2015-12-10
în manej
Mă întorc în cetate ca într-un oraş străin, cu gîndul să-l văd cu ochii turistului. Merg de-a lungul zidului bătrîn.Strada Manejului. Numele acesta mă duce cu gîndul la Viena şi cai. Desigur, Cetatea noastră a fost parte din Imperiu şi, ce era la modă în Imperiu, era şi în Provincie, cu atît mai mult cu cît ne aflăm în fosta capitală a Transilvaniei. Dacă Manejul din Viena construit în sec XVI mai funcţionează şi azi, al nostru rămîne învăluit în mister. Deşi Sibiul a fost o Cetate garnizoană, închisă de ziduri şi apărată de zeci de turnuri, deşi om şi cal au fost alături în lupta, muncă şi zi de zi, singurele toponime ce amintesc de existenţa cailor în Cetate sînt Strada Manejului şi cartierele Hipodrom.
Prima Şcoală de călărie a oraşului Sibiu a fost construită în 1771 în arealul Bastionul Haller. În 1864 se mută în parcul Tineretului, într-o clădire nouă, ciudată, ce seamănă mai degrabă cu un mare hambar şi primeşte numele „Şcoala militară de călărie“. După aceste informaţii, am rămas total în ceaţa ignoranţei. Îmi imaginez că, şi în Cetatea noastră, precum în metropola Vieneză, se dresau şi antrenau rase diferite de cai, în funcţie de armă şi de utilitate. Eu nu am găsit informaţii. Îmi las deci imaginaţia să zburde singură. Cît de impresionantă trebuie să fi fost vederea mîndrilor cavaleri pe cai, trecînd pe „Heltauergasse“ şi toate doamnele suspinînd pe sub volanele de mătase şi visînd. Pe vremuri, pe Nicolae Bălcescu, se plimbau în sus şi în jos domnişoarele cu umbreluţe, se aruncau ocheade tinerilor ofiţeri, poate ei se înclinau uşor şi ridicau chipiul, loveau călcîiele milităreşte salutîndu-le. Doamnele întindeau mîini delicat înmănuşate şi roşeau pudic pe sub borul pălăriilor.
În jurul garnizoanei se concentra interesul vieţii sociale, se organizau serbări dansante, baluri mascate, concerte. Armata defila prin cetate pe cai sau pe jos cu fanfară. Copiii alergau pe margini şi în urmă imitînd pasul bărbătesc şi sacadat, cu beţe în loc de armă şi cu mîinile făcute pumni în care suflau vreun marş. Toţi băieţii visau să fie ofiţeri, toate fetele să danseze la bal şi să cucerească inimi de ofiţeri. Locurile din oraş se numeau, pe vremuri, în funcţie de un reper în spaţiu, precum: „casa de lîngă“, „străduţa sub“ sau „curtea de pe“ etc. Abia în anul 1872 majoritatea străzilor primesc nume , unele legate şi de evenimente istorice sau personalităţi. Aşa se face că, şi locul acesta primeşte denumirea de „Gasse“ // stradă: „Reitschulgasse“ // strada Manejului, datorită vecinătăţii cu Şcoala de călărie. Chiar dacă azi strada Manejului nu mai duce decît spre un loc părăsit, parte parcare, parte nimic cu iarbă ce creşte de-a lungul cicatricilor de beton, pe mine, timp de o oră, m-a purtat în poveste.
Adriana Moscicki
„Şcoală militară de călărie“ // „Städtische Militär Reitschule“ // „Városi katona lovarda“ – în dreapta fotografiei se vede Mănăstirea Ursulinelor şi turnul Bărbierilor. Sursă foto, Helmut Wolff – „Alt-Hermannstadt“
