2018-09-11
și totuși
cât de binecuvântați am fost nascându-ne în urbea noastră provincială!
orașul ne-a dat pavăză umbra zidurilor, liniștea caselor, tihna amiezilor, tăcerea pietrei, veghea acoperișurilor.
și oamenii și-au purtat vorba cu zgârcenie – dar cumpătată, pasul apăsat – dar sigur.
știu, orașul acela de oameni nu mai este, e doar o vedenie din trecut.
ne-au rămas pietrele, până când?
ne-au rămas ochii deschiși și cugetul curat precum aerul din poala munților, ne-a rămas îndârjirea de ardeleni!
Adriana Moscicki
Sibiu, anii ’70-’80
