… spre tine …

cît de bine te văd acum cînd în mine stai ascuns
cu turnurile tale lipsă
cu porţile uitate
cu ferestrele zidite
cu ochii deschişi!
spre tine trimit corăbii din hîrtie
şi ostaşi de plumb prăfuiţi.
de-ai fi avut un golf să ancorez
aş fi coborît mîndră de pe punte
cu lăută ţi-aş fi cîntat.
uneori clopotele tale se aud pînă la mine
ştiu că e miezul zilei şi-n lumină stai în picioare
cu porumbeii pe umeri.
spre tine întind mînă cu pîine, untură şi ceapă
„ia o muşcă!“ – îți spun,
zîmbesc.
fetele învîrt panglici lungi brodate
băieţii poartă fetele pe mîini, în cerc.
cîte un june cu clopoţei şi cuşmă pe frunte vine agale,
fetele roşesc şi ascund săruturi în cîrpă.
eu stau pe banca de lemn şi gonesc
de la un capăt la altul, ca în turnir, călare pe un tramvai,
aşa îţi despic carnea de piatră!
dar nu sîngerezi,
tu taci
creşti în mine ziduri de cetate
pentru viaţă
şi pentru moarte!

Adriana Moscicki

Panorama orașului Sibiu 1890 – Ilustrație – Ghid Hungary / gravură realizată de Orell Füssli, după o fotografie din atelierul lui Kamilla Ásbóth

3

la Onițiu: Spezerei-Kolonial- und Delikatessen!

Să mai zăbovim o vreme aici, pe strada Măcelarilor (Fleischergasse / Mitropoliei / 1 Mai). Cum se apropie sfârșitul de săptămâna, aici ar fi fost un loc bun de cumpărături.
Pe vremea copilăriei noastre, cumpărăturile se făceau mai rar și mai concentrat pe specificul negoțului: zarzavaturi și fructe din Piață – aprozar – de la țară, carne de la măcelărie – piață – de la țară, detergenți de la chimicale, cosmetice de la magazinul respectiv, dulciuri și alte delicatese de la magazinele specializate. Apoi au apărut Alimentările și, când lipsea câte ceva, ne trimiteau cu plasa la Alimentară. Nu-mi amintesc ca magazinele de mâncare să fie atât de asaltate și veșnic pline! E drept, pe vremea copilăriei noastre, magazinele începuseră să se golească de marfă, cumpăram rar și atunci doar ce se găsea, când se găsea, dacă se găsea! Apoi totul a fost căutare, coadă și așteptare!

Întorcându-ne în trecutul și mai îndepărtat, pot să va spun că secolul 20 a intrat în Cetate în efluvii dulci și picante de mirodenii, cafea și ciocolată, în arome necunoscute (multor nări) de pești, icre, fructe exotice și băuturi fine. Negoțul de „Coloniale, Spițerie și Delicatese“ înflorește, gusturile se educă și rafinează, iar Băcăniile – acești strămoși ai mall-urilor – cunosc un succes fulgerător, umplând repede buzunarul proprietarilor și învățând clientela cu gustul fin al produselor de lux, nărav prost de care se vor ocupa mai apoi comuniștii.

Iată, doamnelor și domnilor, o adresa utilă prin 1908:
„Victor Onițiu – Sibiu / str. Măcelarilor nr. 20

vânzare en gross și en detail

Magazin cu cele mai ieftine și cele mai bune
mărfuri de Băcănie (Spițerie), Coloniale și Delicatese!…
Principiul de afacere: Bun și ieftin!
Serviciu prompt, real și prevenitor!“*

Pentru mesele dvstră și papilele cele mai fine, puteți cumpăra: „Conserve de pește, caviar și homar! Zilnic șuncă proaspătă și unt de Săliște!

Ofertă largă în toate soiurile de brânză! Halva ! Rachat ! Dulciuri orientale ! Vinuri naturale de masă și desert!

Toate soiurile de apă minerală – umplătură proaspătă!

20 de feluri de cafea neprăjită! excelente cafele prăjite – în toate prețurile.
Pâine și Zahăr rafinat în bucăți cubice !
Fructe tropicale! Conserve!
Cele mai fine lichioruri! “ *

Dacă vizualizați și mai aveți în memorie gustul alimentelor de altă dată, atunci ați pățit ca mine: v-a lăsat gura apă și, cu ochii închiși, adulmecați aerul, să prindeți în nară, măcar o fărâmă din edenul ăsta îndepărtat. Doar mâncarea (bună), stropită atât cât trebuie cu elixirul potrivit, e bucurie de viață, pour les fins connaisseurs!

Adriana Moscicki

*Reclama „Victor Onițiu“ din Cartea de adrese a orașului Sibiu, 1908

„Victor Onițiu avea magazinul cu depozit deschis din anul 1908 la parterul clădirii ce adăpostea Banca Albina, actualul sediu al Băncii Naționale de pe strada Mitropoliei. După câțiva ani firma apare în propietatea lui N. (Nicolae ?) Onițiu. Colonialele (bunuri exotice importate din coloniile marilor puteri europene) și delicatesele figurau în toate listele de produse alimentare comercializate de marile magazine inclusiv în perioada interbelică; cu rezonanța cea mai puternică pentru sibianul de astazi a fost Ilie Floașiu. Comerciantul de origine aromână Victor Onițiu provenea dintr-o familie de magistrați (tatăl judecător, bunicul patern avocat), a avut doi frați: Valer – director financiar la C.F.R. București și un cunoscut șahist / și Virgil – directorul liceului românesc din Brașov și membru corespondent al Academiei Romane“ (Sursa text: http://www.academia.edu/…/Firme_rom%C3%A2ne%C8%99ti… )

3

platea carnificum

Un istoric serios ar vâna fiecare amintire legată de nume, evenimente și case de pe strada aceasta! Pentru mine, simplă umbră trecătoare pe pământ, propriile-mi amintiri și scurgerea lor -într-o ordine subiectivă, dar spontană- sunt mai importante. O să-i spun strada 1 Mai, doar așa se numea pe vremea copilăriei-tinereții oarecum îndepărtate. Nu, Casa Altemberger nu era cea mai importantă și oricum era la capătul celălalt. Nici Banca, al cărei prag îl treceai doar pentru cumpărare de aur dentar, altfel niciodată! Nici măcar Catedrala impunătoare unde se adunau găștile de liceeni și prea-credincioșii la „înconjurat“, cu lumânări modeste de ceară moale. Mult mai des vizitam magazinul de pește, al cărui nume l-am uitat demult, dar mai am încă în nări amintirea mirosului înțepător, scările de la intrare și tristețea dezolantă a spațiului gol!

Mult mai des am intrat în atelierul de croitorie al nașului meu personal -pe vremea aceea hainele bune se făceau la comandă- și nu pot uita pardesiul modern din scai negru, lucios, pe care mi l-a dăruit prin clasa a VII-a VIII-a, ultimul răcnet prin Europa și care a făcut furori în toată școala!

Apoi, strada 1 Mai era mai ales „Violeta“, cofetărie-bar, „la varice“, profesorii îi spuneau „rău famată“, eu zic și rău afumată, loc de întâlnire boem și la modă. Am fumat și eu un Snagov acolo, lângă un nechezol mizer.

Nu, nu am uitat clădirea Poștei, mai există, ca și cum nu ar fi trecut zeci de ani peste ea, din păcate! Este locul pe care speram să-l găsesc schimbat: modern și eficient. Dacă ați trăit în alte părți, sau le-ați vizitat, înțelegeți desigur la ce mă refer! Același mobilier vechi -i-ar sta bine de-ar fi muzeu- aceeași cameră înalta și fără personalitate, unde sistemul și legile au rămas datoare unui timp revolut… Încercați să trimiteți un simplu fax în afara țării și vi se va cere: să completați o cerere (cu toate datele, adresele, scopul etc), să faceți o nouă coadă pentru a o depune, să va plimbați o jumătate de oră până se cere aprobarea la București! (nu e voie de trimis din Sibiu!), să stați la o nouă coadă pentru a primi confirmarea faxului trimis! De plâns, că râsul nu mai ajută!

Aș fi preferat ca oamenii să fie preocupați mai mult de păstrarea și conservarea clădirii-o bijuterie!-decât de obiceiuri și obișnuințe vechi!

Strada asta veche e înțesată de o mulțime de clădiri frumoase și impunătoare, peste care timpul a trecut dureros, alături de case mici, toate cu o existență discretă după porțile ferecate: Biserica reformată, sobră și tăcută, rareori deschisă și atunci păzită de un „cerber“ care dă cu aspiratorul, curțile largi din care intră și ies limuzine negre, oameni în sutane negre, porți grele după care se întinde „mister“* (nu degeaba se numește strada Mitropoliei!). Nu pot să nu-mi amintesc, la vederea zecilor de vizitatori ce se fotografiază pe scările Catedralei, pre-moniția/viziunea lui Malraux: „secolul 20 va fi religios sau nu va fi deloc“! Cum România se află în „altă dimensiune“, iată că se adeverește în secolul 21!

Și, ca să ne despărțim într-o notă oarecum optimistă, precizez că nu am uitat Casa cu cariatide! Pe ea am dus-o multă vreme în amintire, prin lume, deși, știu că în spatele somptuoasei intrări s-au dus vieți de oameni normali, obișnuiți.
Și azi mă bucur când e descoperită de turiști, iar eu mă fofilez repede prin cel mai frumos gang, ca printr-un tunel în altă lume.

Adriana Moscicki

platea carnificum = macelarie de strada, de aici denumirea germ. Fleischergasse/strada purta numele breslei măcelarilor
*MISTÉR1, mistere, s. n. 1. Ceea ce este (încă) neînțeles sau nedescoperit; taină; secret, enigmă. 2. Dogmă creștină pe care Biserica o consideră inaccesibilă rațiunii omenești. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia și Roma antică la care participau doar cei inițiați. 4. (La pl.) Scrieri dramatice medievale în versuri, inițial cu caracter religios, reprezentate cu prilejul unor sărbători (religioase). [Var.: (înv.) mistériu s. n.] – Din fr. mystère, lat.mysterium. (DEX)
pentru a citi istoria riguroasă a locului, totdeauna Patrimoniu: https://patrimoniu.sibiu.ro/cladiri/mitropoliei/257

2

două nostalgii într-o singură imagine

Nu știu cum sînteți voi, dar eu aș putea sta ore în șir printre rafturile ticsite cu plicuri, foi, folii, carnete, carnețele, caiete, cam tot ce înseamnă papetărie. Pericolul acesta nu mă paște des prin țară, în prezent. Din trecut, amintirile îmi sînt puțin tulburi, totuși, în magazinele comuniste ale copilăriei mele existau cutii cu seturi de plicuri și hârtie colorată, cu mici desene, plicuri simple, pătrățoase sau lungi și elegante, coli simple cu 25 de bani, sau hârtii grele și pline și celebrele plicuri cu un leu, timbrate. Pe vremea aceea oamenii comunicau în scris și era normal ca prima cumpărătură, în locurile vizitate, să fie ilustratele. Câteva vorbe, de obicei „salutări din…“ pe dosul unei ilustrate, ori vești scurte pe dosul unei „cărți poștale“, aduceau bucurie, puneau poștașii la treabă, dădeau de lucru tipografilor, fotografilor…

Se știe, istoria tiparului și a tipăriturilor e veche în orașul nostru. O datorăm sașilor și trebuie să avem curajul să o spunem cu voce tare: începe cu Trapoldner 1525 și continuă cu Pauschner, Barth, Closius, Hochmeister, Filtsch, Krafft, Drotleff și, într-un fel, se încheie cu Intreprinderea Poligrafică!

(Scepticilor și neîncrezătorilor le recomand întru lămurire următorul link: https://patrimoniu.sibiu.ro/istorie/detail/74)

Dacă despre istoria tiparului veți găși numeroase informații în internet, despre Poligrafia Sibiu nu veți găsi aproape nimic: câteva articole despre minunatul ei fost director Mircea Oprișiu – om excepțional și veșnic îndrăgostit de oraș – și anunțul demolării ei. Trist.
Știu, mulți au plecat la cele veșnice, mulți au plecat din țară, mulți au distrus orice amintire și foarte mulți, oameni noi de loc și de mentalitate, nici nu au idee că, pe locul unde azi își burdușesc bine cărucioarele, se ridica Poligrafia cea mai prolifică, cea mai cunoscută și mai specializată din țară!
Două nostalgii într-o singură imagine: plicul cu un leu și Poligrafia care a dat copilăriei și tinereții noastre „cartea“ !

Adriana Moscicki

3

Primiţi sorcova?

Nu demult, (doar în viaţa Oraşului anii sînt doar clipe!), dimineţile de Anul Nou erau tăceri obosite. Casele abia îşi ţineau ochii mijiţi! Trifermentul şi cafeaua cu lămaie erau mic dejun potrivit. Ne cufundam în somn trupul ostenit de atâta ţopăială, ghiftuială şi veselie. La amiază începea un forfot şi, troznindu-şi oasele bătrane, Oraşul tot dezmorţit, deschidea drumuri pentru copii colindători, purtători de cuşme şi sorcove de hârtie creponată. Oameni cu Vasilici speriaţi mişunau prin tramvai şi te lăsau să atingi animalul tremurând, pentru vreun leu, să-ţi meargă bine tot anul!
Şi de aveai norocul să te prindă vreo sorcova şezand pe scaun, te alegeai cu ploaie de urări direct în creştetul capului. Mai erau călători ce priveau pe geam, sau într-o parte, ca şi cum trupul lor nu era acolo, dar copiii colindători îi băteau pe umăr cu sorcova insistent şi hotăraţi!
În ochii mei, mersul cu sorcova era o dovadă de mare curaj, în timp ce sorcovitul, un pic umilit sub bătăile ritmice ale florilor, un pic agasat, suporta cu stoicism ploaia de urări turuite cu hărnicie. Existau desigur, o grămadă de personaje ce se simțeau brusc înnobilate și, privindu cu oarecare superioritate de jur împrejur, puțin îmbujorați, așteaptau mâna cerească ce avea să reverse bunăstare și bine asupra trupului bicisnic. La un leu, ori trei lei urarea, nici nu era o afacere proastă!

Primiţi sorcova?

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbatraniti,
Ca un măr, ca un păr
Ca un fir de trandafir.
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii.
Ca vița de vie,
La Sfânta Marie.
Tare ca piatră,
Iute ca săgeata.
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
Vacile lăptoase,
Oile lânoase,
Porcii unsurosi,
Copii sănătoși.
Câte cuie sunt pe casă,
Atâția galbeni pe masă.
La anul și la mulți ani!
Să trăiți să ne dați bani!

Adriana Moscicki

sursa foto: Ocazii.ro

1

La Mulţi ani! An Nou fericit! Glückliches neues Jahr! Boldog Új Évet! שנה טובה! Guten Rutsch! Happy New Year! Bonne Anne! – 2019!
Adriana Moscicki

1