Călătorie ~ 2018,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2018-12-04

„Pavilionul măreției“

Dantelărie în lemn, statui ce amintesc de măreția artei grecești, poate reprezentări simbolice de zei, dar slăvind frumusețea corpului uman, vase masive cu flori exotice și totul în tihna unei grădini… Imaginea aceasta o mai poți vedea prin Austria și Germania, prin locuri iubite de regi și alaiul lor, la Băi celebre, rămase însă locului și în picioare până în ziua de azi. Și totuși, am avut și noi un asemenea pavilion, a cărui amintire s-a păstrat într-o gravură și în consemnările lui Sigerus.

Pavilionul de dans „Prachtsalon” (Pavilionul măreției), sau „Glaspavillon“ (Pavilionul de sticlă) a fost construit în 1870 de baronul Hermann von Brukenthal (ultimul descendent al lui Samuel von Brukenthal) în grădina „Volksgarten”. Grădina „Volksgarten” a fost deschisă de baron în 1869 și era situată între str. A. Șaguna nr. 5 și str. Banatului nr. 2, pe locul unde se află astăzi Colegiul Agricol.

Din cartea lui E. Sigerus „Despre vechiul Sibiu“ (Vom alten Hermannstadt) aflăm că, pe locul unde a fost ridicat pavilionul de dans „Prachtsalon”, exista în jurul anilor 1850 o grădină de vară cu un pavilion (Sommer-Salon) unde concerta fanfara militară. Grădina de vară aparținea de hanul „Stadt Wien” al cărui proprietar era Johann Wanke. În 1869 grădina a primit numele „Volksgarten“ (Grădina populară). După moartea baronul Hermann von Brukenthal, în anul 1872, numele grădinii a fost schimbat în „Hermannsgarten“, și a devenit cea mai celebră grădină de vară Sibiană.

Gravură colorată realizată la institutul tipografic Winckelmann & Söhne (H. Porsch) din Berlin – sursă foto: grupul Alt-Hermannstadt

Adriana Moscicki

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert