și, privindu cu oarecare superioritate de jur împrejur, puțin îmbujorați, așteaptau mana cerească ce avea să reverse bunăstare și bine asupra trupului bicisnic. La un leu, ori trei lei urarea, nici nu era o afacere proastă!

Primiţi sorcova?
Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbatraniti,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii.
Ca vița de vie,
La Sfânta Marie.
Tare ca piatră,
Iute ca săgeata.
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsurosi,
Copii sănătoși.
Câte cuie sunt pe casă,
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani!

Adriana Moscicki
sursa foto: Ocazii.ro

3