Călătorie ~ 2020,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2020-02-15

Satele noastre fără sași: Netuș / Neithausen

Netuș cu biserica la stradă, locul în care oprea autobuzul. Sat și biserică atestate documentar încă din 1309. Hărmălaia elevilor se auzea din stație, acum doar vântul prin frunze. Biserica e ferecată bine, vechea școală generală e părăsită, cu geamurile sparte, poate loc bun de adăpost pentru păsările cerului. Găinile pasc liniștite printre gunoaie și de-a lungul zidul fortificat, indiferente la orice apariție umană. Pustietate. Aici m-am gândit cam așa: oare cu ce sentiment și-ar revedea sașii vechiul sat, înecat de noroaie, cu o mină gri, neprimitoare? Ar exista emoție, regret? sau poate doar bucuria că duc o viață decentă într-o societate pusă la punct, cu infrastructură, drepturi (și obligații)? Nu știu dacă se întorc aici uneori, dar știu că și-au lăsat gospodării, livezi, pământuri, case ridicate de mâna lor. Știu că au trăit, muncit, iubit și murit aici.

În Netuș era Cabinet medical, cu trei doctori. Am băut acolo multe cafele, ba uneori am folosit, în mod spontan, ca asistentă în coaserea unor plăgi de la coasă, ori alte accidente. Nu știam că am curajul, doar gândul la vederea unor astfel de grozăvii m-a îndepărtat de Facultatea de medicină! Dar omul reacționează diferit atunci când e pus în fața unor situații extreme și m-am uimit pe mine însămi!
Oricum, pe vremea aceea, doctorii, profesorii și popa (uneori și polițistul) -venetici- formam o clică de „intelectuali“ naivi, cu vise de-a schimba lumea, cu aripile tăiate înainte de a ne lua zborul!
Popa avea totuși un regim preferențial, ca trimis al Domnului pe pământ, impunea respect prin însăși prezența lui, printr-o lege nescrisă dar respectată de toți. Noi ceilalți eram subiect predilect de bârfe, căci, tot ce este străin și necunoscut, e mai greu de acceptat și mai ușor de biciut în cuvinte!

Adriana Moscicki

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert