2020-04-11
dragostea în vremea Coronei
este /sau ar trebui să fie/ o călătorie solitară în liniște, fără cuvinte de prisos, fără manifestări exagerate, lipsită de ipocrizie și presiuni sociale.
Doar Omul, în fața lui însuși cu toate întrebările rămase fără răspuns, cu toate întrebările nerostite, cu toate cuvintele de prisos cuminți pe vârful limbii. Îmi amintesc întâlnirea cu măslinul acela pe care toată lumea îl credea crucea lui Cristos, din filme, bineînțeles. Stă solitar, bătut în cuie departe de Ierusalim, fața lui nu se îndreaptă spre Orașul Sfânt. E doar o făcătură, dar una istorică deja. Am zâmbit amintindu-mi de Baudolino*.
În zilele acestea de singurătate Biserica Mormântului e goală. Papa e un om singur într-o Piață goală. Toate templele ferecate. Ferecate doar pentru cei ce au nevoie de altare și popi.
Și dacă ne-am face altar din trunchiul pomului mutilat? Ori din marea catedrală a naturii cu stolurile ei de păsări ciripind în cor? Ori din masa de os a sternului unui om iubit, ascultându-i inima ca un clopot?
Omul nu e niciodată singur cu el însuși. Omul nu e singur, doar pare a fi.
O poveste din Talmud ne învață despre Omul ce se credea singur:
Dumnezeul meu, unde ai fost când mi-a fost greu?
Am fost cu tine, Fiule!
Dar nu te-am văzut și nu ți-am văzut pașii…
Pentru că te-am purtat în brațe, Fiule!
Paşte fericit // Frohe Ostern // Kellemes Húsvèți Ünnepeket // Happy Easter // Joyeuses Pâques… tuturor celor care sărbătoresc!
Florii fericite, oamenilor flori!
Adriana Moscicki
*Baudolino-Umberto Eco, roman, 2000
fotografie personală, măslinul folosit de Holywood drept crucea răstignirii lui Isus
