2015-11-13
cu sudoarea frunţii
Stîlpul calfelor a apărut tîrziu în Burg. Poate era altul, dar nimeni nu-l ştie. Şi totuşi, stîlpul acesta pare că stă de cînd lumea în acelaşi loc! M-am bucurat să-l cercetez de aproape, ba am găsit şi o calfă să-mi pozeze cu bunătate! Apoi am plecat şi m-am gîndit că nimic nu e întîmplător. De priveşti de departe (detaşat), vei găsi mereu logica lucrurilor sau măcar un simbol!
Nu ştiu cine a hotărît locul lui, dar a fost înţelept! Stîlpul (Stock im Eisen) stă într-o piaţă istorică, Piaţa Huet, în faţa clădirii de la nr. 3, casă construită între fortificaţiile centurii a I-a şi a-III-a, cu un picior în Oraşul de Jos şi cu unul pe colina Oraşului de Sus, ca la răspîntie de drumuri şi timp, în locul de poartă şi intrare în Cetate, lîngă Turnul Scărilor. Calfele se plimbă de secole. Pe noi ne-au ocolit ceva vreme, căci graniţa le-a fost închisă şi însăşi existenţa lor negată. Dar calfele au umblat de jur împrejur cu privirea ascunsă sub borul pălăriei. Calfele au construit cetăţi şi oraşe sute de ani. Din colţurile Europei venite în tăcere, cu colbul în pantalonii largi prinşi în bumbi de metal, fără să cunoască limba sau geografia locului, cu metrul în buzunar şi bănuţul ce aminteşte de acasă, calfele au măsurat cu palma, cotul şi piciorul, au întins frînghii legate în 13 noduri, au scos echere de fier şi aţe cu plumb, au alianiat ziduri, au tăiat piatră, au sculptat lemnul, au bătut fierul aşa cum au făcut alţii înaintea lor. Drumul lor este cunoaştere. Fiecare şantier e o nouă probă şi trecere într-o nouă etapă spre cunoaştere. Calfele fac drumul acesta de iniţiere prin spaţiu şi în timp, drum spiritual spre cunoaşterea de sine.
Credincioşii bat drumul Compostelellei cu un toiag şi în tăcere. Calfele se mişcă pe hartă cu spontaneitate căci drumul lor se termină acasă şi în sine. Bănuţul e singura amintire materială a familiei. Instrumentele lor sînt universale: măsuri vechi pe care corpul le dă lucrurilor (cot, pas, palmă, picior), limba uneori necunoscută, dar toţi sînt uniţi de un ideal: drumul este cunoaştere, împlinire. Şi atunci, cînd privesc Stîlpul Calfelor din Cetate, chiar dacă e încă un prunc (s-a ivit abia în 2004), simbolul lui e veşnic! Şi dintre cuie de scrijelit piatra şi de agăţat şi seceri de semănat, şi piroane de căţărat şi agăţători de atîrnat şi bumbi de legat eu văd mîini ce au meşterit, sudoarea frunţii şi a trupului, înverşunarea novicilor. Şi apoi nu întîmplător casa aceasta i-a primit! În trecut aici era o casă de „pîine“ (brutărie / patiserie). Pîinea „cea de toate zilele“ este viaţa prin muncă a omului pe pămînt. „Şi-ţi vei cîştigă pîinea cu sudoarea frunţii“ spune Cartea Sfîntă.
Atîta vreme cît vor bătea un cui în carnea lemnului, Calfele vor desăvîrsi drumul spre pîine, spre viaţă şi cetatea noastră va dăinui, veşnică!
Adriana Moscicki
