• Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Das Märchen vom Goldenen Fass“ // „Povestea Butoiului de Aur”

    Există rețele sociale de site-uri și platforme publice care distribuie informații eronate despre restaurantul Butoiul de Aur din Sibiu. Dacă le-m da crezare atuncea Butoiul de Aur din Sibiu ar fi astăzi „cel mai vechi restaurant din Romania” și ar fi existat la „parterul” clădirii Piața Huet 3 deja în sec. al XVI-lea. Aceste afirmații sunt promovate ca adevăruri istorice atestate, confirmate „din auzite“ sau de legende fară sâmbure de adevăr. Asemenea informații false, neadevăruri fără bază istorică trebuie tolerate doar ca reclame comerciale sau „propagandă economică”/ PR!

    Restaurantul Butoiul de Aur a fost deschis în jurul anului 1960 în spațiul de la parterul (de fapt pivnița/ beciul) clădirii Piața Huet 3 situată la nivelul intermediar între platforma Orașului de Jos și de Sus, în spațiul Zwinger aflat între zidul centurii a I-a și a III-a! Imobilul compus din două volume denivelate a fost construit în etape succesive. Latura clădirii spre Pasajul Scărilor a fost ridicat parțial „pe” zidul centurii a III-a, fațada înglobând resturi ale zidului centurii respective. Dinspre Pasajul Scărilor exista o ușă de intrare în încăperile primului nivel al clădirii (pivniță) – vezi prima ilustrație, realizată după o pictură executată de un artist necunoscut la mijlocul sec. al XIX-lea, mai exact înainte de 13 aprilie 1860, dată la care a fost înlăturată rampa de urcare a drumului spre Piața Huet. Drumul spre piață urca pe rampa amenajată paralel cu fațada vestică a clădirii Piața Huet 3 lângă Scările Turnului, traversa casa și curtea clădirii str. Turnului 4, continua prin Colțul Ispășirii (Bußwinkel) spre Turnul Scărilor Sag sub care ieșea în Piața Huet. În cartea Topografia monumentelor din Transilvania | Municipiul Sibiu | 5.1.1. (p.101) autorul Ioan Bucur ne informează, pe drept, că astăzi „Numele clădirii provine de la firma restaurantului de la parter”, ceea ce însă NU înseamnă că restaurantul a existat (pentru unii) deja înainte – de a fi deschis în jurul anului 1960!
    Anul 1542 incizat pe Turnul Scărilor Sag* în tencuiala fațadei spre Piață Huet NU atestă existența restaurantului Butoiul de Aur! Această inscripție, încă vizibilă într-o acuarelă realizată 1963 de artista sibiană Juliane Fabritius-Dancu, a fost eliminată împreună cu friza de tencuială de sub cornișă și cea deasupra trecerii boltite de pe fațada turnului de „specialiști-diletanți” cu ocazia unei renovări mai mult sau mai putin reușite! (*Turnul Scărilor Sag este singurul turn păstrat al primei incinte fortificate)

    NU exista niciun singur document, sau informație în bibliografia cronicarilor/ istoricilor sibieni care menționează o crâșmă / cârciumă / bodegă / berărie / cramă / pivniță de vin denumită Butoiul de Aur în încăperile acestui restaurant sau în altă locație ante 1960.
    NU exista nici o singură carte de adrese din ultimul sfert al sec al XIX-lea / din perioada antebelică și interbelică în care este menționată o crâșmă / cârciumă / bodegă / berărie / cramă / pivniță de vin denumită Butoiul de Aur în spațiul în care se află astăzi acest restaurant sau în altă locație.
    NU există nicio singură carte scrisă și publicată de Emil Sigerus (1854-1947), etnograf, colecționar, istoric și scriitor sibian, în care apare denumirea Goldenes Fass (Butoi de Aur) sau Das Goldene Fass (Butoiul de Aur).

    Restaurantul Butoiul de Aur deschis în jurul anului 1960 la parterul clădirii situată lângă Pasajul Scărilor și Scările Turnului Sag este o realizare (ispravă) din perioada comunistă!

    Oare cum ar fi funcționat o vinărie, pivniță de vin, cramă „restaurant” în sec. al XVI-lea în spațiul de la parterul clădirii Piața Huet 3 – într-o pivniță întunecată, cu un singur gemuleț prin care nu intra nici aer și nici lumină suficientă, necesare pentru a permite iluminarea încăperilor cu lumânări sau facle și consumarea băuturilor și de-ale gurii bunătăți, pregătite la foc deschis sau cuptor(?), în tihnă la orice oră din zi, indiferent de anotimp?

    ~~~o~~~

    În primele trei ilustrații apare rampa de urcare din fața clădirii Piața Huet nr. 4 înlăturată în ziua de 13 aprilie 1860 (vezi cronica lui Sigerus: 1860 13.4. – Die Sagstiege wird reguliert und die Auffahrtsrampe abgetragen). Se pare că în cursul acestor lucrări a fost renovată și fațada nordică a clădirii respective, deoarcece în pictura realizată de Johann Böbel 1864 peretele de susținere de la primul nivel între cele două contraforturi apare întărit cu zidărie.

    Pentru a mări ilustrațiile dați de două ori click pe poză și activați funcția zoom!

    Mijlocul sec. al XIX-lea – pictor necunoscut || Anii 1850 – pictură de Heinrich Trenk (1818-1892)

    Anii 1850 – litografie de Joseph Hoegg (1818-1885) || 1864 – pictură de Johann Böbel (1824-1887)

    1906 – str. Turnului / Scările Turnului Sag || 1917 – str. Turnului / Scările Turnului Sag

    1932 – str. Turnului / Scările Turnului Sag || Anii 1930 – Pasajul Scărilor (fotografie Emil Fischer)

    1956 – str. Turnului / Scările Turnului Sag || Anii 1960-70 – Pasajul Scărilor „Vinăria Butoiul de Aur”

    Anii 1960-70 – str. Turnului „Butoiul de Aur” || 2013 – str. Turnului „Butoiul de Aur“ (fotografie din arhiva familială)

    Până în sec. al XVIII-lea Sibiu era un oraș închis. Abia după anul 1781, prin Rescriptul de concivilitate şi Edictul de toleranţă religioasă emise de împăratul Iosif al II-lea, Sibiul devine un oraș deschis pentru cetățenii altor naționalități. Chiar dacă pare de necrezut, primele crășme/ cărciume au fost deschise în interiorul orașului Sibiu (intra muros) abia la începutul sec. al XVIII-lea. Pe vremuri fiecare gospodar avea propriul vin în pivniță iar bere încă nu era băutură populară. Prima fabrică de bere (Bierbrauhaus) a orașului Sibiu a fost înființată 1717 pe str. Turnului. Primele cafenele (Kaffeehäuser) au fost deschise în Sibiu în primul sfert al secolului al XVIII-lea.

    De la cronicarului Emil Sigerus aflăm că în trecut oaspeții de rang înalt erau cazați, ospătați în casele particulare ale autorităților orașului Sibiu. Pentru acești oaspeți se organizau „mese festive opulente” în Piața Mare, de exemplu în anul 1494 cu ocazia vizitei regelui Wladislau, anul 1562 cu ocazia vizitei regelui Johann Sigismund Zapolny sau anul 1599 cu ocazia vizitei principelui Transilvaniei Sigismund Bathori.
    Primul han (Gasthaus) deschis în Sibiu este menționat în 1555. Este vorba de hanul La Sultanul Turcilor (Zum türkischen Sultan), mai târziu numit La Staua Albastră (Zum blauen Stern) și din 1773 Împăratul Romanilor (Römischer Kaiser). Vechiul hotel Împăratul Romanilor se aflat pe locul unde s-a construit 1892 clădirea pentru Comandamentul corpului de Armată cezaro-crăiesc, astăzi N. Bălcescu 8.
    În Calendarul de călătorie (Reisekalender) din 1790 sunt listate două adrese pentru buget redus în orașul de Jos pe str. Ocnei (Burgergasse): „La Mielul alb” (Zum weißen Lamm) nr. 882 și „La Calul alb (Zum Weißen Rössel) nr. 868. Pe lângă acestea existau și localuri unde se servea prânz și cină: exemplu pe str. Cisnădiei (Heltauergasse) la parterul hotelului „Împaratul Romanilor”; în așa-numita Mănăstire (Kloster) din Piața Mare nr. 397; în noua clădire ridicată lângă teatru; pe str. Tribunei (große Quergasse) nr. 79; „La cei 3 Marocani” (Zu den drei Marokanern) pe str. Ocnei (Burgergasse) nr. 466; în Piața Mică nr. 419 sau pe str. Cisnădiei (Heltauergasse) nr. 178…
    Numărul vinăriilor/ tavernelor crescuse considerabil la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Cele mai frecventate erau pe str. Pământul Mic / Filarmonicii (Kleine Erde) nr. 314; „La Boul de aur” (Zum goldenen Ochsen) în Piața Mică nr. 443, lângă măcelării sau în Piața Huet (Kirchplatz) nr. 405”. [numerotare veche].
    Calfele străine care veneau la Sibiu erau cazați în hanurile (Herbergen) breslelor respective.
    Pentru cazarea deputaților participanți la întrunirile anuale organizate în capitala Sibiu (scaunul principal) erau achiziționate de scaunele (secundare) și districtele săsești case de oaspeți. În orașul Sibiu existau 10 asemenea hoteluri numite Herrenhof // Curți domneaști.

    ~~~o~~~

    Următoarele texte au fost traduse din capitolul „Despre mâncare și băutură” (Vom Essen und Trinken) din cartea „Despre vechiul Sibiu” (Vom alten Hermannstadt) vol. I  scrisă și publicată de cronicarul sibian Emil Sigerus 1922:

    „O prescripție a magistratului sibian din 1726, permitea introducerea băuturilor spirtoase (rachiu) în oraș doar în zilele de jarmaroc; „cu excepția târgului anual, nimănui este permis să introducă rachiu.” („außer dem Jahrmarkt aber soll niemenden erlaubt sein Brandwein hereinzuführen.”)

    „La sfârșitul secolului al XVIII-lea au existat deja o mulțime de crâșme/ cârciume în Sibiu, în timp ce cu câteva decenii mai devreme, existau pe lângă „Împăratul Romanilor” (Römischen Kaiser) doar crâșma orășenească „La Cerbul de Aur“ (Zum Goldenen Hirschen) în fața Porții Cisnădiei (Heltauertor) pe str. Turnu Roșu (Rotenturmstrasse) și crâșma orășenească din „Transchement”*. Cele doua crâșme ale orașului au fost date în arendă contra sumei de 800 de Galbeni / Gulden în anul 1745.” [*Crâșma din „Tranchement” se afla în cartierul Terezian pe strada Gladiolelor, pe locul unde s-a construit clădirea în care a funcționat cinematograful 7 Noiembrie]

    „Au fost puțini cetățeni care nu aveau (măcar) un butoi de vin în pivniță… deoarece vinul era privit ca o investiție de capital care aducea dobânzi bune. Pentru a gestiona acest comerț particular cu vin, s-au format în cadrul „Vecinătăților” (Nachbarschaften) uniuni/ comunități independente numite „Schrott”, a căror sarcină era aceea de a reglementa și promova producția vinicolă a cetățenilor. Odată cu apartenența la un „Schrott”, cetățeanul a dobândit dreptul de a produce și stoca vin, de a se folosi de ajutorul celorlalți membri la stocarea butoaielor și de a servi/ vinde vinul propriu la el acasă. Membrii trebuiau să se ajute reciproc la stocarea butoaielor de vin, altfel trebuiau să plătească o amendă. Dispozitivele, cum ar fi frânghii și scări, erau deținute de fiecare uniune/ comunitate în parte. Fiecare comunitate a fost împărțită în grupuri mici individuale numite „Zeiger” (semn, indicator), care cuprindeau între 4 sau 6 gospodării. În fiecare dintre aceste grupuri, doar un singur proprietar de casă avea dreptul să servească/ vândă vin timp de 8 zile, ceea ce a fost făcut cunoscut cetățenilor în general prin agățarea unui „indicator” (Zeiger) pe fațadă/ casă. După opt zile a venit rândul unui alt proprietar să-și vândă vinul. Numai în timpul târgului, fiecare proprietar era liber să afișeze un „indicator” și să-și vândă vinul. Vecinii care nu erau proprietari de casă nu aveau dreptul să servească/ vândă vin.”

    „Pe vremuri ferestrele erau mici și modeste. Vezici de porc sau piei subțiri, apoi hârtia impregnată cu ulei înlocuia sticla de fereastră. Când sticla a fost folosit în cele din urmă, acesta era de dimensiuni mici, dintre care 8 bucăți umpleau adesea o cercevea de fereastră și erau fixate în plumb. Cronicarul Kraus menționează că în anul 1611 slugile de război ale lui Bathori au distrus ferestrele de sticlă din Sibiu pentru a folosi plumbul la fabricarea gloanțelor – (Der Chronist Kraus erwähnt, daß Bathoris Kreiegsknechte 1611 in Hermannstadt die Glasfenster „des wenigen Blei wegens zerdrimmert“, um dieses Blei in Kugeln umzugießen)”.
    (Sursa ilustrațiilor: arhiva grupul de Facebook Alt-Hermannstadt)

    ~~~o~~~

    Proprietarul clădirii Piața Huet nr. 3 a fost la mijlocul sec. al XIX-lea reuniunea Hermannstädter Gewerbe-Verein (Reuniunea Meşteşugarilor Sibieni) înființată 1840. Sediul acestei reuniuni se afla în clădirea din Piața Mică 11, astăzi Casa Asociaţiei Micilor Meseriaşi. În clădirea Piața Huet nr. 3 Reuniunea Meşteşugarilor Sibieni deschise o școală de meserii, urmată de o crâșmă. În anii 1880 casa intră în proprietatea lui Thois Friedrich care deschide la adresa respectivă o patiserie (sursă: M. Bozdoc).

    Cartea de adrese 1875 – Piața Huet || Cartea de adrese 1882 – Hanuri și crâșme 1 || Cartea de adrese 1882 – Hanuri și crâșme 2

    Cartea de adrese 1882 – Piața Huet || Cartea de adrese 1933 – Lista cu restaurantele (Restaurationen) din Sibiu || Noua Nomenclatură a străzilor din Sibiu 1948 – Lista cu localurile de consum din Sibiu


  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Sagstiegeturm” // „Turnul Scărilor Sag” ~ Juliana Fabritius-Dancu

    Turnul Scărilor Sag – acuarelă realizată de pictorița, etnografa și scriitoare de limbă germană Juliana (Juliane) Fabritius-Dancu în anul 1963. Turnul Scărilor este singurul turn păstrat al primei incinte fortificate. Anul 1542 incizat pe Turnul Scărilor Sag în tencuiala fațadei spre Piață Huet vizibilă în acuarelă a fost eliminată împreună cu friza de tencuială de sub cornișă și cea deasupra trecerii boltite de pe fațada turnului de „specialiști-diletanți” cu ocazia unei renovări mai mult sau mai putin reușite!

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-10-09

    din nou în Cămara boierului Ilie

    Vremuri de pandemie. „Va fi foamete mare”, spune Ilie mângâind borcanele. La privește cu mândrie și ochii îi stralucesc asemeni unui copil în fața unei jucării noi.
    S-au copt zeci de kilograme de vinete, ardei, gogoșari. Zacusca 2021, ketchup-ul, amestecul pentru ciorbe, fasolea, totul etichetat și ordonat ca soldații în pluton. Castraveții sunt murați în două feluri: cu pikant și tradițional. „Ticule, mie să-mi pui așa cum făcea Mama Chețe”! Și Ticu îi respectă dorința, alintă borcanele cu palma ca și cum și-ar fi trecut-o chiar pe obrazul fiului.
    Pe „masa” improvizată se face degustarea țuicii de prune, producție 2021. „Îi numa bună” spune cu un plescăit de limbă și parcă numără deja în cap salba de mărgele la gura paharului. Mărioara apare îngrijorată „hai că se răcește ciorba, măi omule”!
    „Vai ciorba de salată cu creste”, se trezește omul cu gura toată apă și umple iute sticla cu coniac – făcut în casă – din recipietul cu pompă!
    Cămara boierului Ilie e cuprinsă de întuneric, așteptând zăpezi și ger să-și deșarte bunătățile pe masă. E munca unor oameni gospodari: Mărioara și Ilie, pe care îi cunoașteți deja.
    Eu, voi mai trece pe aici, ne așteaptă grappa 2021!

    Adriana Moscicki

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Äußere Stadtmauer/ Hermannstadt“ // „Zidul exterior/ Sibiu“ ~ F.A.R. Krabs

    Zona Portița Leșurilor între bastionul Haller și Poarta Leșurilor. Pictură realizată de F.A.R. Krabs. În spatele gardului din lemn se afla una din pepinierele orașului amenajată în 1850. În căsuța de pe zidul incintei, demolată la începutul anilor 1850, se afla locuința paznicului: „XVI. vormals eine Wächters Wohnung ist Anfang der fünfziger Jahre abgetragen worden.“ (XVI. Fosta locuință de paznic, a fost demolată la începutul anilor ’50.)

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „K.u.k. Garnisons-Spital“ // „Spitalul Militar cezaro-crăiesc de Garnizoană”

    Parcul Sub Arini la sfârșitul anilor 1890 – fotografie din atelierul lui Emil Fischer.
    Clădirea din fundal a fost construită la mijlocul sec al XIX-lea și găzduiește astăzi Spital Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” / Bl Victoriei 46.
    Înițial a fost „Casa de educație militară cezaro-crăiască“ / „K.K. Militair Ober-Erziehungshaus“, ridicată de maiștri constructori Setz sen. și Hahn 1856/57 și inaugurată în 19 noiembrie 1857. În anul 1859 a fost transformată în „Spitalul Militar cezaro-crăiesc de Garnizoană” / „K.u.k. Garnisons-Spital“.
    În 1919 a devenit Spitalul Corpului VII al Armatei Române. Între anii 1930-1940 s-a numit Spitalul Militar „Regele Carol al II-lea”, între 1940-1947 Spitalul Militar „Regina Mamă Elena”, între 1948-2000 s-a numit Spitalul Militar Sibiu. Din anul 2001 poartă denumirea de Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin”.

    Informații amănunțite despre această fântână și parcul Sub Arini se pot citi la link-ul accesat: LINK

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-10-03

     * „Strălucirea Soarelui să lumineze pe viață această casă“ *

    S-o fi oglindit soarele în fereastră, dar, cu siguranță, veșnicul zâmbet și optimismul Sarei i-au prelungit prezența!
    Aceasta este casa urmașilor acelor pionieri, muncitori, veniți din depărtări, care au desțelenit pământul, au ridicat ziduri, case, au bătătorit drumuri, au clădit un oraș cu turnuri, biserică, școli, au adus meserii și meșteri, învățați și artiști, s-au adunat ca apele de prin Saxonia, Austria și Luxemburg, au trăit, muncit și murit pentru pământ, loc, țară. Da, urmașii hulitului (din ziua de azi!) Brukenthal care au lăsat lumii moștenire un oraș monument, un muzeu, cultură și tradiție.
    Nu putem cere celor fără rădăcini aici să priceapă, dar putem cere celor ce se numesc „oameni ai locului“ să-și cunoască și respecte adevărata istorie! Doar respect și bun simț!
    „Să ridice piatra cel fără de păcat“!
    Dar, eu voiam să vă vorbesc despre un om simplu. Un om mereu cu zâmbetul pe față! Zâmbetul nu costă nimic, dar poate oferi și primi atât de mult în schimb!
    Sara n-a putut ține anotimpurile în frâu. Vremea și vremurile s-au arătat neprietenoase. Doar pământul s-a supus tăișului. Mărunțit și cumințit și-a oferit sămânța întru păstrare. Ici colo, flori răzlețe și – au ridicat corola pentru ultimul sărut al soarelui. Căruțul așteaptă supus parcarea pentru iarnă. Băncile vechi de lemn, pe care s-au odihnit de-a rândul Bunica, Mama, Copiii, Nepoții, sunt cuprinse de umbre și tăcere.
    Doar Jose și Carlos – câinii Sarei – mai bântuie în sus și în jos, fericiți și nestingheriți, toată grădina.
    Pălăriile stau în cui. Cuptorul a mai duduit o dată, înainte de plecare, rumenind pâinile și henclishul. Va dormi adânc o iarnă și o primăvară până când, prima flacără îl va trezi la viață.
    Noi am râs, am ridicat paharele, am lins blidele și ne-am bucurat cu un om drag.
    Să ne fie un an bun, normal! Să ne fie cu sănătate. Să fie asteptarea scurtă și re-întâlnirea dragă!
    Drum bun, Sara! Pentru noi, nu ești doar prieten drag, ci talisman, semnul nostru de normalitate și continuitate!

    Adriana Moscicki

    „Ein Leben voller Sonnenschein soll diesem Haus beschieden sein“
    „Strălucirea Soarelui să lumineze pe viață această casă“

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Philipp Moler/ Philippus Pictor/ Filip Moldoveanu”

    * Mari tipografi ai Orașului: Filip Moldoveanu *

    Filip Moldoveanu/ Philipp Moler/ Philippus Pictor – născut în Moldova? în jurul anului 1500 şi decedat în Sibiu? după 1554 – a fost un renumit logofăt, tipograf şi gravor în lemn, care a desfășurat o activitate intensă ca „pictor et scriba litterarum valachiacalium” între anii 1521-1554 la Sibiu.
    În afară de limba română vorbea germană, latină şi limba slavonă (bisericească). Numele lui apare în mai mult de 52 evidenţe contabile sibiene. În această perioada a fost funcţionar, secretar, scriitor cancelar – logofăt (Logothet) în Sibiu, şi în calitate de consilier/ sfetnic, a fost de mai multe ori în misiuni diplomatice în Ţara Românească, în numele Magistratului Sibian şi a Universităţii Săseşti.

    Scurt istoric despre începuturile tiparului în Sibiu:
    Se presupune că tiparul a fost introdus în Sibiu de către Theobaldus Gryphius (din Reutlingen) în anul 1528.

    Prima carte cunoscută ca tipărită la Sibiu, a fost „Libellus grammaticus”, în limba latină, a rectorului sibian Thomas Gemmarius, în anul 1529.
    Un an mai tîrziu apare o carte în limba germană numită „Pestbüchlein”, scrisă de Stadtphysikus Sebastian Pauschner, un fel de „cod de conduită” cu indicaţi pentru perioadele de ciumă.
    După unele surse, cartea a fost tipărită de sibianul Lucas Trappoldner.

    Între anii 1544-1553 apar în Sibiu primele cărţi tipărite în limba română şi slavonă bisericească.
    În anul 1544 magistratul sibian însărcinează pe Filip Moldoveanu cu tipărirea unui „catechism” în limba română, pentru credincioşii din împrejurimile Sibiului – „Catechismul lutheran românesc” – prima carte tipărită în limba română.

    În anul 1546 (22 iunie) apare cartea „Tetraevangheliar” a lui Filip Moldoveanu, un evangheliar în limba slavonă bisericească cu litere chirilice. Au supravieţuit două exemplare. Ilustraţiile din această carte, tipărită de asemenea la Lucas Trappoldner, sunt semnate cu literele F. M.
    Stema oraşului Sibiu, tipărită aici, apare într-o variantă rară: frunza de nufăr din mijloc/ jos se află sus, sub coroana! Se pare că această carte a fost tipărită pentru o „clientelă” din Moldova.

    Cea mai valoroasă carte tipărită de Filip Moldoveanu este „Evangheliul” din anul 1552, cartea bilingvă, în româneşte şi slavonă bisericească. Se spune că, în traducerea românească din această carte, limbajul este moldovenesc şi mai aproape de sufletul limbi române, decît Evangheliarul lui Coresi, tipărit în 1555/60 la Braşov.
    La tipărirea cărţii s-au folosit aceleaşi litere/ tipare ca şi la „Tetraevangheliarul” din 1546!

    Dintr-un document păstrat în arhiva oraşulu reiese că, magistratul Sibian a împrumutat în anul 1550 lui „Meister Philipp Moler” 100 de florini din casa sfatului, sumă pe care Filip Moldoveanu a restituit-o în anul 1552 şi care, se presupune, a fost folosită pentru a tipări „Evangheliarul” bilingv.

    Adriana Moscicki
    Pagină cu stema Sibiului din Tetraevangheliarul lui Filip Moldoveanu

    Text preluat de pe pagina de Facebook „Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás // Sibiu / Hermannstadt / Nagyszeben“

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Mitglied-Karte Arbeiter-Bildungs-Verein/ Hermannstadt“ // „Carte de membru Asociația pentru educatia muncitorilor/ Sibiu“

    Cartea de membru cu numărul 987 al Asociației pentru educația muncitorilor // Arbeiter-Bildungs-Verein, emisă la Sibiu în data de 25 septembrie 1879, pentru dl. Franz J. Mayer / de meserie tâmplar. Numele asociației Hermannstädter Allgemeiner Gesellen-Verein // Asociația generală a calfelor, fondată în data de 19 august 1865, a fost schimbat în ziua de 11 julie 1869 în Arbeiter-Bildungs-Verein // Asociației pentru educația muncitorilor. Cartea de membru din arhiva personală a fost tipărită la tipografia sibiană Josef Drotleff (Jos. Drotleff & Comp. Hermannstadt).

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Ratturm eingerüstet“ // „Turnul Sfatului înconjurat cu schele din lemn” ~ 1962

    Pe locul unde se află terasa restaurantului La Turn exista în trecut o clădire cu un singur nivel. La începutul anilor 1930 a fost demolată partea clădirii spre turn pentru a permite amenajarea trecerii/ tunelul prin clădirea din Piața Mare 1. În spațiile comerciale din partea clădirii spre Casa Parohială romano-catolică au funcționat între altele o frizerie și restaurantul Făgăraș. Clădirea cu un singur nivel a fost demolată la sfârșitul anilor 1960. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Großer Ring und Ratturm“ // „Piața Mare și Turnul Sfatului“

    Piața Mare și Turnul Sfatului ~ Carte poștală circulată 24 martie 1910. Fotografia a fost realizată în perioada 1906-1909 deoarece ceasul iluminat noaptea, de pe Turnul Sfatului, a fost construit și montat 1906 de firma lui Johann Ignaz Fuchs „J.I. Fuchs & Sohn” din Bernburg. Ilustrație din arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt.

    Johann Ignaz Fuchs (născut la 30 iulie 1821 la Welda, Westfalia, decedat † 1893, probabil la Bernburg, Anhalt) a fost un mecanic și ceasornicar german. După ce a îvățat profesia de mecanic a lucrat în diferite orașe germane și în alte țări europene. La întoarcere s-a căsătorit cu fiica unui ceasornicar decedat din Zerbst. 1845 a mutat firma de ceasuri la Bernburg, schimbând numele în: Fabrica de ceasuri de turn și ateliere de inginerie de precizie // Turmuhrenfabrik und feinmechanische Werkstätten. Ceasul de turn, pe care l-a construit și expus la Târgul Mondial din 1873 la Viena, l-a donat orașului natal Welda, unde a fost instalat în turnul Bisericii Sf. Kilian. Cunoscut este ceasul geografic-astronomic de pe primăria orașului Bernburg / Saale. (Wikipedia)

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Das Neppendorfer Wehr in den 1950er Jahren” // „Stăvilarul din Turnișor în anii 1950”

    Trei fotografii realizate în anii 1950 la stăvilarul din Turnișor. Stăvilarul se afla pe râul Cibin în zona unde se intersectează străzile Trandafirilor, Cucului și Ghiocelului. În urma inundației din 1935 s-a adăugat construcției o stavilă mobilă care permitea reglarea mecanică a debitului de apă cu ajutorul unui cilindru mobil din tablă masivă prevăzut în stânga și dreapta cu câte o roată dințată, care urca sau coborea pe două șine montate între doi stâlpi. Stavila mobilă a fost realizata după modelul proiectat de Ing. Roland Krausser de la Departamentul de urbanism al orașului Sibiu. Fotografii din arhiva familială.

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben,  Collagen ~ Colaje

    „Reconstrucția stăvilarului din beton din Turnișor 1932-35 // Wiederherstellung des Neppendorfer Betonwehres 1932-1935”

    La capătul sudic al străzii Morilor // Heidengasse (astăzi zona/ parcela șoseaua Alba Iulia 5) exista o moară de măcinat grâne denumită Heidenmühle, menționată deja 1543. Moara demolată în anii 1920 era alimentată cu apa râului Cibin prin intermediul unui canal construit în sec XVI. Este vorba de Canalul Morilor // Mühlkanal*, amenajat pentru alimentarea morilor din zona orașului de Jos. În harta orașului Sibiu din 1751 Canalul Morilor apare cu textul explicativ în limba germană: „Großer Canal, welcher zur Betreibung deren Mühle aus dem Cibin hergeleitet worden.” (Canalul mare care a fost deviat din Cibin pentru a pune în funcțiune morile).

    Stăvilarul din Turnișor se afla pe răul Cibin în zona unde se intersectează străzile Trandafirilor, Cucului și Ghiocelului. La începutul anilor 1930 s-au realizat o serie de reparații și modificări la stăvilarul din beton, deteriorat în urma inundațiilor din 16 august 1933 și din 1935. Paralel s-au efectuat și lucrări de consolidare a patului/ albiei râului amonte și aval de stăvilar.
    După marea inundație din 1935 s-a adăugat construcției o parte mobilă/ stavilă, care permitea reglarea mecanică a debitului de apă cu ajutorul unui cilindru mobil din tablă masivă prevăzut în stânga și dreapta cu câte o roată dințată, care urca sau coborea pe două șine montate între doi stâlpi. Stavila a fost realizată după macheta proiectată de Ing. Roland Krausser de la Departamentul de urbanism al orașului Sibiu (vezi macheta din colaj).
    Următoarele fotografii din albumul “Bauliche Veränderungen în Hermannstadt în den Jahren 1932-1938”, realizate 1932, după inundația din 16 august 1933, 1934 și după inundația din 1935, documentează deteriorările provocate de inundații și lucrările realizate la stăvilarul din Turnișor în perioada 1932-1935.

    stânga: 1932 & Vedere generală după perioada de construcție 1933 || Reconstrucția grinzilor barajului și a canalului de scurgere ~ 1932 & Gesamtansicht nach Bauperiode 1933 || Wiederherstellung der Dammbalken und Entwässerungsschleuse
    dreapta: 1932 Reconstrucția grinzilor barajului și a canalului de scurgere ~ 1932 Wiederherstellung der Dammbalken und Entwässerungsschleuse

    stânga: Inundație, în 16 august 1933 || Vedere dinspre malul Turnișorului || Vedere dinspre podul barajului spre aval || Vedere dinspre malul drept || Vedere dinspre podul barajului spre amonte (lacul de acumulare) ~ Hochwasser, am 16 August 1933 || Ansicht vom Neppendorfer Ufer || Ansicht von der Wehrbrücke gegen Unterwasser || Ansicht vom rechten Ufer || Ansicht von der Wehrbrücke gegen Oberwasser
    dreapta: Pătrunderea/ revărsarea apei la Canalul Morilor 1933 || Pătrunderea/ infiltrarea apei sub vechiul baraj ~ Durchbruch an dem Mühlkanal 1933 || Durchbruch unter dem alten Wehrkörper

    stânga: 1934, Lucrări de consolidare după inundație || Palplanșă provizorie ~ 1934, Sicherungsarbeiten nach dem Hochwasserdurchbruch || Provisorische Spundwand
    dreapta: Pătrunderea/ infiltrarea apei sub vechiul baraj || Pompa || Vedere generală a șantierului de construcții || Excavare sub nivelul vechi ~ Durchbruch unter dem alten Wehrkörper || Pumpensumpf || Baustelle Gesamtansicht || Baugrube unter der alten Sole

    stânga: Inundație în 1935 || Palplanșă provizorie inundată || Machete pentru noul baraj cu cilindrii. Proiect, machete și execuție dipl. Ing. Roland Krausser, Departamentul de urbanism al orașului ~ Hochwasser 1935 || Überschwemmte provisorische Spundwand || Model für das neue Walzenwehr. Proiekt, Model und Ausführung dipl. Ing. Roland Krausser, Stadtbauamt
    dreapta: Perioada de construcție 1935 || Vedere dinspre amonte (lacul de acumulare) || După dinamitarea secțiunii din mijloc || Excavarea patul de revărsare || Sistem de pompare ~ Bauperiode 1935 || Ansicht vom Oberwasser || Nach der Sprengund des Mittelteiles || Erdaushub im Sturtzbett || Pumpenanlage

    stânga: Consolidarea patului de revărsare || Sprijinirea vechii structuri a digului || Consolidarea patului de revărsare || Stâlpul barajului în lucru || Perete de protecție (zăgaz) amonte (lacul de acumulare) ~ Fundierung der Sturtzbettes || Untermauerung des alten Wehrkörpers || Fundierung des Sturzbettes || Wehrpfeiler in Arbeit || Ufermauer im Oberwasser
    dreapta: Stavila mijlocie || Privire de ansamblu dinspre aval ~ Mittelschleuse || Gesamtansicht vom Unterwasser

    ~~~o~~~

    Vedere de ansamblu după perioada de construcție 1932-33 ~ Gesamtansicht nach Bauperiode 1932-33

    Vedere dinspre malul Turnișorului 1933 ~ Ansicht vom Neppendorfer Ufer 1933

    Stavila mijlocie 1935 ~ Mittelschleuse 1935

    Vedere de ansamblu dinspre aval din anul 1935 ~ Gesamtansicht vom Unterwasser 1935

    *Canalul Mühlkanal // Canalul Morilor se afla în partea vestică, nordică și nord-estică a orașului medieval. Canalul alimentat din apele râului Cibin pornea din zona stăvilarului din Turnișor, curgea paralel cu râul Cibin, traversa zona cunoscută sub denumirea de Pajiștea Măcelarilori // Fleischhauerwiese (astăzi partea nordică a Cartierului Ștrand) pe lângă Stadionul Voință, str. Poet Vasile Cârlova spre str. Tudor Arghezi – Aleea Filozofilor și str. Dârstelor unde se ramifica în doua brațe. Un braț curgea extra muros prin fața Porții Turnului // Sag, pe lângă Aleea Studenților spre Poarta Ocnei // Burger și zona str. Nicolae Teclu. Cealaltă ramificație intra în oraș pe sub Turnul Dogarilor // Fassbinderturm de unde curgea spre moara de pe str. Turnului și mai departe pe str. Valea Mare / Plopilor / Vopsitorilor. Pe str. Vopsitorilor traversa curtea de la nr.16 și str. Zidului pentru a ieși din oraș prin zidul centurii a IV-a între Turnul Zidarilor și Poarta Ocnei // Burgertor (loc unde se unea din nou cu apele canalul Mühlkanal). Canalul Mühlkanal se revarsă în Cibin în zona Moara de Scoarță, astăzi cartierul Reșița 2.

    Mori construite de-a lungul canalului Morilor (hartă din 1751 și wikimapia) ~ Mühlen errichtet entlang des Mühlkanals (Plan von 1751 und wikimapia)

    Canalul Morilor și moara Heidenmühle (Ridicarea topografică Franciscană 1853/58-1869/70) ~ Mühlkanal und Heidenmühle (Franziskanische Landesaufnahme 1853/58-1869/70)

    (Colaje realizat cu ajutorul ilustrațiilor și fotografiilor din arhiva personală)

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-09-04

     * Târgul Olarilor 2021 *

    Vădit împuținat dar prompt, Târgul Olarilor s-a deschis azi, în Piața Mare. Fără noutăți ieșite din comun (uneori e bine!) dar, cu bucuria regăsirii unor meșteri pe care îi urmarim de ani buni. Măștile nu mai sunt nici ele o noutate-le-am purtat în anul precedent deja! – poate doar prețurile ne-au surprins și asta, de bună seamă explicabil prin facturile la curentul electric! (cel puțin așa s-a justificat unul dintre creatori)
    Oricum ar fi, încă bucurie pentru ochi și inimă.
    „Ceasul” Târgului numără anii, consecvent, imperturbabil. Nu o să desconspir la ce număr am ajuns eu! Bucuria nu cunoaște vârstă!

    Adriana Moscicki
    4 Septembrie 2021 – Târgul Olarilor, Sibiu-Hermannstadt

  • Hermannstadt / Sibiu / Nagyszeben

    „Michelsberger Burg“ // „Cetatea Cisnădioara“ // „Kisdisznód erőd“ 1966

    Biserica fortificată de la Cisnădioara ~ fotografie realizată 1966 în timpul renovării bisericii romanice. Persoana din centrul fotografiei (lângă bancă) este maistrul electrician Hans Fetter. Domnul Fetter s-a ocupat și de intreținerea/reparația instalației electrice de la Biserica Evanghelică din Sibiu. Fotografie din arhiva familială.

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-08-22

     * 23 August altfel*

    Fanfară și majorete, tobe, unduiri vegetale, coroane de scoici și pene săltărețe și o mare de mâini cu telefoane flămânde să prindă clipa în nemurire, sau măcar până la următorul Festival. Și eu prin mulțime. Mă bucur și totuși mă strecor în margine, sub protecția măștii din piesa noastră zilnică.
    Tim Burton is in town. Și mă umflu de mândrie autohtonă, chiar dacă prezența lui aici se datorează lui Purcărete! Oarecum, numele marelui regizor a devenit sinonim cu Festivalul, deci este „de-al nostru”!
    În Piața Mică se nasc, din carton și lipici, replici ale clădirilor noastre. Casele au căpătat ochi umani, iriși colorați, fosforescenți în întuneric, stranii. Eye-Sibiu you! (Alexandru Cîneanu artist, expoziție). I-am privit, ne-am privit. Doar în ochiul gol, alb, ca într-o oglindă mată mi-am regasit amintirea umbrei, trecătoare… Alături (Habitus), „Kimonoul întâlnește Ia” (Iulia Gorneanu autor și mulțumiri Andreea Ciortea reprentant Sibian)! Îndrăzneață – și reușită – asociere a două spații culturale atât de diferite. Fluturi și flori zburdă cu nonșalanță din cămeșa populară pe mâneca nobilului kimono. Strălucirea borangicului nu se lasă intimidată de cea a mătăsii fine, orientale.
    Undeva, departe de vânzoleala târgului și a Festivalului, o tribună de ciment învechit se lasă cuprinsă de vegetație. A cunoscut și ea entuziasmul și bucuria altor vremi, altui „festival”, popular, îmbibat în bere și mici – 23 August. Azi nu mai este decât nostalgie. Nu a sărbatorii, doar a Copilăriei – singura și cea mai curată fericire. Tânjim, chiar dacă, uneori, ne este greu să recunoaștem!

    Adriana Moscicki

     

  • Hermannstadt / Sibiu / Nagyszeben

    „Michelsberg“ // „Cisnădioara” // „Kisdisznód”

    O fotografie deosebită din arhiva personală, realizată în perioada interbelică la poalele cetății (bisericii fortificate) din Cisnădioara // Michelsberg // Kisdisznód.

    „Şi, dacă am coborî în timp, de cînd dau cireşii în floare şi pînă în toamna aurită, drumul spre Cisnădioara, pe patru roţi sau pe jos, sprijiniţi în toiag cioplit, e cale în frumuseţe şi răcoare.
    Pe vremuri, aici se furișau orăşenii de dogoarea oraşului: în liniştea livezilor şi sub poala pădurii. Dimineţile se deschid în zarva cintătoarelor înaripate, miezul zilei curge liniştit în somnolenţă şi foşnetul gîzelor prin iarbă, seara triluri noi închid pleopele cerului. Şi mereu decupată pe boltă, o cetate în zare.
    Călători de aproape şi din depărtări au poposit pe aici şi au iubit locurile.
    Pe la 1890, Emily Gerard, scoţiană şi scriitoare – călătoare, temporar poposită prin Transilvania, ne povesteşte despre oameni, sate şi obiceiuri.
    Ea însăşi petrece în Cisnădioara două săptămîni de bucurie curată, în casă de ţărani. Mirată oarecum, ne relatează despre prezenţa Baronului K. din Hanovra, care alesese, de cîţiva ani, aerul curat şi însingurarea Cisnadioarei. (The land beyond the forest – Emily Gerard).

    Distinsă adunare la răscruce de drumuri. Încotro paşii lor? Poate la Piatra Broaştei la vreun picnic pe iarbă sub „Halber Stein”, sau poate pe poteci în pădure… cine ştie? Şi de ieri şi de azi amintiri: iată un sat îndrăgit!”

    Un text minunat, scris de Adriana Moscicki și postat pe pagina dânsei – Călătorie în timp // Zeitreise // Időutazás.

  • Hermannstadt / Sibiu / Nagyszeben

    „Michelsberg ~ Aufgang zur Burg“ // „Cisnădioara ~ Urcarea spre cetate”

    Carte poștală din perioada interbelică, realizată la editura lui Georg Meyer și distribuită la libraria din Piața Mare nr. 10. Pe față este inscriptionață cu textul: „Michelsberg – Gemeindewirtshaus – Aufgang zur Burg“ // Cisnădiaora – Cârciuma satului – Urcarea spre cetate (biserica fortificată). Pe verso se află textul: Verlag von Georg Meyer, Buchhandlung, Hermannstadt. (carte poștală din arhiva personală)

  • Călătorie ~ 2021,  Călătorie în timp / Zeitreise / Időutazás

    2021-08-09

    Sibiul se încinge, la propriu și la figurat.

    După liniștea, nesiguranța și îngrijorarea celor doi ani trecuți, puhoaie de oameni se revarsă prin piețe și străzi. Terasele sunt neîncăpătoare, parcările pline până la refuz, șirul lung de mașini seamănă cu o omidă grasă și coaptă de soare, pufnind neputincioasă sub dogoarea neobișnuită a unui August ciudat.
    Oameni transpirați, flămânzi de muzică și bere.
    Se învârt drăcește fustele, scăpără încălțările.
    Cântecele Munților în Piața Mare, ori în Dumbrava Sibiului alternează cu Jazz, ori muzică simfonică în Piață Huet-Tiff street festival, muzică și film. Mulțimi aleargă de colo – colo și eșuează doborâte și hămesite la terasă. Limbile pământului se încurcă, dar ce bucurie! Parcă nu suntem în România! – auzi pe ici colo și noi, autohtonii de umflăm în pene cu mândrie! Ori ne pitim în spatele obloanelor de lemn, așteptând să treacă „urgia”!
    Dar nu este decât avanpremiera Festivalului de teatru, care Da!, ne-a lipsit!
    Orașul vibrează, aleargă nebun după fiecare clipă de viață și bucurie până la epuizare, cu teamă să nu fie ultima! Și cald!

    Adriana Moscicki

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Habermann Brauerei” // „Fabrica de bere Habermann” ~ Sibiu/ Hermannstadt

    Fabrica de Bere Habermann se afla între Piața Teatrului și fosta reședintă de vară a Baronului Samuel von Brukenthal, pe terenul delimitat de străzile Dobrun, Berăriei și Radu Stanca. Fotografie realizată în anul 1907 cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea fabricii de bere Johann Habermann 1857.

    Fabrica de bere Johann Habermann // Bierbrauerei des Johann Habermann a fost înființată de comerciantul sibian Johann Habermann în anul 1857. Fabrica lui Habermann a fost prima fabrică de bere din Ardeal care a folosit în producție mașini cu aburi: „Erste Siebenbürgische Dampfbierbrauerei der Johann Habermann’s Erben”. A funcționat ca fabrică de bere până în 1914. După primul război mondial fabrica lui Habermann a fost preluată de fabricile de bere Trei Stejari // Drei Eichen Bräu din Sibiu și Thomas Binder și Fii // Thomas Binder und Söhne din Sadu // Zood și folosită la producerea malțului.

    Palatul Habermann din Piața Unirii // Hermannsplatz/ Einigkeitsplatz (este vorba de aripa dreaptă a actualului imobil Continental Forum) a fost ridicat în anul 1876 de fabricantul de bere Johann Habermann. La parterul clădirii se afla renumita cafenea Café Habermann, cu intrarea dinspre Promenada Bretter // Bretterpromenade. În latura spre Parcul Astra // Stadtpark se afla în perioada 1884~1929 Marea Hală de Bere Habermann // Habermanns Grand Bierhalle.
    În jurul anului 1910 Palatul Habermann și tenenul între parc și str. Șaguna este cumpărat de Consistorul Greco-Ortodox Român. Între 1912 – 1914 se construieşte pe latura clădirii spre str. Şaguna hotelul „Europa“. După 1923 hotelul se numeşte „Hotel Bulevard“. Din 2007 poartă numele „Continental Forum” și aparține de lanțul hotelier Continental. Restaurantul lui Michael Luister Restauration Habermann’s Bierquelle nu se afla înclădirea palatului Habermann de pe promenada Bretter.
    (sursa ilustrațiilor: arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

    În harta orașului din 1914 S.K.V. apar trei fabrici de bere în partea sudică a orașului Sibiu: fabrica de bere Habermann // Habermann Brauerei, fabrica de bere Hager // Hager´s Brauarei și fabrica de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei. Fabricile de bere erau alimentate cu apa curgătoare din Pârâul Trinkbach (Hager și Trei Stejari) și canalul inferior Schewis (Habermann). Denumirea Trinkbach provine de la faptul că pârâul a fost folosit ca sursă de apă potabilă: Trinkbach înseamnă pârâu cu apa de băut (potabilă).

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Thomas Binder Brauerei” // „Fabrica de bere Thomas Binder” ~ Sibiu/ Hermannstadt

    Fabrica de bere Thomas Binder se afla în localitatea Sadu // Zood. Thomas Binder din Cisnădie cumpărase împreună cu Peter Simonis în anul 1892 de la niște sași din Agnita o proprietate aflată la marginea vestică a satului Sadu, pe care se afla o fabrică de postav și o fabrică de spirt. După moartea cumnatului său Simonis, survenită în anul 1909, Thomas Binder a înființat în aceeași curte în jurul anului 1913 Fabrica de Bere Thomas Binder și Fii // Brauerei Thomas Binder und Söhne.
    În al doilea deceniu al sec al XX-lea Thomas Binder cumpără împreună cu proprietarii fabricii de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei fabrica de bere Habermann din Sibiu și o folosește la producerea malțului.
    Fabrica de bere Thomas Binder a funcționat până în preajmă celui de-al doilea război mondial.
    (sursa ilustrațiilor: arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

    La link-ul accesat se pot citi următoarele informații interesante despre fabrica de bere Thomas Binder – LINK:
    „Înainte ca pe locul în care a fiinţat până nu de mult fabrica de bere, în partea de jos a curţii a existat o fabrică de spirt, întemeiată de câţiva saşi din Cisnădie, în jurul anului 1740. În 1782 aceasta este cumpărată, împreună cu tot spaţiul din jur, de doctorul Ioan Piuariu-Molnar care a construit, ceva mai sus de locul pe care era plasată fabrica de spirt dar în aceeaşi curte, o clădire nouă, în care a instalat o torcătorie şi războaie de ţesut pentru postavuri din lână, cu toată împotrivirea breslelor săseşti din Cisnădie şi Sibiu. În acest context, se explică de ce de-abia în anul 1811 a reuşit să primească aprobarea definitivă pentru înfiinţarea manufacturii, de la împăratul Francisc I.
    În 1815 însă, Piuariu-Molnar moare, iar unicul fiu, pe nume Iosif, ofiţer în armata austriacă, vinde proprietatea unor saşi. Potrivit unor însemnări de familie, aceasta ar fi fost cumpărată de Thomas Binder din Cisnădie, împreună cu un cumnat de-al său, Peter Simonis (1892), de la nişte saşi din Agnita; aceştia au menţinut atât funcţionarea fabricii de postav, cât şi a celei de spirt, până când, între anii 1912-1913, a fost construită în aceiaşi curte o fabrică de bere, cunoscută sub titulatura completă de Fabrica de Bere Thomas Binder şi Fii (Binder rămăsese unic proprietar al fabricilor de spirt şi postav, după mortea lui Simonis în anul 1909), fructificându-se astfel calitatea izvoarelor de apă aflate în proxima vecinătate…
    După distrugerile suferite în timpul Primului Război Mondial (1916) a fost refăcută, iar proprietarul, Thomas Binder, a cumpărat în anul 1917 – în asociere cu proprietarii fabricii de bere sibiene Trei Stejari – fabrica de bere Habermann, care însă nu a fost folosită decât la producerea malţului (Fabrica de Bere Johann Habermann, prima care folosise în producţie maşini cu aburi, a funcţionat între anii 1862-1895; apoi, după o serie de reorganizări a intrat în proprietatea celor menţionaţi mai sus până în anul 1928, când Trei Stejari devine unic proprietar).
    După prima conflagraţie mondială fabrica de postav este închisă, deşi în timpul războiului obţinuse importante beneficii datorită comenzilor de război; continuă să-şi desfăşoare activitatea fabricile de spirt şi de bere, până în preajma celui de-al doilea război mondial, când este închisă şi cea de spirt.”

    În harta orașului din 1914 S.K.V. apar trei fabrici de bere în partea sudică a orașului Sibiu: fabrica de bere Habermann // Habermann Brauerei, fabrica de bere Hager // Hager´s Brauarei și fabrica de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei. Fabricile de bere erau alimentate cu apa curgătoare din Pârâul Trinkbach (Hager și Trei Stejari) și canalul inferior Schewis (Habermann). Denumirea Trinkbach provine de la faptul că pârâul a fost folosit ca sursă de apă potabilă: Trinkbach înseamnă pârâu cu apa de băut (potabilă).

  • Alt-Hermannstadt ~ Sibiu ~ Nagyszeben

    „Drei Eichen Brauerei“ // „Fabrica de Bere Trei Stejari“ ~ Sibiu/ Hermannstadt

    Fabrica de bere Trei Stejari se afla pe strada Trei Stejari nr. 11, astăzi str. Bâlea, colț cu str. Șerbota, în zona numită „la trei stejari“ // „bei den drei Eichen“. Există o ilustrație după o pictură realizată de August Sporner 1899 în care se văd clădirile fabricii de bere Trei Stejari, grădina restaurantului și pe partea dreaptă trei stejari. De la acei 3 stejari, care se aflau pe latura sudică, spre actuala str. Șerbota, se trage denumirea fabricii: trei Stejari = drei Eichen! Penultimul stejar a fost tăiat 1969 cu ocazia modernizării străzii Bâlea.

    Fabrica de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei a fost înființată de Friedrich Jikeli și Johann Hager în anul 1887. În cartea de adrese din 1911 apar în consiliul de administrație al fabricii de bere Trei Stejari, pe lângă Johann Hager și Jikeli Friedrich (Fritz) și frații Jikeli Hans și Jikeli Josef. După ce Friedrich Jikeli și-a băgat în consiliul de conducere cei doi frați, Johann Hager s-a retras din fabrică și a înființat împreună cu fratele său Michael Hager Fabrica de bere Frații Hager // Bierbrauerei Gebr. Hager. Fabrica de bere Hager a fost deschisă pe str. Trei Stejari // Drei Eichen Strasse la nr. 5, pe arealul fabrici de spirt Hager // Hagerische Spiritusfabrik, înființată de același Johann Hager în anul 1885. Se pare că frații Hager produceau bere deja înainte de 1911/12 deoarece în cartea de adrese din 1889 apar ca producători de bere: Bierbrauer – Hager Gebrüder. Dreieichenstr. 5.
    De-a lungul timpului fabrica de bere Trei Stejari a funcționat sub diferite denumiri: Drei Eichen-Brauerei (între 1887-1912) / Drei Eichen Brauerei Dr. Friedrich Jikeli’s Nachf. (între 1913-1918 ) / Fabrica de Bere trei Stejari S.i.n.c. Gebrüder Jikeli (până la naționalizare).
    (sursa ilustrațiilor: arhiva grupului de Facebook Alt-Hermannstadt)

    În harta orașului din 1914 S.K.V. apar trei fabrici de bere în partea sudică a orașului Sibiu: fabrica de bere Habermann // Habermann Brauerei, fabrica de bere Hager // Hager´s Brauarei și fabrica de bere Trei Stejari // Drei Eichen Brauerei. Fabricile de bere erau alimentate cu apa curgătoare din Pârâul Trinkbach (Hager și Trei Stejari) și canalul inferior Schewis (Habermann). Denumirea Trinkbach provine de la faptul că pârâul a fost folosit ca sursă de apă potabilă: Trinkbach înseamnă pârâu cu apa de băut (potabilă).