Călătorie ~ 2018,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2018-07-25

S -au întors calfele
Stâlpul calfelor a apărut târziu în Burg. Poate era altul, dar nimeni nu-l ştie. Şi totuşi, stâlpul acesta pare că stă de când lumea în acelaşi loc!
Nu ştiu cine a hotărât locul lui, dar a fost înţelept! Stâlpul (Stock im Eisen) stă într-o piaţă istorică, Piaţa Huet, în faţa clădirii de la nr. 3, casă construită între fortificaţiile centurii a I-a şi a-III-a, cu un picior în Oraşul de Jos şi cu unul pe colina Oraşului de Sus, ca la răspântie de drumuri şi timp, în locul de poartă şi intrare în Cetate, lângă Turnul Scărilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Calfele se plimbă de secole. Pe noi ne-au ocolit ceva vreme, căci graniţa le-a fost închisă şi însăşi existenţa lor negată. Dar calfele au umblat de jur împrejur, cu privirea ascunsă sub borul pălăriei. Calfele au construit cetăţi şi oraşe sute de ani. Din colţurile Europei venite, în tăcere, cu colbul în pantalonii largi prinşi în bumbi de metal, fără să cunoască limba sau geografia locului, cu metrul în buzunar şi bănuţul ce aminteşte de acasă, calfele au măsurat cu palma, cotul şi piciorul, au întins frânghii legate în 13 noduri, au scos echere de fier şi aţe cu plumb, au aliniat ziduri, au tăiat piatră, au sculptat lemnul, au bătut fierul, aşa cum au făcut alţii înaintea lor. Drumul lor este cunoaştere. Fiecare şantier e o nouă probă şi trecere într-o nouă etapă spre cunoaştere. Calfele fac drumul acesta de iniţiere prin spaţiu şi în timp, drum spiritual spre cunoaşterea de sine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Credincioşii bat drumul Compostelellei cu un toiag, în tăcere. Calfele se mişcă pe hartă cu spontaneitate, căci drumul lor se termină acasă şi în sine. Bănuţul e singura amintire materială a familiei. Instrumentele lor sunt universale: măsuri vechi pe care corpul le dă lucrurilor (cot, pas, palmă, picior), limba uneori necunoscută, dar toţi sunt uniţi de un ideal: drumul spre cunoaştere, împlinire.
Şi atunci, când privesc Stâlpul Calfelor din Cetate, chiar dacă e încă un prunc (s-a ivit abia în 2004), simbolul lui e veşnic! Şi dintre cuie de scrijelit piatră şi de agăţat şi seceri de semănat, şi piroane de căţărat şi agăţători de atârnat şi bumbi de legat, eu văd mâini ce au meşterit, sudoarea frunţii şi a trupului, înverşunarea novicilor.
Şi apoi, nu întâmplător casa aceasta i-a primit! În trecut, aici era o casă de „pâine“ (brutărie / patiserie).
Pâinea „cea de toate zilele“ este viaţa prin muncă a omului pe pământ. „Şi-ţi vei cîştiga pâinea cu sudoarea frunţii“ spune Cartea Sfântă.
Atâta vreme cât vor bate un cui în carnea lemnului, Calfele vor desăvârşi drumul spre pâine, spre viaţă, iar cetatea noastră va dăinui, veşnică!

Azi, ca în fiecare an, calfele s-au întors în cetate. Neașteptat de multă lume s-a adunat să le primească, nu cu pâine și sare, ci cu vorba caldă și îmbrățișare, cu dor și nostalgie după timpuri vechi și obiceiuri pierdute, cu tristețea pierderii meseriilor și a meseriașilor adevărați, cu masă întinsă și cu bere din belșug.
Calfele de azi sînt tineri cu piercing, bărbi, cozi și tatuaje, dar cu sufletul deschis și mâini vânjoase, tineri curioși și modești, muncitori. Nu judeca omul după lungimea părului, nici după inelele care-i atârnă în ureche! Judecă-l după faptă și vorbă! Oameni necunoscuți se întorc aici, an de an, poate e locul străbunilor, poate sunt străini de țară, dar cu spirit liber și iubire.
Așa i-am primit, cu admirație, cu fețe zâmbitoare dar, cu atât de multe regrete în inimă. Noi, Sibienii care am cunoscut orașul în amalgam, nu sîntem impresionați de „multiculturalitate‘! Noi am trăit-o.
S-au întors calfele în Oraș și a fost o călătorie în trecut!

Adriana Moscicki

fotografii personale, primirea calfelor azi, în Piața Huet, în prezența Consulului Germaniei, dl. Hans Tischler

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert