Călătorie ~ 2019,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2019-11-14

măsurarea timpului…

Când Sara-și pune pălăria în cui, e semn că iarna așteaptă pitită în tufele golașe din grădină. Căruțul se hodinește în șură, cele cinci rațe – responsabile cu adunatul melcilor – picotesc emoționate de călătoria în vecini. Nu, nu vor sfârși pe varză în cuptor, ci vor ierna la popa Galter în coteț, așteptând cuminți întoarcerea proprietaresei. Jose și Carlos, doi sârmoși pupăcioși și excitați, ne asaltează cu efluvii de iubire și tumbe năzdrăvane, dar Sara ne asigură că vor sta cuminți ca doi mielușei tot drumul spre München. Uite cum a trecut încă un an din viața noastră, cu evenimente, târguri, întâlniri, oameni noi, sute de poze. Ronțăim nostalgic pâinea coaptă în ajun, în cuptor, unsă cu untură și împodobită cu ceapă roșie și sare, doar atât cât trebuie. Pe sobă bolborosește supa cu găluște, în cuptor, cartofii au făcut crustă maronie și crocantă, friptura e rumenită, legumele asortate și săltate bine în ulei și lămâie își trag duhul, odihnindu-se.
A devenit o tradiție să ne vedem înainte de plecarea Sarei, să ridicăm paharul pentru anul ce va veni, pentru grădina ce va înflori și, mai ales, pentru prietenie. E un fel de calendar personal care măsoară anul, între Primăvară și Iarnă, în ritmul inflorescențelor din grădina Sarei, cu iubire.
O întreb pe Sara dacă-i va fi dor, dacă îi va lipsi casa asta plină de obiecte frumoase și vechi. Da, inima ei este aici. De departe, caută să vadă cum e în Piața Mare, dacă ninge și ger. Sara nu spune tot, dar eu știu că în serile ei depărtate se gândește la casă și grădină, la oamenii mulți ce i-au devenit prieteni, că bâjbâie prin cealaltă reședința (Müncheneză) căutând să regăsească locul tuturor lucrurilor uitate peste vară.
Plouă mocănește. Sara poartă codițe de fetișcană și zâmbetul tânăr. Sara știe să asculte cu „poker face“, apoi să ridice un deget și să spună – ai dreptate! Înțelege tot din culisele politice și tace, dar e convinsă, și tristă, că vor trebui zeci de ani până la normalitate.
Mâine vom bea vin fiert în Târgul de Crăciun, ne vom îmbrățișa pentru ultima oară în an. Mâine e, mereu, o nouă zi!

Adriana Moscicki

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert