Călătorie ~ 2018,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2018-08-01

Cimitirul cărților

Cărțile poartă în tăcere amintirile: atingerea degetelor nervoase și nerăbdătoare, molatice, pioase și sfielnice, odihna obrazului visător, râsul, plansul, furia! Cărțile adorm uneori, lunecând ușor pe pieptul omului, pitite sub pernă ori colbuite, pe sub pat și în ele adorm florile puse la presat, micile secrete, poveștile, viața, moartea, ideile, cuvintele…
Sînt oameni care poartă în ei cărți și trăiesc pentru a le naște și oameni care le trăiesc și cei care mor pentru o carte. Sau, poate au fost…

Vă amintiți prima dedicație primită pe o carte? De obicei era a învățătoarei ca premiu, apoi pe la zilele de naștere. Ne semnam cărțile cumpărate și țineam lista riguroasă cu prieteni cărora le-am împrumutat. Cărțile circulau și erau vedetele conversației până când am devenit prea ocupați, prea obosiți, prea indiferenți, prea bătrâni…
Și totuși, o singură Carte însoțește omul din viață în moarte, pe paginile ei erau trecuți copiii cu nașterea și moartea lor, era darul de confirmare și dar la cununie: Biblia / cartea de rugăciuni. La evrei, și în ziua de azi, fiecare soldat/ă primește Biblia (Vechiul testament) la depunerea jurământului și tot ea – în versiune minusculă de atârnat la gât, de ascuns în buzunar- îl însoțește în luptă.
Dar cărțile se rănesc și mor, unele în război, altele în brațele prea habotnice ale credincioșilor, de prea multă uzură, ori din neglijență.
Reguli stricte dictează ca, toate cărțile/sulurile ce au numele Domnului înscris în pagini, să nu fie pângărâte, aruncate. Ele se depozitează (genizah-ebraică) într-o firidă în sinagogă așteptându-și înmormântarea. Așteptarea poate dura 7 sau 10 ani, sau provizoratul așteptării se poate prelungi la nesfârșit iar cărțile, socotite inutile, se transformă, în timp, în adevărate comori. Se cunosc astfel de locuri devenite celebre pentru comorile păstrate într-o continuă așteptare: sinagoga din Aleppo, din Cairo, din Praga și, poate cea mai neașteptată, grota de la Marea Moartă care adăpostea sulurile Vechiului Testament!
Din câte am citit, există și la catolici aceeași regulă de îngropare a cărților sfinte. Poate e depășită, nu știu. Dar știu că e trist să întâlnești cartea primită la Confirmare pe masa unei piețe de vechituri, chiar dacă ea se substituie unui anticariat. Este tristețea obiectelor fără stăpân.
ubi sunt…

Adriana Moscicki

fotografii personale

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert