Călătorie ~ 2016,  Călătorie în timp/ Zeitreise/ Időutazás

2016-09-07

cum se furişează Toamna în cămară…

Septembrie întinde degete ceţoase peste dimineţile Oraşului.
Şi mirosul s-a schimbat. Om şi cîine adulmecăm depărtările cu nări flămînde. Spre prînz, gălăgioşi, copiii se mai bucură de parc ţopăind prin ultimele zile de vacanţă. Şi pe străzi te cuprinde de jur împrejur miros de vinete coapte, de zacuscă bolborosind prin oale. Castraveţii şi gogosarii se vînd cu suta (de bucăţi) pentru murături. Puţin s-a schimbat în obiceiurile toamnei şi este bine, gîndesc. Ochiul se bucură la vederea cămării dichisite.
Au apărut şi strugurii pe mesele pieţelor, deocamdată aduşi din import. Nu mai vin oltenii şi molodovenii cu saci, sau prea puţini. Oamenii nu-şi mai pun cămeşi înflorite să adune roadele. Nici nu-şi mai spală picioarele, să calce în ritm îndrăcit ciorchinii zemoşi pînă se scurge primul must.
Azi se cumpără mustul „de gata“, de pe la Recaş, Jidvei şi Cotnari…
Îmi amintesc Septembrie cu oboseala pregătirilor, cu muşte mici (beţive) în nor deasupra sacilor de struguri, cu teascul însîngerat de stropşirea strugurilor, cu borcane legate cu celofan şi fierte în dunz, apoi lăsate în pături la căldură. Şi bucuria oamenilor, adunarea vecinilor la degustări, un pic tristeţea sfîrşitului de vacanţă, dar mereu, veselia unui nou început!

Adriana Moscicki

Eine Antwort schreiben

Deine E-Mail-Adresse wird nicht veröffentlicht. Erforderliche Felder sind mit * markiert