Călătorie ~ 2019,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2019-07-27

Cisnădioara în festival

Sunt oameni care, prin simpla lor prezență, doar cu un zâmbet, încarcă pozitiv o adunare întreagă, înseninează locul și atrag necunoscuți, ca un magnet!
Așa este Sara noastră! Noi îi spunem „Regina florilor“. Deși nu e singura vânzătoare/producătoare de flori din urbe, pe ea o caută lumea în piață, cu ea vin să se fotografieze! Nu sunt doar buchetele pe care le meșteșugeste și oferă cu bani puțini, e prezența ei zâmbitoare, liniștitoare, împăciuitoare. Sara nu e o simplă țărancă din Turnisor! Nu va lăsăți amăgiți de modestie și simplitate! Are știința omului și a sufletului. Știe când să zâmbească și cu cine să glumească. Are o minte ascuțită și ageră, știe mai bine ca oricine, când și unde e mai bine sa taci, când și unde poți vorbi cu înțeles!

Și pentru că Sara noastră e un fel de amuletă purtătoare de noroc, azi am găsit-o în Cisnădioara, la prima ediție a „Festivalului Culinar“. Nu o poți amăgi pe Sara, nu se îmbată cu apă rece! Era puțin dezamăgită, puțin obosită. Târgul se deschide dimineața devreme, se închide seara târziu, oamenii se adună cu greu, poate necunoscând evenimentul, poate din nepăsare. Florile așteaptă în cărucior, buchetele moțăie în găleți… Mă gândeam: „ce faci Sara? vinzi flori grădinarilor?“ După porțile înalte, Cisnădioara înflorește în grădinile oamenilor!

La ora 11, se porniseră focuri și ceaune. Curtea școlii dormita în semi-umbră, scena aștepta căderea serii. O femeie scoate apă din fântână, niște turiști veniți de prin alte părți se minunează de lipsa conductelor de apă. Ceasul Bisericii e mut. Brânza se vinde bine. Și gogoșile își găsesc devoratori mici și mari, pofticioși. Dar ziua, abia ivită, se întinde încet și leneșă pe sub umbra tânără a pomilor, temându-se de toropeala amiezii.

Mă gândesc, la căderea serii, când duduie grătarele, bolborosesc ceaunele, explodează muzica, mica piață se va anima. Nu știu ce va fi de florile Sarei, dar știu că ea va zâmbi, obosită.
Și de aveți drum, ori plăcere, haideți oameni buni în deal, la Cisnădioara. Succesul unui festival se judecă prin prezența oamenilor!

Adriana Moscicki

Festivalul Culinar din Cisnadioara

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert