Călătorie ~ 2018,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2018-07-14

o zi de normalitate în Muzeu

Pe urmele Buchte-lor din Neppendorf/Turnișor, am bătut, azi, Muzeul Tehnicii Populare din Dumbrava Sibiului. „Sărbătoarea multiculturalității, în anul Centenarului“, așa cum a fost gândită de organizatorii Muzeului Astra, ne-a surprins plăcut prin amploare și participare, chiar dacă am bătut cărăririle neștiind unde și cine gătește, chiar dacă lipsa indicatoarelor ne-a lungit traseele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am găsit-o pe Sara „maestră de ceremonii“ în acțiune, etalându-și zâmbetul și florile, am găsit o splendidă gospodărie săsească în care robotea Frau Dickinger. Pe plita încinsă fierbea în bulbuci gemul de afine sub privirea atentă a televiziunii. Om fi și noi prin cadru acolo și ne-am hlizit apoi, gândindu-ne dacă am apărut din partea cea „mai fotogenică“, dar nici nu ne-a păsat, că eram cu gură de plină de Buchteln!
În poarta gospodăriei din Almașu am fost primiți cu palincă. „No ce zici?“ mă întreabă săteanul în straie populare. „Mere“ îi răspund zâmbind. „Mere ori pere? “ Mere pe gât, îi răspund și râdem amândoi, că-i tare!… tare bună!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un grup de francezi se apropie și îi îndemnăm, traducându-le. Ce minune de curte plină de bunătăți: „întorsături“ prăjite în ulei, umplute cu varză și dovleac, cozonaci, mere dulci de vară, ceaun clocotind în pregătire, sub privirea primarului însuși. Ne-a emoționat povestea unei țărănci, ocupată cu tăiatul cârnatului picant cu boia și care se simțea acolo „ca la mama acasă“ și era chiar acasă, doar gospodăria aparținuse bunicii, copilărise și trăise în ea până când a fost achiziționată de Muzeu.
Pe cărările satului am poposit pe la lipovenii de la Mila 23, am mâncat ciorbă cu perișoare de știucă, chiftele de pește cu sos, piroșchi umplute cu brânză dulce. Am mărit pasul spre tătarii din Constanța, românii de pe valea Timocului. Unii aveau ceaunele goale, se frecau cratițele cu nisip, ceilalți mestecau de zor în „borândau“. Am mai fi gustat și am mai fi stat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În spuza unui foc se coceau pâinițe dolofane „pentru delegații“. „Discriminare!“, a strigat o doamnă. Se pare că, una din metehnele rămase din alte vremuri, e servirea aceasta, preferențială a reprezentanților, a delegațiilor. Și aici am văzut carența organizării: ceaunele au fost insuficiente pentru vizitatori și oficiali. Poate un „studiu de piață“ ar fi fost binevenit.
A fost o dimineață caldă și plină. Nu numai românii s-au simțit „împreună“, dar s-au unit și cu germani, francezi, japonezi, englezi prezenți la eveniment. Bucuria și mâncarea ne alătură, m-am gândit. Dar și necazurile.
Un grup de soldați, în haine militare din Primul Război, patrula pe alee, pe o prispă se cânta durerea unei mame după fiul plecat la oaste, săsoicile treceau legănându-și panglicile, clarinetul suna până-n cer de-ți venea să rupi pingelele jucând, o mireasă emoționată, mai pe la umbra stejarilor, zâmbea fericită pentru album, doar câinii nimănui picoteau în iarbă, nestingheriți și cu burtă plină.
A fost zi normală din altă viață, am gândit, când limbile se amestecau în armonie, în sat și în oraș. Unele au murit…

Adriana Moscicki

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert